Jurnaliștii și sursele lor - FreeEx Digest nr. 5

Am lansat a cincea ediție a newsletter-ului FreeEx Digest. Abonează-te la newsletterele ActiveWatch aici.

Jurnaliștii și sursele lor

Jurnalismul în interes public se bazează pe surse (oameni) care îi oferă jurnalistului informații sau îl ajută să verifice informații. Prin urmare, nu este întâmplător că sursele au un rol central în viața profesională a jurnaliștilor.

De cealaltă parte a baricadei, sursele jurnalistice sunt vânate, se încearcă deconspirarea și sancționarea lor. Sau, dimpotrivă, se creează mecanisme legale și instituționale de protecție a lor.

Cei care le oferă informații jurnaliștilor pot avea drept scop expunerea unor subiecte de interes public, dar, pe de altă parte, pot avea și interese proprii, care nu urmăresc neapărat binele public. Mai mult, sursele pot fi lipsite de onestitate sau chiar toxice.

Toate aceste aspecte (și multe altele) contribuie la un ecosistem complex al relației dintre jurnaliști și sursele lor. Pentru sinteza de față am încercat să explorăm și cartografiem o parte a acestui ecosistem și am stat de vorbă cu 11 jurnaliste și jurnaliști de investigație: Ana Poenariu, Romana Puiuleț, Emilia Șercan, Luiza Vasiliu, Ștefan Cândea, Alex Costache, Victor Ilie, Răzvan Luțac, Alex Nedea, Ovidiu Vanghele, Zoltán Egyed Ufó.

În fiecare din cele 11 interviuri, am analizat cu jurnaliștii întregul proces și lanț de decizii care compun o relație de colaborare cu o sursă. De asemenea, am încercat să distingem relația cu o sub-categorie aparte: avertizorii de integritate în interes public. Am discutat despre fragilitatea acestei relații cu sursele și avertizorii în interes public, din punct de vedere uman și profesional, despre riscuri, temeri, dar și despre strategii de protejare a acestor relații complexe care au ca scop informarea corectă a publicului asupra unor nereguli și ilegalități în cadrul unor instituții publice. De asemenea, am oferit context internațional, cu exemple de notorietate care descriu cât de complicat este astăzi statutul avertizorului de integritate la nivel global.

Avertizorii de integritate în interes public (whistleblowers) au un statut aparte între sursele jurnalistice. Aceștia sunt definiți (în legislația românească) ca fiind persoane care semnalează încălcări ale legii, care au ajuns la cunoștința lor într-un context profesional. Pentru că adesea suferă represalii ca urmare a acestor semnale de alarmă pe care le trag, avertizorii se bucură de protecție legală. În 2022, România și-a actualizat legislația în domeniu, însă procesul de adoptare a legii privitoare la protecția avertizorilor în interes public a iscat dezbateri publice și politice aprinse despre rolul acestora și nevoia de protejare a lor.

În ultimii ani, avertizorul de integritate sau avertizorul în interes public a colecționat o listă de etichete și încadrări care fie îl glorifică, fie îl transformă într-o amenințare pentru democrația noastră imperfectă. Exemplele de glorificare a avertizorului sunt foarte puține, în timp ce exemplele de demonizare abundă în spațiul public, prin vocea unor formatori de opinie, ba chiar și prin traducerile stângace din filme și seriale. Avertizorii de integritate au fost descriși în mass-media românească, de unii formatori de opinie, drept ‘delatori’, 'turnători’, ba chiar ‘iude ale statului polițienesc eșuat‘. Iar reprezentările culturale malițioase sunt completate de traduceri bizare, generate de oameni sau programe automatizate, în care termenul whistleblower din engleză este tradus ‘cârtiță’ sau ‘cel care ciripește’.

Preocupați de relația dintre jurnaliști și sursele lor, am încercat să scoatem avertizorii de integritate din acest limbo semantic și să le reconstituim portretul robot și statutul social, văzut prin ochii celor 11 jurnaliști de investigație care au o vastă experiență de lucru cu surse și avertizori de integritate.

