Consecințe negative asupra avertizorilor

Acest articol face parte din seria de articole “FreeEx Digest nr. 5 // Jurnaliștii și sursele lor”.

Când sursele sau avertizorii ies public și asumat să semnaleze anumite nereguli, reflexul instituțiilor sau organizațiilor din care aceștia fac parte este de a le sancționa sub diferite forme și pretexte. Jurnaliștii intervievați au menționat cazuri concrete și au enumerat consecințele cu care se confruntă astfel de surse/avertizori de integritate, cu care au intrat în contact. Consecințele menționate de jurnaliști includ: sancțiuni penale, inclusiv încarcerare (vezi secțiunea Context internațional), concediere, izolare și atmosferă degradantă la locul de muncă sau în comunitate, hărțuire administrativă (de exemplu, comisii de disciplină), intimidare din partea unor grupuri de crimă organizată, hărțuire în instanță, distrugerea reputației și a averii.

Uneori acești avertizori dau în judecată și câștigă, dar consecințele sunt resimțite pe termen lung, conform unei cercetări publicate de ActiveWatch și APADOR-CH, care sintetizează mărturiile a 20 de avertizori de integritate din România. Vezi și seria Voci Libere a Recorder.

Ana Poenariu: Directorul dat afară după ce și-a asumat public mizeriile care se întâmplau cu liniile de producție pentru măști... El a fost dat afară de conducerea Romarm. (...) Dar cumva el știa că s-ar putea întâmpla asta pentru că intrase deja în conflict cu superiorii și și-a asumat-o mai ales pentru că avea o portiță de scăpare. Știa foarte clar că poate să iasă la pensie, că îndeplinea condițiile legii.

Mariana Luceanu de la Spitalul Universitar a avut de suferit pentru că reclama probleme din Spitalul Universitar. Adică faptul că se spăla în sălile de operație cu detergent lichid de vase pe jos. Și, văzând femeia că nu se întâmplă nimic și ea tot reclamă lucruri, evident că a intrat în conflict cu colegii și cu conducerea spitalului, până la momentul în care a intrat în greva foamei, împreună cu alt coleg, Simion Daniel Petrică.

Romana Puiuleț: Da, concedieri. În locurile astea mai periculoase chiar și amenințări din partea grupurilor de crimă organizată. Au fost și situații în care, în instanță, li s-a luat toată agoniseala, toată averea, pentru că aveau niște procese în desfășurare în instanțe corupte. Și, după ce omul ne-a povestit, a pierdut tot prin instanțe, deși noi știam că nu există motive să se întâmple asta. Pentru că acolo existau grupări de criminalitate organizată care voiau acele terenuri despre care vorbesc. Dar sunt multe alte situații în care oamenii au fost ba concediați, ba dați afară. Într-un caz avertizorul a ieșit public într-o investigație a mea și, pe urmă, a fost demis. Aici și-a asumat cumva și el, nu aveam ce să facem.

Luiza Vasiliu: Aici cred că ajută foarte mult dacă șeful sau conducerea e săltată de justiție în perioada imediat următoare publicării, pentru că ăla e momentul în care nu mai are cine să le facă rău. Asta s-a întâmplat la Burnei. Cred că, dacă nu-l arestau, începea o super vânătoare de vrăjitoare. Probabil că aș fi documentat-o și pe aia, dar nu s-a întâmplat. Mai este un om, din altă poveste, care a fost chemat în nenumărate comisii disciplinare, a fost efectiv bătaia de joc a colegilor lui, a fost umilit și profesional, nu i s-a mai dat nimic de făcut, a avut enorm de mult de suferit, de a ajuns în cele din urmă să creadă că e ... otrăvit. E clar ca acolo a fost foarte mult.

