Cel mai urât dintre pământeni

Autor: Ionuț Codreanu

Sunt șanse considerabile ca, în curând, să marcăm doi ani de când umanitatea a declarat pandemia COVID-19. Doi ani de când frica și minciuna au dus discursul urii la cote apocaliptice. Ca în orice bătălie epică, societatea are nevoie de eroi și anti-eroi, pentru a-și legitima propriile (in)acțiuni, dar și pentru a compensa lipsa de orizont.  

În primele luni de pandemie vedeam la televizor sau pe rețelele sociale știri despre cum locuitorii din alte țări își recompensau simbolic lucrătorii esențiali sau pe cei din sectorul medical. De regulă, „eroilor în alb” li se mulțumea prin momente de aplauze și de solidaritate. Erau mecanisme gingașe de adaptare la un context tulburător, în care oamenii păreau că-și întorc privirea spre invizibilii cetății și își aminteau cum să spună „mulțumesc”. Oarecum previzibil, în România aceste manifestări nu au prins la public - din diferite și complexe motive.  

În schimb, identificarea responsabililor morali și instituționali a fost organică. Criticile, de prea multe ori întemeiate,  la adresa autorităților au variat în intensitate. Timp de aproape doi ani, indignarea noastră a oscilat de la glumițe cinic-amărui (umorul tipic românesc în vremuri de restriște) până la fluvii de injurii și amenințări pline de ură viscerală împotriva celor care ar fi trebuit să aibă grijă de gestionarea pandemiei.  

Din leadershipul românesc nu a scăpat nimeni nesancționat de fronda mioritică. Și, până într-un anumit punct, acesta e un semn că societatea e vie și liberă să își confrunte liderii. Poporul trebuie să se facă auzit nu doar când este chemat la urne, ci și când lucrurile nu merg într-o direcție bună. Iar politicienii, funcționarii și demnitarii statului nu ar trebui să se timoreze când poporul mai scapă și câte-o sudalmă printre dinți. Asta e, funcția publică vine la pachet și cu riscul de a fi luat la trei-păzește.  

Devine totuși problematic pentru cadrul democratic și pentru ideea de dialog atunci când acest trei-păzește se transformă în hărțuire, în dezumanizare și incitare la ură. Atunci când depășim acest punct de control nu mai suntem cetățeni-contribuabili, ci agresori.  

În cele 18 luni de monitorizare a discursului urii din proiectul Open Code for Hate Free Communication am avut neplăcerea de a citi și analiza zeci de mii de comentarii pline de ură. Cele mai multe surprind temerile și stereotipurile culturale încă vii în societatea noastră, care parcă s-au exacerbat pe fundalul unei pandemii ce pare fără sfârșit. Am văzut asocieri odioase și triviale cu regimuri dictatoriale, apeluri explicite la violență și crimă, dar și reducerea unor oficiali guvernamentali la statutul de suboameni ce trebuie eliminați, la propriu, din viața cetății noastre pașnice și cu o istorie milenară.

Pentru mesajele din ultima categorie am cerut platformelor sociale să le îndepărteze pentru că aveau aceeași capacitate de propagare ca și virusul nenorocit care a pus planeta pe pauză de prea mult timp. Era un gest minim de igienă pentru spațiul virtual în care, de prea multe ori, opinia nu mai este doar o formă de exprimare a sinelui ci o unealtă de anulare a celuilalt.  

Însă această experiență ne-a arătat și cine este cel mai urât dintre pământeni în România pandemică. Oricât de diversificat a fost repertoriul urii din această perioadă, ținta a fost și continuă să fie un demnitar pe care unii dintre concetățenii noștri îl vor exclus și anulat pentru motive ce nu au nicio legătură cu funcția publică. Foarte mulți internauți îl doresc expulzat sau deportat pentru doar pentru că este perceput ca străinul de altă religie, care subminează creștinismul.  

A fost reperat ca fiind evreu sau musulman, uneori chiar „evreu musulman” (sic!). Alții îl vor executat prin împușcare, spânzurare sau lapidare. Pentru alții este doar un „cioroi” anti-român care trebuie trimis în țara lui de origine (uneori e Siria, alteori e Palestina, dar, de cele mai multe ori e suficient să fie trimis la „arăboii” lui să facă ordine). Acest om este asociat cu „Satana” și e acuzat de tot felul de atrocități și devianțe (inclusiv că ar fi zoofil). Unii spun despre el că ar concerta o operațiune de islamizare a țării și că este o reîncarnare a lui Hitler. Și lista de exemple iraționale și absurde, dar de o violență paralizantă, ar putea fi continuată.  

Este greu de imaginat și de reprodus, însă, pentru unii dintre conaționalii noștri, criza COVID nu se va termina decât odată cu Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Pentru ei, rasismul, xenofobia și antisemitismul sunt parte din conversație, sunt opinii ce trebuie respectate, iar ținta lor predilectă, Raed Arafat, trebuie să le accepte ca fiind expresia democrației. Orice tentativă de remediere și sancționare a acestor manifestări este privită ca o agresiune, o restrângere a drepturilor omului.  

În acest moment, orice discuție așezată, de clarificare a unor reguli elementare de dialog, dar și de clarificare a unor concepte, pare sortită eșecului. O bună parte din România, cu sprijinul angajat al unor instituții de presă și al unor politicieni populiști, supraviețuiește și decodează contextul actual prin demonizarea anti-eroului lor favorit. Până acum, diferite instituții ale statului au început să ancheteze dacă opiniile veninoase ale conaționalilor noștri indignați nu reprezintă o amenințare directă la viața lui Raed Arafat. În perspectivă însă, pandemia nu se va fi încheiat până când demnitatea și reputația acestui om vor fi fost reparate. Abia atunci ne vom fi imunizat împotriva molimei de ură care ne-a făcut și ne face viața insuportabilă în această perioadă.

Activitățile de cercetare a discursului urii au fost derulate, în perioada septembrie 2020 - septembrie 2021, în cadrul proiectului OpCode – Open Code for Hate-Free Communication, proiect co-finantat de Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie al Uniunii Europene (2014 – 2020). În cadrul acestor monitorizări, ActiveWatch a monitorizat doar paginile publice ale unor instituții de presă și a solicitat doar îndepărtarea conținuturilor care încălcau prevederile Codului Penal și ale Ordonanței 31/2002. ActiveWatch nu a solicitat blocarea nici unui cont și nici nu a sesizat instituții ale statului pentru declanșarea unor anchete penale. Conținutul acestui articol reprezintă punctele de vedere ale autorilor, care sunt singurii responsabili de acesta. Comisia Europeana nu acceptă nicio responsabilitate pentru felul în care ar putea fi utilizate informațiile conținute în acesta.