Protecția surselor jurnalistice este și un privilegiu legal, dar și o obligație profesională a jurnaliștilor. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, conform Constituției, este parte a dreptului intern românesc, are o cazuistică bogată legată de dreptul jurnaliștilor la protecția surselor. Există și legi care statuează ca atare acest privilegiu jurnalistic - legea audiovizualului, legea Agerpres, legea SRR-SRTV.

Totuși, există încă autorități ale statului care încalcă acest drept. În 2022, DIICOT Brăila, într-un dosar deschis abuziv împotriva jurnalistului Alin Cristea (debraila.ro), a confiscat și percheziționat toate echipamentele acestuia (telefoane, computere, etc.). Ulterior, judecătorii au stabilit că dosarul deschis împotriva jurnalistului, care a avut drept urmare și percheziția informatică a echipamentelor jurnalistice, a fost lipsit de temeinicie.

Jurnalistului Gabriel Gachi, de la publicația Reporter de Iași, i s-a cerut, în 2022, de către un judecător “să facă precizări despre sursa informațiilor obţinute pentru editarea articolelor menţionate de către reclamanţi”. Totuși, ulterior Judecătoria Iași a revenit asupra acestei decizii.

Amenințările la adresa confidențialității surselor nu sunt doar locale, românești, și nici nu sunt întotdeauna publice sau transparente. Nu mai departe de septembrie 2023, o jurnalistă a fost reținută timp de două zile de autoritățile din Franța, iar computerul și casa i-au fost percheziționate, pentru a se afla sursa unor informații pe care le publicase. De asemenea, folosirea de soft-uri de supraveghere informatică (spyware, cum ar fi Pegasus), ce au dus la intruziunea ilegală în viața profesională și privată a unor activiști, jurnaliști, persoane din lumea academică, politicieni și funcționari publici, se întâmplă nu doar în dictaturi, ci și în Europa și Statele Unite. Predator este un nou astfel de soft, a cărui existență a devenit publică recent.

În acest context, în care cazurile mai sus menționate pot fi doar vârful aisbergului în ceea ce privește protecția reală a surselor jurnalistice, securitatea comunicațiilor și a documentelor jurnalistice rămâne crucială ca practică jurnalistică curentă.

Astfel de strategii de garantare a protecției surselor, enumerate de jurnaliștii cu care am stat de vorbă, includ: parolarea și criptarea laptop-urilor, telefoanelor, etc. și depozitarea acestora întotdeauna în locuri sigure; evitarea stocării de documente în cloud sau a schimburilor de documente sensibile prin Internet; evaluarea riscului ca sursa să se afle sub supraveghere tehnică (de ex. este subiect al unei investigații penale); folosirea de aplicații de comunicare securizate, criptate, cum ar fi Signal, Wire, ș.a., inclusiv pentru apelurile telefonice (niciodată GSM). Locurile de întâlnire cu sursele trebuie alese cu atenție, iar pentru surse sensibile măsurile de securitate ar trebui să fie și mai stricte (evitate locurile în care există camere de supraveghere stradală, fără telefoane mobile, jurnalistul să se asigure inclusiv că nu este urmărit).

Pentru publicarea documentelor, a imaginilor și a înregistrărilor audio, jurnaliștii au recomandat: consultarea cu sursa înainte de publicarea oricărui document (sau informație), pentru a evita riscurile expunerii acesteia; evitarea publicării documentelor originale în facsimil – reconstituirea de la zero a acestora (de ex. imprimantele pot lăsa urme specifice pe pagină, care pot localiza exact unde s-a tipărit documentul); eliminarea oricărui posibil indiciu de pe documente (puncte, caractere speciale, sublinieri); eliminarea metadatelor documentelor, imaginilor, înregistrărilor audio și video și a oricăror elemente de context (de ex. imagini de background care pot duce la localizarea documentelor, persoanelor etc.); modificarea vocii și a imaginii sursei anonime, eventual prin folosirea unui ‘actor’ care să înlocuiască sursa. (Detalii în capitolul dedicat – Eșec și succes în protejarea sursei – Măsuri practice de securitate.)

