FreeEx Bună guvernare

Ne dorim o dezbatere normală

, 11 Noi 2019

COMUNICAT

În atenția Domnului Klaus Iohannis, candidat în turul al doilea pentru Alegerile Prezidențiale, și a staff-ului său de campanie

Ne dorim o dezbatere normală

În contextul declarațiilor din spațiul public privind excluderea posibilității de a participa la o dezbatere electorală între candidații calificați pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, solicităm candidatului Klaus Iohannis și staff-ului său de campanie să renunțe la strategiile electorale nedemocratice și să își prezinte deschis și transparent oferta electorală.

Considerăm că refuzul de a participa la cel puțin o dezbatere electorală, până în data de 24 noiembrie, este o ofensă adusă spațiului civic și democratic. Dialogul democratic nu poate fi redus la cifre statistice sau la strategii de comunicare ticluite în sedii de campanie.

O dezbatere electorală între principalii contracandidați ar fi o măsură a respectului față toți cetățenii care s-au mobilizat și au votat în primul tur, dar și față de cei 52% dintre cetățenii români care nu au găsit o miză în alegerile prezidențiale din acest an.

Solicităm staff-ului de campanie să găsească soluții pentru o dezbatere autentică, profesionistă, cu reguli stricte pentru ambii candidați, într-un cadru independent. Acceptând această provocare, candidatul Klaus Iohannis ar transmite un mesaj clar că dorește și că este capabil să se delimiteze de climatul politic care s-a degradat continuu în societatea românească.

Ne dorim ca, în următoarele două săptămâni, jurnaliștii, formatorii de opinie și cetățenii români să discute pe marginea ideilor, programelor și atitudinii promovate direct și asumat de către cei doi contracandidați.

Este esențial ca dezbaterile politice să devină consistente și relevante, iar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de prezența activă a candidaților în mass-media.

Viitorul cetățenilor din țară și din Diaspora nu poate fi decis în evenimente și apariții publice controlate, nici în apariții media convenabile sau în postări pe Facebook.

Sursa foto: Klaus Iohannis (pagina oficială Facebook)

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Scrisoare a societății civile adresată Partidului Popular European

Scrisoare deschisă, 5 Mar 2024