FreeEx Bună guvernare

Prin lipsa de transparență, instituțiile statului alimentează conspirationismul și dezinformarea

, 19 Mar 2020

Organizațiile semnatare atrag atenția autorităților publice din România că asigurarea transparenței printr-un dialog deschis cu reprezentanții mass-media precum și garantarea pluralismului de opinii sunt valori fundamentale ale democrației care pot favoriza cooperarea cetățenilor cu autoritățile statului, cooperare care devine vitală în condiții de criză.


Înțelegem că în acest moment eforturile autorităților publice sunt îndreptate spre criza generată de pandemie, însă considerăm că acest lucru nu trebuie să conducă la încălcarea legii chiar de către instituțiile publice sau la abuz de putere din partea acestora. Mai mult, atragem atenția autorităților că ideea de a reduce disponibilitatea de comunicare pentru a se putea dedica rezolvării problemelor crizei este o eroare gravă care poate să producă efecte contrare așteptărilor. Asigurarea transparenței și a promptitudinii în răspunsul autorităților către public și mass-media este o regulă de bază a comunicării în condiții de criză. Comunicarea este parte a crizei, iar dacă este făcută prost, criza riscă să ia proporții dramatice. 


Facem acest apel deoarece la numai 3 zile de la declararea stării de urgență, observăm deja situații pe care le considerăm abuzive:


Direcția de Sănătate Publică Cluj a transmis un document către un jurnalist în care menționează că „suspendă” activitatea de a da curs solicitărilor de informații de interes public conform Legii 544/2001, pe perioada stării de urgență. În paralel, Direcția de Sănătate Publică Botoșani a transmis presei o hârtie prin care își declină competența de a răspunde la o astfel de cerere, solicitând presei să se adreseze Grupului de Comunicare Strategică, deși solicitarea viza activitatea DSP Botoșani. 


Amintim că termenul general de răspuns, conform Legii 544/2001, este de 10 zile, iar ca excepție el poate fi prelungit la 30 de zile. În cazul presei termenul de răspuns este de 24 de ore. În Decretul de Instituire a Stării de Urgență, se menționează că termenul de răspuns pentru aceste solicitări este dublat, nicidecum nu este menționată suspendarea dreptului de acces la informații de interes public. Prin urmare cele 10, respectiv 30 de zile devin maximum 20 de zile sau 60 de zile în starea de urgență, iar în cazul presei - maximum 48 de ore. Refuzul de a răspunde la solicitările de informații publice rămâne în continuare abatere disciplinară, potrivit articolului 21 din aceeași lege. 


Pe de altă parte, Decretul Prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României dă atribuții insuficient reglementate instituțiilor publice. Articolul 54 menționează un mecanism care face posibilă „eliminarea de la sursă” sau „blocarea accesului utilizatorilor din România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19”. Înțelegem potențialul de pericol al știrilor și informațiilor false, considerăm însă că nu Guvernul este instanța care trebuie să stabilească valoarea de adevăr a informațiilor oferite de mass-media. În condițiile în care rolul presei este și de a evalua critic activitatea Guvernului, astfel de atribuții deschid posibilitatea de abuz și pun în pericol libertatea presei. Măsurile de combatere a știrilor false trebuie aplicate gradual, la început cu atenționarea autorilor cu privire la posibilitatea de dezinformare, cererea de modificare a titlurilor sau a anumitor termeni eronați, eliminarea sau modificarea conținutului. Numai după ce acestea nu dau rezultate trebuie să se ajungă la închiderea site-ului, prin apelarea la găzduitor, conform legislației aplicabilă în domeniu. Nu recomandăm apelarea la blocarea prin furnizorii de Internet (cum este prevăzut acum în decretul de urgență) fără a lua în considerare posibilitatea că prin această măsură există riscul de a face un conținut obscur mult mai cunoscut decât era și, deci, de a încuraja, indirect, răspândirea lui. Motivarea tuturor măsurilor dispuse de autorități trebuie să fie publică, pentru a se putea stabili în mod transparent în ce au constat știrile false și ce greșeli au fost făcute, în scopul evitării comiterii unor fapte similare și de către alte persoane. Orice decizie a autorităților publice trebuie să poată fi apelată în fața instanțelor de judecată.



Organizația Națiunilor Unite și Human Rights Watch fac un apel către toate statele să nu folosească această perioadă ca pretext pentru măsuri care încalcă drepturile omului, fără ca aceste măsuri să fie justificate și fără a fi explicate publicului general. 


Vă solicităm să nu abandonați fundamentele democrației, cu atât mai mult cu cât acestea pot contribui la creșterea colaborării populației cu autoritățile publice. Îngrădirea libertății presei sub pretextul crizei și lipsa de transparență din partea autorităților nu pot decât să afecteze încrederea cetățenilor în acțiunile autorităților publice, încredere care este vitală pentru depășirea acestui moment. 


ActiveWatch

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

APADOR-CH

Funky Citizens

Centrul pentru Inovare Publică

Asociația pentru Tehnologie și Internet - ApTI

Asociația CIVICA 

Asociația MozaiQ LGBT

Átlátszó Erdély - Asociația Transilvania Transparentă

Greenpeace România

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Civitas Politics

Expert Forum

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Primele măsuri ale extremiștilor în Parlament: hărțuirea jurnaliștilor și instigarea la ură

Scrisoare deschisă, 20 Dec 2024

Primele măsuri ale extremiștilor în Parlament: hărțuirea jurnaliștilor și instigarea la ură

Scrisoare deschisă, 20 Dec 2024

Solicităm demisia domnului Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente

Scrisoare deschisă, 6 Dec 2024