FreeEx Bună guvernare

Un grav atentat împotriva drepturilor fundamentale este folosit de autoritățile române ca un pretext pentru a propune restrângerea drepturilor fundamentale

, 7 Ian 2015

Organizațiile semnatare ale acestui comunicat își exprimă îngrijorarea cu privire la insistența cu care instituțiile abilitate ale statului re-propun acum, în regim de urgență, un pachet de măsuri de supraveghere generalizată care încalcă drepturile omului.

 

Reamintim că acest presupus “vid legislativ” este de fapt cunoscut de instituțiile statului de peste 3 luni[1]. Deci solicitarea ca grupul de lucru inter-instituțional să analizeze în regim de urgență pentru astăzi, 8 ianuarie 2014, respingerea de către Curtea Constituțională a legii stocării datelor de trafic ale utilizatorilor de telefonie și internet reprezintă o măsură aberantă, care perpetuează greșelile trecutului și îngrădește drepturile fundamentale, în locul unei analize profesioniste, aprofundate, care să includă toți actorii din societate interesați de subiect. Remarcăm, încă o dată, că atât sectorul privat, cât și cel al societății civile sunt ignorate de autoritățile statului atunci când iau decizii pe aceste subiecte.

 

Totodată, precizăm că agenda întrunirii nu ține cont de câteva aspecte esențiale:

 

  1. Franța, exemplul invocat care a declanșat această “agitație” instituțională locală, beneficiază de numeroase legi de combatere a terorismului (inclusiv păstrarea datelor de trafic sau de înregistrare a cartelelor pre-pay) dar, cu toate acestea, nu a putut preîntâmpina atentatele de la Paris din data de 7 ianuarie 2015. Mai mult, politicieni francezi de marcă se dovedesc mai cerebrali, respingând “ideea unei legislatii dictate de emotie”[2]. 

 

  1. Orice nouă lege specifică de păstrare a tuturor datelor de trafic are șanse mari să fie contrară drepturilor fundamentale, în timp ce furnizorii de comunicații oricum rețin date de trafic în scop comercial. Accesul la acestea se poate face prin simpla clarificare a art. 152 din Codul de procedură penală.

 

  1. Decizia Curții Constituționale de respingere a pachetului “Big Brother” datează din iulie 2014, prin urmare “urgența” invocată nu reprezintă altceva decât folosirea tragediei franceze drept pretext pentru propulsarea unor agende legislative de securitate care ignoră drepturile fundamentale.

 

  1. Orice ordonanță de urgență în acest domeniu, unde se afectează în mod direct drepturile fundamentale, ar fi neconstituțională conform art. art.115 alin.(6) din Constituția României.  

 

O tragedie nu trebuie să fie transformată într-un pretext pentru îngrădirea libertăților și ocolirea unor decizii ale Curții Constituționale!

 

Semnatari:

 

Miliția Spirituală

APADOR-CH

ActiveWatch

Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI)

Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI)

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)

Asociația Geo-spațial.org

Fundația Ceata

Asociația Interactive Advertising Bureau România (IAB România)

 


[1] Mai precis de pe 4 septembrie 2014, când decizia CCR 440/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial

[2] Vezi declarația “Președintelui Adunarii Nationale - una dintre camerele Parlamentului francez, Claude Bartolone, a declarat ca actuala legislatie franceza pentru lupta impotriva terorismului este "suficienta" si a respins ideea unei legislatii dictate de emotie, scrie Le Monde. “ http://www.hotnews.ro/stiri-international-19045576-seful-adunarii-nationale-din-franta-actuala-legislatie-impotriva-terorismului-suficienta-nu-trebuie-legislatie-dictata-emotie.htm

Foto: Sebastien Wiertz, CC BY2.0

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Opinie: Pot fi jurnaliştii surse pentru politicieni?

Opinie, 14 Noi 2024

Competiția electorală iluzorie: abuzul de subvenții distruge democrația

Scrisoare deschisă, 23 Oct 2024

Eliminarea arbitrară din competiția electorală a unui candidat al opoziției este inacceptabilă într-o democrație

Comunicat de presă, 8 Oct 2024