Bună guvernare

Campania Politică fără Bariere: Pragul electoral și alegerea primarilor

, 11 Feb 2015

Marți, 10 februarie 2015, comisia parlamentară de specialitate a adoptat o serie de principii de lucru în privința legilor electorale, legii partidelor politice și legii finanțării partidelor.

Unele dintre acele principii mențin barierele în calea participării politice și blochează reforma reală a clasei și a culturii politice.

Sesizând discrepanța dintre retorica și acțiunea politică de la nivelul Comisiei parlamentare, Campania Politică fără Bariere precizează că relaxarea regimului de înființare a partidelor, egalizarea condițiilor de înscriere a candidaților și reforma finanțării partidelor nu vor conduce la rezultatele așteptate decât dacă

  • alegerea primarilor și președinților de consilii județene se va face în 2 tururi de scrutin, iar
  • pragul electoral va scădea sub 5%, atât în alegerile locale, cât și cele naționale (preferabil 2%).

 

Campania Politică fără Bariere va susține orice demers care vizează ridicarea barierelor puse în calea participării politice și reprezentării cât mai largi a intereselor cetățenilor.

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Comasarea CNA cu ANCOM pune în pericol libertatea media

Scrisoare deschisă, 10 Iul 2025

Opriți privilegiile partidelor politice și readuceți încrederea în finanțarea politică

Scrisoare deschisă, 30 Iun 2025

Proiectul de lege Anti-SLAPP - scrisoare către Ministerul Justiției

Scrisoare deschisă, 17 Iun 2025