Astăzi, 24 octombrie, Coaliția ONGuri pentru Fonduri Structurale* împreună cu Federația AGROSTAR și Blocul Național Sindical au organizat un marș de protest între Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Guvernul României și AM POSDRU.
La marș au participat aproximativ 500 de persoane din București, dar și din orașe precum: Constanța, Craiova, Băcau, Brașov, Sfântu Gheorghe, Suceava etc. S-au alaturat organizatorilor atât persoane aparținând unor grupuri vulnerabile, beneficiari finali ai proiectelor POS DRU, cât și implementatori ajunși în pragul falimentului.
Protestatarii solicită Primului Ministru, Victor Ponta, asumarea responsabilității pentru problemele existente în sistemul de management al acestui program european și nu plasarea lor pe umerii beneficiarilor care s-au săturat să crediteze statul.
„Toți cei care nu își pot asuma soluții și termene clare pentru acestea în managementul POSDRU ar trebui sancționați cu demiterea. Acest lucru i l-am solicitat Premierului, pentru ca banii din acest program să nu fie pierduți pentru România.” Oana Preda, Director al Centrului de Resurse pentru participare publica.
„Transparență, nu incompetență” a fost principala lozincă strigată pe parcursul marșului, protestatarii acuzând repetatele blocaje în funcționarea POS DRU. Transparența pentru acest program ar însemna cea mai eficientă piedică în calea corupției.
Beneficiarii au încheiat marșul depunând simbolic pe treptele Autorității de Management pentru POSDRU borcane cu monede, singurul ajutor pe care și-l mai permit să îl acorde acestei instituții.
Printre revendicările cuprinse în memoriul lăsat de protestatari la sediul Guvernului României se numără și respectarea termenului contractual de 45 de zile de plată a cererilor de rambursare și cuprinderea în bugetul național a sumelor necesare unui flux constant de plăți către implementatorii de proiecte. Cele mai grave probleme se înregistrează la Organismul Intermediar de la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (OI MECTS) din cadrul POS DRU, iar protestatarii solicită reluarea de urgență a plăților către beneficiarii monitorizați de OI MECTS și garantarea funcționării legale a acestui organism intermediar.
Beneficiarii POSDRU au solicitat conducerii Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Autorității de Management stoparea practicii modificărilor retroactive și unilaterale ale contractelor în derulare.
Tot astăzi, au avut loc la Târgu-Mureș, Iași și Timișoara conferințe de presă în care beneficiari din aceste zone au ridicat aceleași semnale de alarmă cu privire la situația de faliment cu care se confruntă organizațiile din țară și la impactul negativ pe care acest lucru îl are asupra economiei locale.
Doar unul dintre nenumaratele exemple în acest sens este Fundația Dezvoltarea Popoarelor care lucrează de 15 ani în domeniul integrării persoanelor aflate în situații de risc social. În cele 4 proiecte structurale pe care le desfășoară în prezent înregistrează urmatoarele situații dramatice:
Pentru mai multe detalii, persoana de contact:
Flavia Preda / Coordonator Coaliția ONGuri pentru Fonduri Structurale; [email protected] / 0720 352 842
Citește și:
1. Memoriul depus de protestatari la sediul Guvernului, în atenția domnului Prim Ministru Victor Ponta.
2. Memoriul adresat Ministrului Muncii și Directorului General al AM POSDRU.
3. Cele două scrisori primite de Coaliția ONGuri pentru Fonduri Structurale de la AM POS DRU și Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la plățile așteptate de beneficiari.
* ActiveWatch-Agenția de Monitorizare a Presei este membră a Coaliției ONGuri pentru Fonduri Structurale.