, 22 Sep 2015
Noi, organizațiile grupate în Campania Politică fără Bariere, am constatat, în urma evoluțiilor din ultimele zile, că
Din toate acestea întelegem că, de fapt, clasa politică își afirmă susținerea pentru votul prin corespondență doar ca exercițiu demagogic, fără a fi dispusă să întreprindă acțiuni concrete pentru adoptarea legii în timp util.
Au mai rămas 40 de zile până la începutul lunii noiembrie, ultimul termen la care adoptarea legii votului prin corespondență l-ar face aplicabil la alegerile parlamentare de anul viitor. Cerem tuturor forțelor politice să-și declare cu sinceritate și să-și demonstreze ACUM, prin acțiuni concrete, voința ca la proximele alegeri parlamentare cetățenii din interiorul și din exteriorul țării să-și poată exercita dreptul la vot și prin corespondență. Dacă nu, să le spună deschis alegătorilor că nu sunt interesați ca ei să poată participa la vot.
Persoane de contact:
Mircea Kivu, [email protected], tel. 0744.351.182
Codru Vrabie, codru@funkycitizens.org, tel. 0723.552.180
Campania Politică fără Bariere pledează pentru o dezbatere reală în privința legii votului prin corespondență și un tratament nediscriminatoriu, conform Constituției, între migranții externi (cei din străinătate) și migranții interni (cei din țară). Lista membrilor și susținătorilor poate fi găsită aici: https://politicafarabariere.wordpress.com/despre/
Mai multe informații găsiți accesând pagina Campaniei Politică fără Bariere.