FreeEx

Csibi vs. statul roman

, 28 Mar 2011

Csibi Barna este un cetățean român de etnie maghiară care, într-un ceremonial public, a spânzurat o păpușă care îl reprezenta pe Avram Iancu. Gestul este extrem și scandalos, întrucât acesta din urmă este un erou național pentru români. Din acest motiv, Csibi a fost criticat și de politicienii maghiari.

Pentru maghiari, Avram Iancu a jucat un rol nefast în timpul Revoluției de la 1848, pentru că s-a situat de partea autorităţilor austriece și a făcut numeroase victime printre civilii de etnie maghiară. E adevărat și faptul că nici trupele revoluționare maghiare nu s-au purtat foarte frumos cu etncii români, și aici existând masacre. Însă toate acestea sunt discuții pe care trebuie să le poarte istoricii.

Urmarea acestui gest este că Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Csibi Barna trebuie urmărit penal pentru mai multe infracțiuni: ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii și ordinii publice și instigare la discriminare.

Precedentul american

Fapta lui Csibi Barna, deşi blamabilă din punct de vedere moral, rămâne în limitele libertăţii de expresie. Este scandaloasă și jignitoare, însă nu se justificată urmărirea penală. Poți să nu fii de acord cu el, dar asta nu înseamnă că trebuie să intre și la închisoare. Cazul acesta seamănă cu speța Texas contra Johnson din anul 1989, unde este vorba despre un american care a incendiat drapelul SUA în timpul unei manifestații de protest. Curtea Supremă a SUA „a decis că, din moment ce nu a avut loc niciun fel de tulburare a liniștii publice și nici nu a existat la vreun moment dat amenințarea că așa ceva s-ar fi putut întâmpla, simpla posibilitate că liniștea publică ar putea fi tulburată din cauza faptului că unii oameni din audiență ar fi jigniți grav de o expresie anume nu constituie o bază suficientă pentru a interzice exprimarea”. Mai mult, „Curtea a adăugat faptul că nu este de acord cu afirmația că a permite unei persoane să dea foc drapelului ar submina unitatea națională. Dimpotrivă, Curtea a considerat că efectul unui astfel de comportament ar fi exact opusul, unindu-i pe cei care nu sunt de acord cu cel care arde drapelul. Astfel, Curtea a considerat că răspunsul potrivit pentru acțiunea de a arde drapelul este nu de a o considera o infracțiune, ci de a oferi argumente împotriva unui astfel de comportament”. Mai multe detalii despre caz, aici.

Cum se judecă cu dublă măsură

Revenind la consecințele cazului Csibi Barna, un lucru despre care se vorbește mai puțin este că, la câteva zile după acest gest, un grup de protestatari români a legat o opincă și o pancartă de gardul Institutului Cultural Maghiar de la București. Mesajul de pe pancartă era: „Fără opincă, Budapesta era în Siberia”. La fel ca și Csibi Barna, și aceștia și-au filmat actiunea și au postat filmulețul pe youtube. Mai multe detalii, aici.

Gestul, extem de jignitor, aduce aminte de ocuparea Budapestei de către armata română în 1919, în vederea alungării comuniștilor de la putere, ocupaţie care a lăsat câteva traume în conştiinţa maghiarilor. Conform lui Paul Lendvai, istoric maghiar, „între august și noiembrie 1919, trupele românești de ocupație au putut să jefuiască la Budapesta, practic nestingherite. Au strâns, de pildă, 4000 de aparate telefonice – chiar și din locuințe particulare, [...] locomotive, vagoane, mașini și animale de tracțiune [...]”. Cu toate acestea, autorii gestului nu au păţit nimic, de unde se vede că autoritățile române judecă aceste cazuri cu dublă măsură.

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Solicităm demiterea lui Adrian Cioroianu din funcția de director al Bibliotecii Naționale a României

Scrisoare deschisă, 1 Mar 2024

Mai multe ONG-uri solicită o întâlnire cu Premierul pe tema ruletei rusești din justiție

Scrisoare deschisă, 23 Feb 2024