FreeEx

ActiveWatch: Cerem sancționarea polițiștilor abuzivi din Centrul Capitalei!

, 11 Noi 2014

Update 2: Politistii bucuresteni acuzati ca au batut un jurnalist in Centrul Vechi fac obiectul unui dosar penal si sunt cercetati disciplinar, a precizat, vineri, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Update 1 Concluziile raportului APADOR-CH privind violențele comise de polițiștii bucureșteni asupra jurnalistului Ștefan Mako. "APADOR-CH are convingerea că privarea de libertate (conducerea la sediu) a lui Ștefan Mako a fost ilegală deoarece jurnalistul nu a fost suspect de comiterea vreunei contravenţii sau infracţiuni şi s-a legitimat imediat ce i s-a cerut să o facă. Singura “vină” a constat în exercitarea meseriei de ziarist prin filmări într-un spaţiu public. Prin urmare, conducerea la sediu, percheziția corporală la care a fost supus şi tratamentul inuman şi degradant la care a fost supus au avut un caracter strict punitiv, ceea ce este inacceptabil şi, desigur, ilegal." 

 

Sesizare
Către: Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române
În atenția domnului ministru Gabriel Oprea și a domnului Petre Tobă, inspector general al Poliției Române

Organizația ActiveWatch solicită Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General de Poliție să demareze o anchetă în regim de celeritate privind violențele săvârșite de trei angajați ai Poliției din Centrul Vechi din Capitală (Secția 10/ Poliția Centrului Istoric) și să aplice toate măsurile prevăzute de lege pentru sancționarea celor responsabili de agresarea jurnalistului Ștefan Mako, de la Casa Jurnalistului.


Prin comportamentul lor, cei trei polițiști, printre care era și inspectorul principal de Poliție Eduard Mardare, reprezintă un real pericol pentru siguranța cetățenilor.


După ce în luna martie un parcagiu a murit în condiții suspecte în urma unor bătăi primite la Secția 10 Poliție, și după ce mai mulți cetățeni au reclamat abuzuri din partea unor polițiști din Centrul Vechi, Ștefan Mako a început să investigheze comportamentul forțelor de ordine în relația cu categoriile vulnerabile.


În urmă cu două seri (în data de 10 noiembrie), jurnalistul Ștefan Mako a surprins câțiva polițiști din Centrul Vechi agresând un om al străzii care fusese recalcitrant cu ei. Jurnalistul a început să înregistreze cu telefonul cele întâmplate, un polițist i-a cerut să înceteze și l-a lovit peste telefon, dar jurnalistul a continuat să filmeze și i-a urmat până în fața unei secții din Centrul Vechi pe polițiștii care l-au dus acolo pe cetățeanul bătut.


În fața secției, jurnalistul a fost legitimat, apoi i-a fost smuls telefonul din mână, i-a fost ștearsă filmarea, și, potrivit relatărilor sale de pe site-ul Casa Jurnalistului, a fost condus în secție, lovit, scuipat și amenințat. Certificatul IML obținut de jurnalist după ce a fost agresat atestă prezența unui traumatism toracic închis.


Redăm câteva din replicile adresate de „oamenii legii” jurnalistului Ștefan Mako, conform relatării acestuia:
„Și dacă ești jurnalist ce? Băi prietene, dă-i drumul de-aicea, te-am rugat frumos, da?”
„Ești jurnalist, mă? Mă piș pe tine!”
„Ești din Covasna?! Păi ce faci, băi, tu vii de la țară să comentezi? Filmează-mi pula, bă, filmează-mi pula!”
„Acuma te fut în cur, să-mi bag pula. Ăsta-i jurnalism? Acuma te fut în cur!”


Solicităm Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției Române să ne transmită rezultatele anchetei cu privire la acest caz deosebit de grav.

 

English version

_______________

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public.

Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015).

Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org.

Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Solicităm demiterea lui Adrian Cioroianu din funcția de director al Bibliotecii Naționale a României

Scrisoare deschisă, 1 Mar 2024

Mai multe ONG-uri solicită o întâlnire cu Premierul pe tema ruletei rusești din justiție

Scrisoare deschisă, 23 Feb 2024