FreeEx Libertatea de exprimare Presă liberă Media & Societate

Propuneri amendamente - proiect legea audiovizualului

Scrisoare deschisă, 10 Iun 2024

ActiveWatch și Asociația pentru Tehnologie și Internet au transmis azi Comisiei pentru Cultură și Media a Senatului o serie de amendamente la proiectul de lege a audiovizualului L292/2024 aflat pe agenda acestei Comisii. Scopul acestor amendamente este îndreptarea unor erori care s-au strecurat în prevederile legii în vigoare și care se regăsesc și în propunerea legislativă L292/2024 aflată pe agenda Senatului.

Mai precis, ActiveWatch și ApTI solicită eliminarea utilizatorilor obișnuiți ai platformelor de partajare a materialelor video din lista de subiecți ai legii audiovizualului, deoarece nu sunt furnizori de servicii media audiovizuale, așa cum sunt aceștia definiți în Directiva serviciilor mass-media audiovizuale. Prin utilizatori obișnuiți ne referim simple persoane fizice sau juridice, fără răspundere editorială.

De asemenea, solicităm eliminarea obligației de licențiere pentru furnizorii de servicii media audiovizuale care emit exclusiv prin Internet. Procedura de licențiere din domeniul audiovizual are rolul de a organiza accesul la resursele limitate, care se află în administrarea statului (cum ar fi rspectrul de frecvențe radio), asigurând o utilizare judicioasă, în interes public, a acestora. În privința celor care emit doar prin Internet, această obligație este excesivă, deoarece:

- resursele sunt nelimitate - pe Internet pot coexista oricâte radiouri și televiziuni, în orice formă se dorește;

- aceste servicii, oferite de furnizori din România, sunt deja disponibile pe Internet, ele funcționând fără licențiere din partea CNA;

- accesul la servicii media audiovizuale (nelicențiate) oferite din orice loc de pe glob, este liber, în orice moment;

- procedura de licențiere pentru serviciile media audiovizuale on-line nu este prevăzută de niciun regulament sau directivă europeană.

Lipsa procedurii de licențiere nu înseamnă că acești furnizori nu sunt reglementați strict de către CNA, prin această lege, în ceea ce privește conținutul furnizat.

Amendamentele propuse de ActiveWatch și ApTI au scopul de a asigura armonizarea legislației cu prevederile Directivei (UE) 2018/1808 (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) și cu cele ale Regulamentului (UE) 2022/2065 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (DSA - Regulamentul privind serviciile digitale), dând astfel posibilitatea Consiliului Național al Audiovizualului să își exercite activitatea într-un cadru legal mult mai predictibil și cu adevărat aplicabil în practică.

Aici găsiți propunerile noastre.

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Opinie: Pot fi jurnaliştii surse pentru politicieni?

Opinie, 14 Noi 2024

Opinie: Pot fi jurnaliştii surse pentru politicieni?

Opinie, 14 Noi 2024

Opinie: Pot fi jurnaliştii surse pentru politicieni?

Opinie, 14 Noi 2024