FreeEx

Doina Gradea, președinta-directoare generală a TVR, nu răspunde decât în fața Marii Adunări Naționale

, 21 Noi 2018

Un raport[1] al Comisiei de etică și arbitraj din TVR (Comisia) a criticat-o pe Doina Gradea, semnalând o serie de fapte considerate a fi incompatibile cu funcția pe care o ocupă, adica cea de directoare și președintă a Consiliului de Administrație al SRTV. Ulterior publicării raportului, Gradea a adăugat faptelor menționate o serie de noi acte abuzive care au vizat cenzurarea activității Comisiei și intimidarea angajaților care au diseminat raportul acesteia.

 

Față de această situație în care televiziunea publică - aflată deja într-o situație vulnerabilă atât economic cât și sub aspectul independenței editoriale - este supusă unui regim de conducere cu accente autoritare, mai multe organizații neguvernamentale și personalități ale vieții publice și universitare au solicitat Comisiilor parlamentare pentru mass-media să declanșeze de urgență o anchetă și, dacă vor fi apreciat că sesizările conținute în raportul Comisiei de etică și arbitraj cât și cele ulterioare publicării raportului sunt temeinice, să o demită din funcția deținută la conducerea TVR pe Doina Gradea.

Membrii Comisiei pentru mass-media din Camera deputaților au dat curs solicitării organizațiilor semnatare ale apelului și au invitat-o la audieri pe Doina Gradea. La o lună față de momentul sesizării Comisiei, Doina Gradea nu a ajuns încă în fața parlamentarilor. Succesivele eschivări la care a făcut apel pentru a nu da curs invitației nu sunt decât o confirmare a aroganței cu care răspunde principiului responsabilității față de public. Deputatul Gigel Știrbu, președintele Comisiei pentru mass-media a Camerei deputaților a comunicatpresei[2] că Gradea, în loc să vină la audierea programată pentru data de 21 noiembrie, a transmis parlamentarilor o invitație la “o inaugurare”.

ActiveWatch a transmis European Broadcasting Union o informare cu privire la conduita abuzivă a Doinei Gradea. Noel Curran, directorul general al organizației europene, a transmis că evoluția evenimentelor legate de TVR va fi urmărită cu atenție și își exprimă încrederea că părțile interesate și autoritățile vor analiza cu atenție situația și vor lua deciziile potrivite (“...EBU continues to closely follow developments at TVR and trusts that relevant stakeholders and authorities will carefully analyze the situation and take appropriate decisions. With kind regards, Noel Curran, Director General”).

 

Solicităm parlamentarilor, în mod deosebit membrilor Comisiilor de mass-media să judece cu maximă responsabilitate conduita Doinei Gradea atât în ceea ce privește instituția publică pe care o conduce cât și în raport cu instituția în fața căreia trebuie să răspundă cu privire la perfomanța în funcția de conducere pe care și-a asumat-o.

În opinia noastră, modelul autocratic de conduită adoptat de Doina Gradea în relația cu o instituție mass-media care este un  reper pentru democrație și, respectiv, aroganța cu care Președinta-director general tratează relația cu principala instituție a democrației – Parlamentul -, justifică pe deplin decizia de demitere.

 

ActiveWatch

            Centrul pentru Jurnalism Independent

            Centrul pentru Inovare Publică

            Miliția Spirituală

            Freedom House, România

            Asociația Kompatibil

            Asociația Pro Democrația

            AZIR, secția româneasca a Asociației Europene a Jurnaliștilor

            Asociatia VIDEOVEST - Timișoara

            Societatea Jurnaliștilor Galați

            Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație

            Frontline Club Bucharest

            Centrul de Resurse pentru Participare Publică - CeRe

            Observatorul Român de Sănătate



[1]
https://activewatch.ro/ro/freeex/reactie-rapida/cenzura-si-intimidare-in-televiziunea-publica-cerem-demiterea-urgenta-a-doinei-gradea-presedinte-director-general-update-reporteri-fara-frontiere-rsf-sustine-apelul

[2]https://www.news.ro/cultura-media/doina-gradea-a-refuzat-invitatia-la-audiere-trimisa-de-comisia-pentru-cultura-din-camera-daca-nu-vine-nici-in-decembrie-ii-va-fi-ceruta-demisia-1922404421012018111018669335

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Opinie: Pot fi jurnaliştii surse pentru politicieni?

Opinie, 14 Noi 2024

Sponsorizarea politică a emisiunilor de știri și actualitate politică de către partide este interzisă de lege

Opinie, 7 Oct 2024

Campaniile pentru alegerile prezidențiale și parlamentare în audiovizual - regulile CNA

Știre, 7 Oct 2024