Câteva observații, referitoare la relația cu sursele, s-au desprins din discuțiile cu jurnaliștii:

• Avertizorii de integritate beneficiază, cel puțin în teorie, de un statut legal special, datorită rolului lor în combaterea încălcărilor legii și promovarea binelui public. Totuși, din punctul de vedere al jurnaliștilor intervievați, regulile deontologice de protecție a confidențialității surselor sunt la fel de stricte, indiferent că este vorba despre surse, în general, sau despre avertizori de integritate, în special.

Luiza Vasiliu: Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să oferi o protecție totală surselor tale, indiferent dacă ele se încadrează la categoria de avertizor sau nu.

• Jurnaliștii consideră avertizorii și sursele drept categorii diferite ale aceleiași mulțimi. Granițele între cele două categorii, însă, sunt dificil de trasat și pot fi destul de fluide.

Victor Ilie: Mi se pare că un avertizor de integritate nu e niciodată interesat.

Ștefan Cândea: Whistleblower-ul nu trebuie să fie integru și să aibă o viață excepțională.

• Mai mulți dintre jurnaliștii cu care am discutat au criticat faptul că, prin legea privind protecția avertizorilor în interes public, raportarea publică (deci inclusiv către presă) a încălcărilor legii este îngreunată. Practic, avertizorii trebuie să demonstreze că problemele sesizate nu s-ar fi rezolvat dacă ar fi raportat mai întâi în interiorul instituției sau către autoritățile competente în a soluționa încălcările legii.

Romana Puiuleț: [Avertizorii de integritate, n.n.] nu ar trebui să fie obligați să zică prima dată în interiorul instituției ilegalitățile pe care le constată, pentru că e posibil să știe foarte clar că n-au de ce să le spună, că nu se va rezolva nimic acolo.

• Cadrul și principiile colaborării dintre jurnaliști și surse sau avertizori sunt negociate încă de la primul contact. Atunci sunt discutate și analizate, transparent, posibilele consecințe post-publicare, pentru sursă, și este discutat regimul de protejare a identității și a informațiilor. La nivel internațional există și un model de agreement de colaborare, semnat de jurnaliști și avertizori (European Investigative Collaborations).
  
• În procesul de consolidare a încrederii și de validare a subiectului, jurnaliștii își rezervă dreptul de a verifica minuțios informațiile pe care sursele sau avertizorii le oferă. De asemenea, unghiul de abordare și decizia de publicare rămân tot la jurnaliști.

Răzvan Luțac: Îi explicăm că pe noi ne interesează subiectul de interes public din ceea ce ne povestește el (…) că vom vorbi inclusiv cu partea adversă, (…) șeful pe care el o să-l expună. (…) [Î]i explicăm care va fi procesul. (…) [U]nele surse se așteaptă să le dăm textul înainte, să arunce un ochi, ceea ce, din punctul meu de vedere, și din punctul de vedere al tuturor jurnaliștilor, nu e OK.

• Jurnaliștii investesc resurse semnificative de timp și energie pentru a construi o relație de încredere cu sursele și avertizorii, relație care nu se încheie odată cu publicarea materialelor de presă.
  
• Furnizarea de informații înșelătoare sau existența unor indicii că sursa sau avertizorul are o agendă ascunsă, personală, care nu are legătură cu interesul public, sunt motive temeinice pentru jurnaliști ca să încheie o relație de colaborare cu aceste surse.
  
• De multe ori, jurnaliștii își asistă și își consiliază sursele. Dacă sunt surse/avertizori anonimi, jurnaliștii le reamintesc că, pentru ca posibilitatea de deconspirare să rămână redusă, aceștia trebuie să își protejeze activ anonimitatea. Dacă sursele/avertizorii au decis să iasă public, jurnaliștii le pot sprijini să contracareze repercusiunile.

Emilia Șercan: Oamenii nu își pot imagina consecințele propriilor acțiuni, de aceea mă simt responsabilă să îi avertizez.

Alex Nedea: Au fost mai multe cazuri de oameni care au avut de suferit în urma dezvăluirilor. Acum nu mi-e foarte clar cât de multe dintre repercusiuni nu ar fi fost mai grave decât au fost în urma dezvăluirilor.

