În atenția domnului Emil Boc
Prim Ministru

Guvernul României

Scrisoare deschisă

Stimate Domnule Prim Ministru,

În luna octombrie a anului 2008, două partide se exprimau deschis – prin Însușirea Cartei celor 10 principii pentru o Românie civică, durabilă și solidară, puncte promovate de Coalția pentru Bună Guvernare și Parteneriat cu Mediul Asociativ - pentru continuarea și dezvoltarea dialogului cu organizațiile neguvernamentale. Unul dintre aceste partide este chiar partidul pe care îl conduceți.

La momentul respectiv înțelegeam această acțiune ca pe un semn al continuării unui proces de normalizare a relațiilor dintre partide, puteri publice și organizații ale societății civile românești, și nu ca pe o obligație electorală.

Credeam că interesul pentru consolidarea societății civile și a dezvoltării parteneriatului dintre organizații neguvernamentale și autorități publice era o prioritate a oricărei guvernări democratice. La începutul acestui an am apreciat deschiderea conducerii Camerei Deputaților de a pune bazele unui parteneriat durabil cu mediul asociativ din România. Era un semnal că încrederea reciprocă dintre sectorul nonprofit și puterile publice începe să se consolideze.

Din păcate, o mare parte dintre ultimele decizii unilaterale luate de Guvernul pe care îl conduceți riscă să anuleze progresele înregistrate, punându-ne în situația de a reacționa față de totala lipsă de consultare și transparență în luarea unor decizii care privesc direct sectorul neguvernamental.

Să înțelegem că ne pregătim pentru o guvernare autoritară? Dacă este așa, vă invităm să vă pregătiți pentru un răspuns pe măsură.

Faptele incriminate sunt: eliminarea, fără justificare, a componentei ONG din structura Consiliului Economic și Social și repolitizarea, în acest fel, a unei instituții care trebuie să asigure reprezentarea societății civile instituționalizate și desființarea mecanismelor guvernamentale dedicate conlucrării cu organizațiile neguvernamentale care funcționa încă de la începutul anilor '90 pentru a facilita relația dintre mediul asociativ și Guvern (Direcția de Relații pentru Mediul Asociativ).

La acestea se adaugă ignorarea semnalelor societății civile cu privire la inițiative nedemocratice ale Guvernului pe care îl conduceți care acționează flagrant contrar propriilor angajamente - atât față de sectorul neguvernamental cât și față de Uniunea Europeană.

Stimate Domnule Prim Ministru,

Organizațiile semnatare privesc cu îngrijorare măsurile luate de Guvernul dumneavoastră care ignoră societatea civilă și șubrezesc dialogul cu un partener social important în orice democrație funcțională – sectorul neguvernamental. Vă solicităm, de aceea, organizarea de urgență a unei întâlniri pentru a identifica, împreună, în mod concret, cele mai eficiente și transparente mecanisme de conlucrare între Guvern și structurile societății civile.

În susținerea demersului nostru, vă atașăm poziția trimisă de Partidul Democrat Liberal și semnată de dumneavoastră în toamna anului 2008 cu privire la Carta celor 10 principii pentru o Românie civică, durabilă și solidară.

Semnatari:

Dan Gabriel Manoleli - Președinte - Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Ana Maria Moșneagu - Director Executiv - Asociația Pro Democrația

Gabriela Alexandrescu - Președinte Executiv - Organizația Salvați Copiii

Angela Achiței - Director - Alături de Voi

Dorin Tudoran - Președinte - CENTRAS

Violeta Alexandru - Director - Institutul pentru Politici Publice

Oana Preda - Director - Centrul de Resurse pentru Participare Publică

Georgiana Iorgulescu - Director Executiv - Centrul de Resurse Juridice

Fundatia Motivation

Mircea Toma - Președinte - ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a Presei

Laila Onu - Director Executiv - Fundația Pentru Voi

Ioana Avadani - Director - Centrul pentru Jurnalism Independent




 

ActiveWatch / CC BY 3.0