cover_raport_Acasa

Bună guvernare Justiție socială

Raport de analiză. Locuirea precară și locuirea socială în București

Comunicat de presă, 17 Noi 2023

Asociația ActiveWatch și Fundația Parada au publicat raportul Locuirea precară și locuirea socială în București – hârtii multe, locuințe puține.

Raportul analizează modul în care autoritățile publice locale din București au înțeles, în ultimii 13 ani, să gestioneze problema injustiției sociale din zona locuirii, care afectează dur viața persoanelor vulnerabile, nevoite să trăiască în imobile improprii pentru locuire. Raportul analizează și relația dintre autoritățile publice și aceste familii.

În condițiile unui context economic complicat, din ce în ce mai mai mulți oameni au nevoie de sprijin pentru acoperirea cheltuielilor de bază privind achitarea facturilor sau a chiriei. Totuși, așa cum arătăm în acest raport, autoritățile publice din București au manifestat un puternic dezinteres față de problema locuirii pentru persoanele expuse riscului de sărăcie. Pentru a oferi o imagine pe cât posibil completă privind situația locuirii pentru persoanele din București cu venituri mici sau fără venituri, am redactat acest raport din ambele perspective: cea a „ofertei” autorităților publice și cea a problemelor exprimate de persoanele afectate de sărăcie locativă.

Atragem atenția că, în București, persoanele de etnie romă sunt în mod disproporționat afectate de sărăcie locativă și de imposibilitatea de a accesa dreptul la asistență socială.

În opinia asociației ActiveWatch și a Fundația Parada, în România nu a existat și nu există, cu adevărat, un proiect politic dedicat accesului la locuire decentă. În lipsa unei locuințe sigure, oamenii nu pot accesa drepturi fundamentale precum dreptul la sănătate sau dreptul la viață privată și de familie, chiar dreptul la educație sau la proiectarea unui viitor. De multe ori, chiar dreptul la identitate se vede condiționat de locuire. Accesul la identitate realizat prin intermediul cărților de identitate provizorii fiind deseori aleatoriu, iar exercițiul drepturilor la care acestea dau naștere fiind inferior celui oferit de cărțile de identitate obișnuite. Lipsa obligațiilor pentru autoritățile locale cu privire la o agendă de locuire publică ne-a adus în situația în care, în București, oamenii așteaptă mai bine de 20 de ani pe liste de priorități pentru a putea accesa o locuință socială. Asta în ciuda faptului că, teoretic, există fonduri guvernamentale disponibile pentru locuire socială.

Iată câteva dintre principalele concluzii ale raportului, în ceea ce privește politicile publice locale din București:

  • Primăria Municipiului București, instituția cu cele mai importante prerogative în ceea ce privește locuirea publică, a dat spre folosință, în ultimii 12 ani, 289 de apartamente în regim de închiriere socială. Numărul familiilor înregistrate oficial și în așteptare pentru o locuință socială este de peste 14.000, cifră anuală care s-a menținut constantă în ultimii cinci ani.
  • În București nu există o imagine cu privire la nevoia de sprijin în locuire. Perioadele lungi de așteptare pentru o locuință socială (am întâlnit persoane care așteaptă și de mai bine de 20 de ani pe aceste liste), precum și greutatea cu care persoanele vulnerabile navighează procesul birocratic de a depune cererile de locuințe sociale conduc la renunțarea la depunerea unei solicitări oficiale pentru locuință sociale. Astfel că numărul familiilor care depun dosare pentru locuințe sociale este doar o mică parte din numărul total al familiilor aflate în dificultate și care au nevoie de sprijin în locuire.
  • Ajutorul de chirie oferit de unele primării se sector din Municipiul București este, de fapt, o soluție pentru foarte puține familii vulnerabile. Acest ajutor nu cuprinde cheltuieli cum ar fi garanția sau chirii în avans, cheltuieli care sunt standard pentru piața chiriilor. O altă problemă a ajutorului de chirie este că el este temporar, pe perioade limitate de timp, făcând abstracție de faptul că persoanele cu dizabilități, cu copii mulți în îngrijire, cu venit minim pe economie sau pensionare au foarte puține alternative de majorare a venitului și, deci, de a ajunge în situația de a nu mai avea nevoie de acest sprijin instituțional. Mai mult, persoanele incluse în studiu ne-au relatat că au dificultăți majore să închirieze din cauza faptului că sunt romi sau că au copii sau pentru că proprietarii refuză să înregistreze oficial contractul de închiriere. În fine, nivelul ajutorului de chirie, 850 lei în medie, face ca în fapt această subvenție sa fie inoperanta, valoarea acesteia nefiind nicidecum corelata cu piața actuala a chiriilor din București.
  • Primăria Sectorului 3 este, în opinia autorilor, primăria cu cel mai mic respect față de dreptul la locuire în condiții decente. A avut printre cele mai puține locuințe sociale atribuite (22 de locuințe din 2010 și până în 2022) și are cele mai puține dosare în plată pentru ajutorul de chirie (doar 7 la momentul în care am făcut solicitarea de informații de interes public).
  • Primăria Municipiului București și Primăria Sector 3 au în grila de punctaje pentru locuințe sociale criterii precum absolvent de studii superioare sau faptul de a fi angajat într-o instituție publică, situație care sfidează chiar fundamentul moral pe care categoria de locuințe sociale a fost constituit.
  • În ciuda faptului că există posibilitatea legală de a documenta și de a îmbunătăți condițiile de viață în zonele de locuire informală, Primăria Municipiului București nu a depus minimul efort de a constitui o comisie necesară pentru a putea implementa această lege în București.
  • Autoritățile publice locale pare că nu au nicio strategie de oferire a unei locuințe alternative pentru a preveni evacuări brutale. În acest moment, la nivelul orașului, nu există nicio soluție instituțională de locuire temporară pentru familiile care trec printr-o criză a locuirii.
  • Primăria Sectorului 6 este singura din București care încearcă implementarea variantei maximale a legii locuirii informale - construirea de locuințe publice pe amplasamentul unei zone de locuire informală, așa cum prevede acest text de lege. Cu toate acestea, ambiguitățile din textul de lege, precum și incapacitatea PMB de a se achita de obligațiile ce decurg din această lege, îngreunează acest demers.
  • Primăria Sector 2 este cea de-a doua instituție din București care a demarat procesul de implementare a legii locuirii informale, prin măsuri de îmbunătățire a calității spațiului public dintr-o zonă de locuire informală.

