Relația dintre jurnalist și sursă post-publicare

Acest articol face parte din seria de articole “FreeEx Digest nr. 5 // Jurnaliștii și sursele lor”.

Relația dintre jurnalist și surse /avertizori de integritate nu încetează odată cu publicarea materialului.

Întrebați despre dinamica acestei relații, cei mai mulți jurnaliști au spus că păstrează legătura cu sursele după publicare. Sursele îi informează periodic în legătură cu evoluțiile cazului publicat. Menținerea comunicării este importantă pentru jurnaliști și pentru a se asigura că avertizorii de integritate sau sursele, în general, nu au suferit consecințe ca urmare a publicării.

Emilia Șercan: De cele mai multe ori păstrăm legătura, pur și simplu, profesional. Dacă se mai întâmplă ceva, omul îmi spune. Sau dacă sunt alte situații.

Alex Costache: Păstrezi legătura pentru eventuale follow-up-uri sau să te asiguri că respectiva sursă nu a pățit nimic după dezvăluirea pe care a făcut-o prin intermediul tău.

Romana Puiuleț: De cele mai multe ori încercăm să urmărim subiectele și să fim atenți dacă ne anunță că apare ceva nou sau să încercăm să venim cu un follow-up, să-l ajutăm în orice fel. Să-i spunem măcar la ce autorități să meargă să depună plângere. (...). De multe ori reușim, de multe ori nu, pentru că asta este, toți greșim. Aici simt și eu o vulnerabilitate, cred că singura, în relație cu avertizorii.

Ovidiu Vanghele: Nu există o regulă. Cu unii închei relația după publicare, alții mă caută din nou, după o perioadă, cu un alt subiect. Există o sursă cu care, timp de 10 ani, am avut mai multe subiecte.

Ana Poenariu: Ideal ar fi, ca jurnalist, să ții contactul cu toate sursele pe care lei ai, din toate materialele. Este destul de dificil, pentru că nu ai timp să discuți cu atât de mulți oameni pe care i-ai cunoscut în documentarea a zeci de materiale pe care le-ai făcut în decursul timpului.

Pentru că este important pentru jurnaliști și să mențină o comunicare de lungă durată cu sursele, uneori, relațiile pot trece de limitele pur formale.

Emilia Șercan: E important să păstrezi o legătură cu sursele, în timp, ca să vadă oamenii că te preocupă ce mai fac. Le mai dai câte un semn din când în când, pur și simplu, un mesaj cu: ‘ce mai faci?’ Sau lucruri de genul ăsta, banale, pentru a le arăta că nu-i cauți doar atunci când ai nevoie de ei.

Alex Costache: Se stabilește o relație de încredere și chiar de simpatie poate fi la un moment dat.

Alex Nedea: Se leagă o prietenie, nu poți să zici că rămâne o relație strict profesională, dar eu încerc să păstrez distanța puțin, nu vreau să mă împrietenesc cu nimeni.

Victor Ilie: În general, la toate sursele mă pot întoarce. Și cu unii dintre ei am o relație de sinceritate, de tovărășie.

Din păcate, uneori sursele consideră că demersul lor de a se adresa presei a fost inutil și a generat consecințe negative inutile asupra propriei lor persoane. Aceste surse nu realizează impactul real al unui material de presă, ajungând să creadă că problema s-ar fi rezolvat oricum, fără implicarea sau colaborarea cu presa.

Zoltán Egyed Ufó: Sunt multe cazuri în care puterea, cel despre care am primit informația, (...) încearcă să se răzbune. Și sunt două fenomene care se întâmplă de obicei: unu, că încep oamenii să caute cine a fost cel care a scos informația dinăuntrul sistemului și, doi, că se rezolvă brusc problema. (..) Și barosanul sau puterea zice ‘n-ar fi trebuit să vă duceți la presă, fiindcă oricum s-ar fi rezolvat, lucram la ea’. Ceea ce este o minciună. De trei ani, de cinci ani avertizorul spunea ‘hai să rezolvăm problema asta’ și nu se rezolva și ăla îi dădea flit sau chiar îl distrugea. Și brusc, când am scris despre subiect, a doua zi, se rezolvă problema (...) Și sunt mulți avertizori care, la o lună sau la două luni sau la trei luni, după ce s-au rezolvat problemele, încep să creadă că n-a meritat să vină la mine, fiindcă oricum s-ar fi rezolvat problema.

De multe ori, jurnaliștii își asistă și își consiliază sursele după publicare. Dacă sunt surse anonime, jurnaliștii le reamintesc că, pentru ca posibilitatea de deconspirare să rămână redusă, sursele trebuie să își protejeze activ anonimitatea. Dacă sursele au decis să iasă public și suferă repercusiuni, jurnaliștii le pot consilia.

Jurnaliștii au reamintit de presiunile pe care le resimt avertizorii de integritate care și-au asumat identitatea. Aceștia sunt priviți ostil de colegii lor și pot suferi represalii, inclusiv legale. În aceste cazuri, jurnaliștii îi pot sfătui pe avertizorii vizați să documenteze ceea ce li se întâmplă, să facă fotografii, să filmeze și să își ia un avocat.

Luiza Vasiliu: Da, după publicare începe o muncă foarte mare. (...) Dacă materialul explodează și există o coagulare a publicului în spatele materialului și se cer lucruri, atunci mi se pare că reacția oamenilor e mai ok. (...) Dacă e cu nume și prenume, atunci totul cade pe umerii lui. Sigur că poate îl ajută că există zgomot social, dar, până la urmă, tot el se duce la muncă a doua zi și tot el are de-a face cu privirile colegilor și cu șeful și cu tot ce mai urmează și e singur în chestia asta.(...) Doar să fii acolo, și să vorbești cu el, să-l sfătuiești să înregistreze conversațiile pe care le are, să își documenteze cât mai bine tratamentul și relațiile de muncă și să fie pregătit în cazul unor represalii, să-și ia avocat. Încerci să-l treci prin eventualii pași a ceea ce se poate întâmpla mai rău pentru el. (...) Și da, nu știu, faci un fel de muncă de terapeut, amic, consilier juridic. Mă rog, cât mai mult, cât mai mult, cât să fii în continuare liniștit că ai făcut tot ce ai putut din poziția ta pentru ca omul ăla să nu-și piardă locul de muncă și respectul în breaslă pentru că a vorbit cu tine.

Răzvan Luțac: Eu îi spun încă dinainte și asta: ‘Vezi că mâine, dacă-ți apare numele, o să se întâmple multe. S-ar putea să fii căutat și de alte publicații. Atenția o să fie asupra ta, nu o să fii doar o sursă care se pierde în spatele numelui ziaristului’. Pentru că sunt mulți oameni care vin la tine și-ți spun ‘n-am nicio problemă, eu vreau să apar, mie nu mi-e frică de nimic!’. Se întâmplă asta foarte des. Dar, după ce-i zici 'Ok, vezi că tu stai într-un oraș de 10 mii de locuitori. Mâine o să vină presa locală sau corespondenții de presă națională, cu camera de luat vederi, la tine la poartă, și cinci microfoane îndreptate spre tine... Și o să urmeze mai multe săptămâni în care, probabil, lumea de la muncă o să se supere pe tine, șeful n-o să-ți mai vorbească. Ești pregătit pentru asta?’. Așa că-i de datoria ta ca ziarist să-i zici dinainte asta.