Alex Nedea: Au fost mai multe cazuri de oameni care au avut de suferit în urma dezvăluirilor. Acum nu mi-e foarte clar cât de multe dintre repercusiuni nu ar fi fost mai grave decât au fost în urma dezvăluirilor. Un exemplu: am făcut un material despre un avertizor care a fost oarecum marginalizat în comunitatea lui profesională pentru că sesizase mai multe persoane care furau lemn din ocolul la care lucra el. Și omul acesta a apărut într-un reportaj Recorder cu nume și prenume, iar Direcția Silvică - instituția superioară Ocolului Silvic la care lucra - i-a tăiat 10% din salariu pe motiv că a denigrat instituția. Omul a dat în judecată Direcția și sunt șanse foarte mari să câștige. (...) Nu mi-e foarte clar, dacă nu apărea la Recorder, dacă omul mai lucra pur și simplu acolo. Pentru că presiunile asupra lui erau atât de mari în momentul în care a decis să colaboreze cu Recorder, încât e foarte posibil ca acest 10% din salariu să fie „mângâierea” pe care i-a dat-o Direcția în locul pumnului în freză sau șutului în spate. Adică l-au „mângâiat” cu o sancțiune blândă în loc să-l dea afară. Pentru că a vorbit cu Recorder și probabil s-au temut să facă gesturi prea dramatice, prea extraordinare sau foarte radicale.

Alex Costache: Pot să dau și exemplul meu, că și eu am fost, la un moment dat, un fel de avertizor de integritate. Pe parcursul carierei m-a costat, într-un fel. Eu așa am simțit, că te costă astfel de lucruri. Măcar că oamenii au o reticență venită din temerea că vei dezvălui și altă dată alte lucruri, altminteri nereguli de ordin deontologic sau legal din interiorul organizației. Și atunci sunt mai reticenți față de tine, se feresc oarecum. (...) Toți se gândesc: ‘ai dat din casă, ce faci, spui nereguli în public?’. Și atunci organizațiile, instituțiile pot fi reticente cu privire la un astfel de avertizor.

Răzvan Luțac: Una dintre sursele noastre, doamna doctor Camelia Roiu, de la Spitalul de Arși. Sigur, ea a ieșit public [și-a asumat identitatea, n.n.] după vreo șapte luni, după ce a vorbit cu noi. Și povestit că cei din spital au renegat-o oarecum, după ce au aflat că ea este sursa, au izolat-o. Asta se întâmplă, sigur, în unele cazuri când sursa își dă numele, își dă prenumele și iese la suprafață. Și asta le și explicăm surselor. Există posibilitatea ca tu, ca sursă, să fii desconsiderată de colegi, care nu te văd neapărat cu ochi buni. O să te vadă drept sifon, drept omul care dă din casă, deși tu nu ai făcut decât să atragi atenția asupra unei situații.

Strategiile jurnaliștilor sunt diverse atunci când este vorba despre prevenirea consecințelor legale pe care le poate suferi o sursă/avertizor de integritate în urma publicării. Pe lângă urmărirea cazului și expunerea publică a presiunilor la care sunt supuși avertizorii de integritate, o posibilă soluție propusă de unii dintre jurnaliști este să îi îndrume către organizații care le pot oferi sprijin, inclusiv sfaturi pentru alegerea unui avocat (mai multe detalii și în capitolul VI. Relația dintre jurnalist și sursă post-publicare).

Romana Puiuleț: Ei se așteaptă ca noi să-i protejăm, dar uneori se așteaptă să putem să facem mai mult de atât, se așteaptă să-i ajutăm și când vine vorba de pârghii legale. De asta noi am decis să lucrăm mult mai apropiat de activiști care ar putea să preia cauza. După ce noi publicăm o investigație treaba noastră se cam termină acolo, deci avem și această limită. Altfel putem fi considerați parte într-un proces dacă mergem sau dacă trimitem o plângere penală. Nu putem să facem asta. Și atunci e important să existe activiști care să preia asta și să înțeleagă că oamenii ăia au nevoie de sprijin și să înțeleagă că o cauză e importantă și să o ducă mai departe. Nu știu, să facă plângeri penale, să avertizeze, să trimită plângeri instituțiilor care sunt interesate acolo.

