ActiveWatch a pichetat astăzi, 23 februarie 2018, sediul ambasadei Turciei la București în semn de protest cu privire la încălcările libertății presei și abuzurile comise împotriva jurnaliștilor în Turcia. Acțiunea a venit pe fondul primelor condamnări definitive, pronunțate la sfârșitul săptămânii trecute, care au privit un număr de trei jurnaliști și trei lucrători de presă.
Pedepsele, deosebit de mari, (condamnare la închisoare pe viață fără posibilitate de eliberare condiționată) au fost pronunțate la sfârșitul unor procese în care nu a fost asigurat în mod corect dreptul de apărare al inculpaților, după cum au spus mai mulți actori internaționali. Această situație a determinat Curtea Europeană a Drepturilor Omului să dea prioritate în 2017 cazurilor celor trei jurnaliști, o decizie a curții nefiind încă pronunțată.
Turcia, țară care ocupă locul 155 din 180 în clasamentul privind libertatea presei al Reporters sans Frontiers, este, în momentul de față, statul cu cel mai mare număr de jurnaliști aflați în închisoare. Zilele acestea, alți 29 de ziariști turci așteaptă să primească condamnarea finală.