Bună guvernare

Campania Politică fără Bariere: Votul prin corespondență, în pericol de moarte pe ultima sută de metri

, 26 Oct 2015

În urma criticilor adresate de mai multe ONG-uri, parlamentarii au organizat o dezbatere pe tema legii votului prin corespondență luni, 26 octombrie la ora 17, deși termenul limită pentru depunerea amendamentelor pentru membrii Camerei Deputaților era 26 octombrie, ora 14.

Amendamentele și recomandările transmise de organizațiile societății civile sunt luate în considerare doar dacă sunt preluate și asumate de parlamentari, iar singurii care mai pot depune amendamente până astăzi sunt membrii Comisiei parlamentare pentru legi electorale. Deși recomandări au fost transmise de mai bine de o lună de către mai multe ONG-uri, puține dintre ele, mai ales în privința unor puncte esențiale, se regăsesc în proiectul de lege.

La dezbaterea de ieri au participat ONG-uri și instituții publice relevante pentru organizarea votului prin corespondență. În cadrul discuțiilor, am arătat că, din păcate, această întâlnire poate fi tardivă și/sau inutilă, în ciuda posibilelor bune intenții, pentru că în continuare riscăm să avem o lege inaplicabilă, iar unele dintre amendamentele transmise de partide sau instituții o pot îngropa cu totul. Am primit „asigurări” că unele amendamente deja transmise vor fi respinse în urma consensului dintre membrii comisiei. Totuși trebuie să luăm în calcul că multe dintre amendamentele depuse până în acest moment de către membrii Comisiei parlamentare pentru legi electorale nu fac altceva decât să altereze legea în mod irecuperabil și să o transforme într-un act normativ care nu poate fi aplicat decât cu restricții semnificative.

Reamintim propunerile UDMR de a desființa înregistrarea on-line și de a solicita documente legalizate pentru înscrierea în Registrul Electoral. Amendamentele propuse de PSD introduc alte limitări: elimină înscrierea electronică (păstrând numai opțiunea în scris), se referă numai la parlamentare, fără prezidențiale și alegerile pentru Parlamentul European, respectiv elimină detaliile referitoare la solicitarea unui nou buletin de vot, dacă pachetul cu documente este pierdut, furat sau distrus din motive care nu au legătură cu alegătorii. Ambele formațiuni politice au eliminat posibilitatea de a imprima buletine de vot direct de către alegători. Mai mult, Ministerul Afacerilor Externe propune introducerea preînregistrării generale obligatorii, o decizie care ar putea limita drastic posibilitatea cetățenilor din străinătate de a vota. [Până în acest moment nu am avut acces la posibilele amendamente depuse de PNL sau de grupul minorităților.]

Pe lângă aceasta, în urma discuțiilor de ieri seară nu avem încă răspunsuri la două întrebări fundamentale pentru implementarea legii votului prin corespondență:
1. Cum asigurăm trasabilitatea buletinului de vot astfel încât să evităm o nouă sursă de frustrare pentru cetățenii români care vor dori să voteze din afara țării?
2. Are Poșta Română capacitatea și cadrul legal prin care să poată duce la capăt responsabilitatea care i se dă prin lege în buna desfășurare a votului la distanță?

Considerăm că Parlamentul României și partidele politice intenționează să voteze o lege care nu poate fi aplicată fără probleme, care are încă articole neclare și principii discriminatorii. Organizațiile societății civile au transmis încă dinaintea votului în Senat recomandări pe tema acestei legi, care fi putut elimina aceste controverse. În condițiile în care aceste probleme nu sunt soluționate în sedința Comisiei parlamentare pentru legi electorale de astăzi sau în timpul dezbaterilor și votului din plen, considerăm că această lege este una populistă, rezultat al negocierii partidelor și nu una în folosul cetățenilor și ne delimităm de acest proiect.

Persoană de contact:
Septimius Pârvu, [email protected], 0787.638.315

Semnatari:
ActiveWatch*
Asociația Academia de Advocacy
Asociația Civitas ’99*
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni*
Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki
Centrul Român pentru Politici Europene
Centrul pentru Jurnalism Independent*
Centrul pentru Studiul Democrației
Centrul de Resurse pentru participare publică*
Centrul pentru Resurse Civice
Expert Forum*
Freedom House România
Funky Citizens*
Grupul pentru Democrație Participativă Plenum*
Grupul pentru Dialog Social
Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale – CENTRAS*
Daniela Tarnovschi, sociolog
Constantin Mârza, observator international
* organizații membre ale Campaniei Politică fără Bariere
 

Mai multe informații găsiți accesând pagina Campaniei Politică fără Bariere.

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Solicitare privind transparența ședințelor Biroului Electoral Central

Scrisoare deschisă, 17 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Scrisoare a societății civile adresată Partidului Popular European

Scrisoare deschisă, 5 Mar 2024