Raport FreeEx 2018-2019

FreeEx

Raportul FreeEx (2018-2019) - Libertatea Presei în România

4 Mai 2019

Download (2.1 MB)

Descriere

Anul 2018 poate fi definit ca un an de pregătire și de tatonare pentru perioada electorală 2019 - 2020. Campaniile mediatice duse împotriva unor persoane din sistemul judiciar sau a unor politicieni vor fi cu siguranță „utile”și vor legitima strategiile editorial-electorale ale „partidelor media” care nu au depus niciun efort să mimeze măcar o minimă distanță între politică și jurnalism.

Sfârșitul anului trecut venea cu confirmarea că Partidul Social Democrat investește masiv și consecvent în fidelizarea unor jurnaliști și formatori de opinie care reușesc, cu multă abilitate, să transfere agenda partidului în agenda publică. Vocile minoritare sau critice la adresa coaliției de guvernare au fost permanent demonizate de presa pro guvernamentală și încadrate ca fiind „propaganda sistemului”. Opozanții actualei puteri, fie ei partide sau ONG-uri, au fost înfierați sistematic de presa fidelă actualei puteri, care a încropit pseudo-investigații despre consum de droguri, tranzacții fantomatice cu bitcoin și despre relații nesănătoase cu puterile colonialiste. Din nou, politicienii puterii și presa arondată au făcut front comun și au încercat să dezvolte o imagine apocaliptică a unui stat pus sub asediu de forțe răuvoitoare. Pe de altă parte, unele instituții de presă, critice puterii, nu au acționat întotdeauna cu profesionalism, unele dintre ele transformându-se în portavoce exclusivă pentru partidele din opoziție. Însă, raportul de forțe între media partizane este similar cu cel dintre partidele politice parlamentare de la noi - presa pro guvernamentală are resurse și impact semnificativ mai mari decât presa de opoziție.   

În contextul protestului din 10 august 2018, au fost consemnate cele mai multe și mai grave agresiuni împotriva jurnaliștilor, agresiuni venite tocmai din partea forțelor de ordine, care ar fi trebuit să asigure protecția tuturor cetățenilor aflați în mijlocul acelor evenimente încă neclare pentru opinia publică și pentru anchetatori.

Conform Indexului Libertății Presei realizat de Reporteri fără Frontiere, situația presei de la noi rămâne tot în zona problematică, în anul 2019 pierzând deja trei poziții în clasamentul global (în 2018 ocupam locul 44, iar în 2019 am coborât până pe locul 47). Singura explicație pentru această poziție rezonabilă în clasamentul global ar fi că România nu e zonă de război (contrar avertizărilor de tip breaking news de la televizor) și că nu avem jurnaliști uciși pentru că și-au făcut datoria.

La noi, jurnaliștii onești și profesia, în ansamblul ei, sunt sabotate, de cele mai multe ori, chiar de foști jurnaliști care fie au intrat oficial în politică, fie trăiesc din alocația oferită de partide.

Licență
Creative Commons CC-BY 3.0 (Attribution)

Alte publicații
coperta_freeex_digest_8
FreeEx

Ciudatul caz Roșia Montană. Presa românească și lebedele negre vopsite | FreeEx Digest nr. 8

20 Iun 2024
coperta_freeex_digest_7
FreeEx

CAMPANIE ELECTORALĂ 2 ÎN 1. Alegătorii, prinși între chichițe legislative și marcaje electorale foarte mici | FreeEx Digest nr. 7

29 Mai 2024
copertă_freeex_digest_6
FreeEx

Tinerețe, voturi grele | FreeEx Digest nr. 6

20 Mai 2024

Vezi mai multe publicații →