FreeEx

ActiveWatch cere Parlamentului să declanșeze urgent o anchetă despre situația din Radioul public

, 23 Apr 2013

24.04.13


Către Comisia de cultură, arte și mijloace de comunicare în masă a Camerei Deputaților
Către Comisia de cultură, arte și mijloace de comunicare a Senatului
Către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Camerei Deputaților
Către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului

ActiveWatch, în calitatea sa de organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public, își exprimă îngrijorarea față de acțiunile declanșate de conducerea Societății Române de Radiodifuziune împotriva liderului Sindicatului Unit al Salariaţilor din Societatea Română de Radiodifuziune (SUS SRR), Adrian Moise, și cere Parlamentului să declanșeze urgent o anchetă despre situația din radioul public. Adrian Moise este și reprezentantul ales al salariaților în Consiliul de Administrație al SRR.

Adrian Moise a fost concediat pe 18 aprilie de conducerea SRR, iar pe 22 aprilie conducerea instituției a pătruns în biroul SUS SRR, rupând sigiliul de pe ușa biroului și profitând de faptul că Adrian Moise era internat în spital în acea zi.

Acțiunile întreprinse de Moise în ultimul timp sunt specifice unui lideri sindical preocupat de soarta salariaților săi, dar și ale unui cetățean preocupat de soarta unei instituții publice. Astfel, sindicatul condus de Moise a contestat decizia conducerii SRR de a reduce salariile angajaților. De asemenea, liderul sindical a întreprins demersuri ce vizau respectarea legii și păstrarea credibilității în instituția în care activează, a sesizat Agenția Națională de Integritate în legătură cu o posibilă incompatibilitate în care s-ar putea afla Președintele Director-General al SRR, Ovidiu Miculescu, și a atras atenția asupra statutului de colaborator al Securității a acestuia. În luna martie, Moise a participat la o dezbatere în Parlamentul European în cadrul căreia a cerut depolitizarea mediilor publice din România.

La scurt timp după acestea, conducerea SRR a declanșat o anchetă disciplinară privind activitatea de Coordonator de Activități Speciale la SRR a lui Adrian Moise, în urma căreia s-a decis concedierea liderului de sindicat. Președintele Radioului public a declarat că încheierea colaborării dintre SRR și Adrian Moise nu ar avea legătură cu activitatea sindicală a acestuia, ci s-a realizat în urma concluziilor comisiei disciplinare, care a stabilit că acesta nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu.

ActiveWatch consideră că se impune o anchetă a Comisiilor parlamentare de Cultură, Arte și Mass-Media în acest caz, dar și a Comisiilor pentru abuzuri. În calitatea sa de organism care supraveghează activitatea serviciilor publice de radio și televiziune și verifică respectarea mandatului legal de către conducerile celor două instituții, Parlamentul are datoria de a ancheta cele întâmplate și de a comunica plătitorilor de taxe dacă acțiunile conducerii SRR împotriva liderului sindical Adrian Moise constituie sau nu abuzuri.


Mircea Toma,
Președinte ActiveWatch

 

Share această pagină:


Din aceeași categorie

ANCOM nu blochează și nu poate bloca TikTok!

Scrisoare deschisă, 28 Noi 2024

Opinie: Pot fi jurnaliştii surse pentru politicieni?

Opinie, 14 Noi 2024

Sponsorizarea politică a emisiunilor de știri și actualitate politică de către partide este interzisă de lege

Opinie, 7 Oct 2024