Una din realizările importante pentru noi în 2022 este cercetarea ”Implicarea civică a tinerilor văzută prin ochii lor” a Ancăi Velicu, ca parte din proiectul ”Schimbă lumea cu o MEMĂ!”. Din această cercetare am aflat o mulțime de lucruri interesante despre realitatea tinerilor, despre cât de diverși sunt și cum îi putem susține să-și facă vocile auzite.
Raportul de cercetare integral îl puteți citi aici. Iată însă câteva puncte cheie:
Pentru a înțelege cum funcționează implicarea civică a tinerilor, au fost intervievați atât tineri implicați civic, cât și cei care nu se implică, pentru a vedea provocările lor în fața activismului online și ce îi face pe unii tineri să nu se implice. Aceste provocări apar și la cei mai activi și implicați dintre tineri, diferența fiind ca aceștia au reacționat diferit la ele sau le-au dat o altă valoare.
Cercetarea face parte din proiectul “Schimba lumea cu un MEME! Educație media pentru cetățenie activă” derulat de Mediawise Society în parteneriat cu ActiveWatch, cu sprijinul Consiliului Elevilor și beneficiază de o finanțare în valoare de 50.195,35 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.