CONTEXT INTERNAȚIONAL

În ultimii ani, scena internațională a fost zguduită de diferite investigații care au pornit de la scurgeri de informații sensibile (leaks), însă, în funcție de interesele unor guverne sau ale unor terți actori, nivelul de protecție a surselor variază. Există situații în care sursele devin țintă directă a guvernelor naționale (vezi cazurile Rui Pinto – sursa din Football Leaks, sursa The Intercept sau Edward Snowden) sau, dimpotrivă, se bucură de anonimitate protejată și chiar remunerată.

Ștefan Cândea: Footbal Leaks: sursa, Rui Pinto, este în proces cu statul portughez pentru că este acuzată de hacking. Acuză pe care o respinge. Acum, la 6 ani de când a început să dea informații către Spiegel, whistleblower-ul este încă într-o serie de procese interminabile. În septembrie unul dintre aceste procese s-a încheiat la primul nivel și nu se știe dacă cineva o să facă apel. Practic, pentru actele pentru care a fost acuzat, Rui Pinto a primit 4 ani cu suspendare. Deși are statut de martor protejat, are un proces în care statul încearcă să îl condamne pentru hacking. Sursa și-a asumat rolul de whistleblower, deși nu era în interiorul uneia din companiile respective. Chiar și asta e o problemă în procesul lui, pentru că statutul lui de whistleblower e contestat de autorități. (…) Oficial spune că un grup de persoane anonime, cu care a intrat în contact online, și care erau, ca și el, foarte pasionați de industria fotbalului, a început să îi trimită seturi de date, pe care le-a obținut fiecare cum a putut.

Practic, nu există nicio sursă care să nu sufere după publicare, dacă a făcut cazul singur sau singură. Cred că cei care sunt protejați sunt tocmai cei care au bani și care pot să se sfătuiască cu avocați și să aibă o strategie de comunicare și așa mai departe. De exemplu, vezi diferența dintre sursa din Panama Papers și Edward Snowden. Snowden a fugit cu niște date, pe care le-a dat definitiv unor ziariști, și, drept urmare, trăiește în Rusia și nu mai poate să se întoarcă în State. Versus sursa din Panama Papers care este protejată, nu este cunoscută, și a încasat și milioane de euro pentru bucăți din setul de date pe care le dăduse deja jurnaliștilor. Într-adevăr, asta arată și ce e considerat mai valoros pentru autorități și societate. Practic, să dai informații comerciale și despre operațiuni off-shore e mai valoros decât faptul că ai expus spionaj pe scară largă asupra propriilor cetățeni și țărilor partenere.

SUA: Legislație restrictivă pentru avertizorii din domeniul militar

2013/2014 – Edward Snowden a făcut publice o serie de documente interne care arătau că Agenția Națională de Securitate a SUA desfășura un amplu program de supraveghere. Snowden a fost trimis în judecată de Guvernul american în anul 2013, când s-a refugiat în Rusia. Snowden a primit cetățenie rusă în anul 2022 și, dacă ar fi extrădat, ar risca până la 30 de ani de închisoare în SUA.

2015 – Daniel Hale, fost analist în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA, a făcut publice o serie de documente care arătau că misiunile în care forțele militare ale SUA foloseau drone în diferite zone de conflict aveau un grad scăzut de eficiență și un număr ridicat de victime colaterale (civile). Hale a fost condamnat în 2021 la 45 de luni de închisoare pentru divulgarea de documente clasificate.

Snowden, Hale și Winner (vezi caz The Intercept, în cap. IX) au fost trimiși în judecată sau condamnați în baza Legii Spionajului (valabilă din anul 1917). Legea este considerată o amenințare la adresa libertății de exprimare, a libertății presei și a jurnalismului în interes public. În aceste cazuri, avocații apărării nu au putut invoca Legea Avertizorului de Integritate din SUA, care a fost adoptată în anul 1989, sau alte legi care protejează avertizorii în interes public, deoarece clienții lor au avut calitatea de colaboratori ai unor instituții de securitate națională, iar legislația menționată nu este aplicabilă acestora, deci judecătorii au considerat gestul de a divulga informații din interior ca fiind atacuri la adresa siguranței naționale.