• Toți jurnaliștii intervievați au colaborat cu avertizori care au suferit diferite forme de presiune, intimidare sau abuz ca urmare a dezvăluirilor pe care le-au făcut. Această realitate este, de multe ori, percepută ca un eșec de către jurnaliști, chiar dacă subiectul de presă a avut un impact public major.
  
• Tot eșec este considerată situația în care sursa primară este prea speriată să își facă publică identitatea, chiar dacă acest lucru ar aduce mai multă credibilitate pentru investigație. Dar și când potențiala sursă refuză să colaboreze, chiar dacă are informații relevante, însă nu crede că demersul ar produce o îmbunătățire a situației.
  
• Aproape toți jurnaliștii cu care am discutat s-au confruntat cu presiuni din partea autorităților judiciare (polițiști, procurori) sau din partea avocaților subiecților materialelor jurnalistice, care au încercat să îi determine își dezvăluie sursele. Aceste presiuni au avut loc fie sub pretextul unor audieri preliminare, fie prin chemare în judecată.

Ana Poenariu: Am fost contactată de polițiști sau, în principal, de polițiști judiciari, dar eu nu consider că e de datoria mea să merg la Parchet și să spun ce știu. Parchetul poate să afle ce știu din materialul pe care îl public. (…) În primul rând, eu cred că orice jurnalist ar trebui să aibă doi prieteni foarte buni: unul care să fie avocat și unul care să fie ONG-ist.

Alex Costache: Am fost întrebat de către procuror sau de către un judecător, dacă pot să dezvălui sursa și am zis că nu pot, pentru că sunt regulile meseriei, regulile de ordin profesional, deontologic și chiar legal, pentru că sunt decizii ale CEDO care fac ca aceste norme ale profesiei de jurnalist să aibă o acoperire legală.

• Unul dintre jurnaliștii intervievați a relatat, în detaliu, cum a fost intimidat și amenințat cu sancțiuni penale chiar de către un judecător, în instanță, pentru a-l determina să își dezvăluie sursele. Din fericire, acest caz pare să fie unul destul de rar, întrucât cei mai mulți dintre jurnaliștii incluși în acest raport au apreciat că judecătorii au demonstrat, în general, că înțeleg relația confidențială dintre jurnalist și surse.

Zoltán Egyed Ufó: Din punct de vedere legal e foarte greu, fiindcă eu vreau să protejez sursa, dar legea nu mă protejează pe mine.

• Dezvăluirea surselor este considerată un eșec profesional inacceptabil de către toți jurnaliștii cu care am stat de vorbă.

Ovidiu Vanghele: Dacă ajungi să îți divulgi sursa e înspăimântător. Te descalifici tu ca jurnalist.

• Pe lângă o foarte bună cunoaștere a principiilor și eticii jurnalistice, gradul ridicat de protecție pe care jurnaliștii îl garantează surselor este întreținut și de un set de abilități și strategii pe care aceștia le folosesc în mod curent. Astfel, jurnaliștii folosesc diferite soluții și platforme digitale pentru a securiza comunicarea cu sursele, dar și informațiile și documentele. Abilitățile digitale sunt completate de securitatea organizării contactelor cu sursele și de strategii editoriale în publicare, în moduri care să nu expună identitatea reală a acestora.

Acest material le servește, în primul rând, studenților la jurnalism și jurnaliștilor la început de carieră. Dar le poate servi și surselor sau avertizorilor care vor să înțeleagă mai bine procesele și principiile jurnalistice. Și poate servi și breslei, într-un mic exercițiu de analiză critică, în care să-și auto-evalueze modul de lucru, principiile, regulile, amenințările venite din exterior și din interior, dar și să își identifice și să își repare lipsurile, acolo unde ele există.

Nu în ultimul rând, materialul este extrem de relevant pentru persoanele și instituțiile din zona judiciară, pentru a înțelege mai bine caracterul special al relației dintre jurnalist și sursă, dar și valoarea superioară a jurnalismului în interes public.