Lipsa de sprijin în locuire pentru familiile vulnerabile nevoite să locuiască fără forme legale are un impact dur asupra vieții acestora. Din cercetare calitativă realizată de ActiveWatch și Fundația Parada reiese că:

  • Unele dintre persoanele nevoite să locuiască fără forme legale (în squaturi sau în locuințe improvizate) se tem de reprezentanții autorităților publice locale pentru că, de-a lungul timpului, au fost amenințate că le vor fi preluați copiii în sistemul public de protecție. Drept urmare aceste familii ajung în situația de a se feri de instituțiile publice care au în portofoliu acordarea de sprijin pentru familii vulnerabile.
  • Evacuările prin care familiile trec accentuează vulnerabilitatea acestora, făcând încă și mai complicată situația lor financiară. Modalitatea în care evacuările se desfășoară conduce, de multe ori, la pierderea tuturor bunurilor pe care aceste familii le au (pentru că nu au spații în care să depoziteze aceste bunuri ori bani pentru transportul lor, de multe ori ele rămân în locuința care este sigilată).
  • Persoanele incluse în studiu au povestit că cel mai adesea interacționează cu poliția locală și că, în unele situații, aceștia i-au intimidat până în punctul în care au părăsit locuințele din cauza amenințărilor (în principal cu privire la preluarea copiilor de către sistemul public de protecție). Este frecventă practica de auto-evacuare (părăsirea locuinței de teama că vor fi evacuați brutal), însă această practică nu este recunoscută oficial de autoritățile publice din România.
  • Costurile asociate locuirii fără forme legale sunt foarte mari. Multe familii sunt nevoite să plătească chirii informale, să plătească apa și electricitatea de la vecini, fără a avea o factură care să justifice costurile imputate și chiar să facă munci gratuite pentru persoanele din vecinătate pentru a menține accesul la apă.
  • În ciuda faptului că, teoretic, emiterea unor cărți de identitate fără adresă ar trebui să se facă rapid, oamenilor le este încă greu să obțină aceste acte. Mai mult, pentru că aceste acte au o valabilitate de doar un an de zile, trebuie să treacă frecvent prin acest proces.
  • Majoritatea persoanelor incluse în studiu spun că au primit amenzi. Parte dintre ei nu au știut despre aceste sancțiuni până în momentul în care au dorit să aplice pentru o formă de beneficiu social, deci nu știu pentru ce au fost date. Amenzile reprezintă principalul motiv pentru care oamenii nu se angajează pe piața muncii formale (doresc să evite popririle în condițiile în care majoritatea locurilor de muncă la care pot aplica sunt cu salariu minim pe economie și nu-și permit financiar această poprire).
  • În general, oamenii nu cred că autoritățile publice vor face ceva pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire. Pentru că, de-a lungul timpului, interacțiunile cu autoritățile publice au fost mai degrabă ostile, ei preferă să apeleze la organizații care să le medieze contactul cu autoritățile publice.
  • Femeilor care locuiesc în condiții de locuire improprii le este mult mai greu să facă muncile din gospodărie (aceasta fiind preponderent sarcina lor). Spre exemplu, lipsa apei din gospodărie le obligă la a căra apă de la distanță pentru spălat și gătit sau lipsa unui frigider face ca gătitul unor cantități mai mari de mîncare (pentru a eficientiza resursele financiare ale familiilor), pe timp de vară, să fie cvasi imposibil.
  • Copiii sunt nevoiți, în unele situații, să parcurgă distanțe mari până la școală, în condițiile în care familiile sunt nevoite să schimbe locuința (din cauza evacuărilor sau a auto-evacuării). Deși părinții încearcă relocarea cât mai aproape de școala la care copii sunt înmatriculați, nu este mereu posibil. Mai mult, în cazul evacuărilor, aceștia au perioade de timp în care nu pot ajunge la școală, din cauza incertitudinii locative.

Citește raportul Locuirea precară și locuirea socială în București – hârtii multe, locuințe puține aici.

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Mai multe ONG-uri solicită o întâlnire cu Premierul pe tema ruletei rusești din justiție

Scrisoare deschisă, 23 Feb 2024

Mai multe ONG-uri solicită o întâlnire cu Premierul pe tema ruletei rusești din justiție

Scrisoare deschisă, 23 Feb 2024

Nu votați o variantă chinezească a Legii deepfake!

Scrisoare deschisă, 12 Feb 2024