Solicităm CSM organizarea unei întâlniri pentru dezbaterea noului Ghid pentru relația justiție-mass media

, 9 Mar 2014

UPDATE

Horațiu Dumbravă anunță că CSM va organiza miercuri, 12.03.2014, orele 10.00, o întâlnire cu cei interesați de modificările aduse Ghidului pentru relația justiție-mass media. 

-----Original Message-----
From: Dumbrava Horatius [mailto:[email protected]]
Sent: Monday, March 10, 2014 9:07 PM
To
Subject: intalnirea pe marginea Ghidului CSM

Buna seara,

Asa cum bine stiti, CSM, ca urmare a modificarilor ample aduse de noul Cod penal si noul Cod de procedura penala, a pus in dezbatere publica
modificarea Ghidului privind relatia sistemului judiciar cu mass-media.

Pornind de la premisa ca dialogul poate rezolva eventualele si aparentele disparitati si pornind de la premisa ca sistemul judiciar, pe de-o parte, si
societatea civila si mass-media, pe de alta parte, se afla pe aceeasi baricada, cea de pe care sau de la care este aparat statul de drept, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, credem ca ar fi util sa avem o intalnire pe marginea preconizatelor modificari puse in dezbatere publica.

In acest sens, va invitam la sediul CSM, orele 10,00, 12 martie 2014 care sa aiba ca tema preconizatele modificari ale Ghidului.

Speram sa fiti prezenti si suntem convinsi ca intalnirea noastra va avea efecte benefice pentru toti actorii interesati,

Va doresc o seara buna tuturor,

H.
 

10.03.2014

Către Consiliul Superior al Magistraturii,
Organizațiile semnatare consideră imperios necesară organizarea unei dezbateri publice pe tema modificărilor Ghidului pentru relația justiție-mass media și solicită CSM organizarea unei întâlniri la care să poată participa toate părțile interesate.
Principiile transparenței și ale consultării publice au un rol esențial în funcționarea normală a unei societăți democratice. De aceea, cerem CSM să dea dovadă de transparență și să aplice, ca bune practici, regulile care guvernează transparența decizională, consacrate în Legea nr. 52/2003.
Considerăm că un ghid al relației dintre sistemul judiciar și mass-media nu poate fi adoptat în lipsa unei astfel de dezbateri, la care să participe inițiatorii proiectului, jurnaliști, reprezentanți ai instanțelor și parchetelor și cei ai societății civile. Acesta este singurul mod prin care documentul final va reflecta interesul public și va proteja dreptul cetățenilor la informare.
Experiențele anterioare ale CSM în adoptarea unor astfel de Ghiduri au dovedit că lipsa consultării sincere și temeinice a celor interesați duce la adoptarea unor documente lipsite de valoare profesională și practică și descalifică ideea de consultare.
De asemenea, organizațiile semnatare reiau solicitarea de a prelungi perioada de consultare pe tema ghidului, pentru ca cei interesați să aibă timpul necesar pentru a formula comentarii și propuneri vizavi de textul documentului.
Vă mulțumim!

APADOR-CH – Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki
ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei
CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent
CRJI – Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație
Expert Forum
Freedom House România
SAR - Societatea Academică din România
 

Share această pagină: