Eșec și succes în relația cu sursa

Acest articol face parte din seria de articole “FreeEx Digest nr. 5 // Jurnaliștii și sursele lor”.

I-am întrebat pe jurnaliști dacă pot da exemple de succes și de eșec, din experiența lor sau a altor jurnaliști de lucru cu sursele, în general, și cu sursele-avertizori de integritate, în special.

O observație generală a jurnaliștilor a fost că ceea ce ei consideră un succes din punct de vedere jurnalistic poate fi un eșec pentru sursă sau avertizorul de integritate. Sursa ajunge să fie hărțuită prin instanțe și anchete, deși informațiile au avut impact mediatic și au fost de interes public major.

Un eșec este considerată situația în care sursa sau avertizorul suferă represalii, cum ar fi pierderea locului de muncă, chiar dacă responsabilitatea nu îi aparține jurnalistului.

Tot eșec este considerată situația în care sursa primară este prea speriată să își facă publică identitatea, chiar dacă acest lucru ar aduce mai multă credibilitate pentru investigație. Dar și când potențiala sursă refuză să colaboreze, chiar dacă are informații relevante, însă nu crede că demersul ar produce o îmbunătățire a situației.

Un eșec este și atunci când problema nu se soluționează, chiar dacă materialul jurnalistic a fost un succes, iar informațiile sunt corecte și de interes public.

Jurnaliștii văd drept un eșec în colaborarea cu sursa și în situațiile în care informațiile oferite nu se confirmă în urma verificărilor jurnalistice.

Emilia Șercan: Dacă e să mă gândesc la omul ăla care a fost dat afară, acum foarte mulți ani, aș zice că ăla e un eșec. Dar e un eșec pentru că și-a pierdut serviciul (...) nu a reușit să se protejeze.

Romana Puiuleț: Uneori, aveam investigații cu patru cinci avertizori, pe care nu-i numeam în niciun fel. (...) Sunt oameni din instituții publice care sunt foarte speriați că-și vor pierde munca, speriați că familiile le vor fi amenințate. Sunt situații în care noi ne-am dori ca sursele să devină mai curajoase și mai vocale, pentru că unele situații chiar cer asta.

Luiza Vasiliu: Eșec e când nu reușești să-i convingi să vorbească. Adică atunci când știi că au fost martori la ceva, știi că îi nemulțumește situația asta, știi de la colegi de-ai lor. Ai aceste informații și, când ajungi la ei, nu reușești să-i faci să vorbească. Nu pentru că s-ar teme. De cele mai multe ori parcă teama e mai ușor de contrat sau de conținut decât întrebarea asta: ‘la ce bun?’.

Alex Costache: Când sursele fac dezvăluiri vor să remedieze o neregulă sau o problemă. Și de cele mai multe ori nu se întâmplă nimic sau se tergiversează soluționarea problemei. Sursele privesc acest lucru ca pe un eșec, că au vorbit degeaba cu presa. (...) Din punctul tău de vedere, ca jurnalist, da, poți să vezi ca pe un succes faptul că ai expus o problemă lucrând cu niște surse sau cu o sursă avertizor de integritate și ai avut un material jurnalistic de calitate. Chiar dacă nu s-a rezolvat ce-și dorea sursa respectivă.

Ovidiu Vanghele: Cel mai rău e când lucrezi la subiecte la care pierzi timp să verifici informațiile și nu se verifică. Pierd timp. Timp în care puteam să fac altceva. Ăsta e un exemplu de eșec în lucrul cu sursele. 

Succesul jurnalistic, pe de altă parte, este resimțit mai mult atunci când produce și efecte în sistemul pe care îl expune. Și când sursele anonime nu sunt descoperite, în ciuda eforturilor pe care le fac cei vizați de investigații.

Succesul e și când informația ajunge la public și se creează și o relație de lungă durată între sursă și jurnalist, bazată pe încredere.

Emilia Șercan: Un caz de succes aș numi relația cu unul dintre avertizorii care m-au ajutat cu informații din Academia de Poliție. (...) Acel avertizor m-a ajutat cu informații datorită cărora, prin publicare, am reușit să arăt dimensiunea imposturii din Academiei de Poliție și, după câțiva ani și zeci de articole publicate, s-a ajuns la desființarea celor două școli doctorale de la Academia de Poliție. Și la toată reforma care a fost aplicată acolo. Informațiile au plecat de la o sursă, un avertizor, care nu m-a contactat direct, ci printr-un intermediar. Bine, în Academia de Poliție am avut mai mulți avertizori și surse. Dar a fost o sursă principală care a fost mai importantă decât toate celelalte la un loc.

Răzvan Luțac: Pentru mine important e când treaba iese ca la carte, când iese o informație de interes public, când omul nu are de suferit și, până la urmă, se expune o situație nasoală. (…) Succesul este să ții legătura foarte mult timp cu o sursă (...). Să se păstreze doza aia de încredere între tine și sursă chiar și după mulți ani. Nu că am avut o sursă și mi-a dat ceva și până la urmă și-a dat ăla demisia, nu.

Luiza Vasiliu: Succes e când vorbești, iese materialul și se mai și întâmplă ceva. Ăsta e succesul total.

CONTEXT INTERNAȚIONAL

Investigațiile jurnalistice care au ecou la nivel internațional pot fi considerate a fi adevărate povești de succes, ce pot fi predate în școlile de jurnalism. Pe de altă parte, dincolo de resursele mobilizate de redacții și de impactul acestor investigații, viața surselor primare poate fi afectată dramatic, umbrind astfel succesul mediatic.

Ștefan Cândea: Spre exemplu, FootbalLeaks pentru ziariști este un succes. Au fost publicate, cred, aproximativ 150 de materiale în 20 de luni, în Europa și State, din datele respective, de către rețeaua noastră. Mai există și rețeaua ICIJ care a publicat despre Luanda Leaks, pe baza unui calup distinct, dar de la același whistleblower - Rui Piunto. Mai există și Malta Files, care este un alt proiect, nu are legătură cu fotbalul, dar care vine din același seturi originale de date. Deci, din punct de vedere jurnalistic e un succes. Din punctul de vedere al sursei, care trăiește ca martor protejat, și nu poate să părăsească Portugalia, și are un proces care nu știe când o să se termine, și riscă zeci de ani de închisoare, nu e un succes.