Sursele jurnalistice și avertizorii de integritate – aceeași protecție

Acest articol face parte din seria de articole “FreeEx Digest nr. 5 // Jurnaliștii și sursele lor”.

Unul dintre scopurile acestui studiu a fost să identificăm dacă ziariștii fac diferențe între avertizorii de integritate și restul surselor lor și, dacă fac astfel de diferențe, care sunt acestea.

Toți cei 11 jurnaliști cu care am stat de vorbă au subliniat că ambele categorii se bucură din partea lor de aceeași protecție strictă a confidențialității.

Luiza Vasiliu: Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să oferi o protecție totală surselor tale, indiferent dacă ele se încadrează la categoria de avertizor sau nu.

Ovidiu Vanghele: Sursele se gestionează și te raportezi la ele la fel. Adică, dacă ce îmi spun este de interes public, n-am de ce să tratez diferit. Iar din punct de vedere al statutului lor de avertizori de integritate, e o chestiune strict formală pentru ei și pentru protecția lor. Eu, oricum, și dacă e și dacă nu e avertizor de integritate, nu îl divulg.

Romana Puiuleț: Nu știu dacă relația noastră cu avertizorul de integritate este mai specială [față de restul surselor, n.n.]. (...) Tu protejezi sursa fix la fel, indiferent de unde ar proveni, dar mai ales dacă ea îți cere să fie protejată.

După cum reiese din citatele de mai sus, jurnaliștii consideră avertizorii și sursele drept categorii diferite ale aceleiași mulțimi. Granițele între cele două categorii, însă, sunt greu de trasat și sunt relative.

Astfel, în opinia majorității jurnaliștilor intervievați, avertizorii sunt persoane motivate de apărarea binelui public și nu sunt mânate de interese și motivații care le-ar aduce strict beneficii personale.

Alți jurnaliști consideră că avertizorii nu trebuie neapărat să fie persoane integre sau necontroversate, cât timp subiectele sunt de interes public.

Victor Ilie: Mi se pare că un avertizor de integritate nu e niciodată interesat. Camelia Roiu e exemplul perfect. Nu e ca și cum femeia avea o clinica de tratare a marilor arși și era interesată să își mute clienții de la spitalul de stat la spitalul privat.

În schimb, în general, sursele sunt persoane interesate. De cele mai multe ori întâlnești surse. Adică oameni care sunt super interesați de ceva, iar tu trebuie sa fii mereu foarte atent la ce sunt interesați, să nu-ți intre în subiect interesul lor. Interesele converg o vreme, mergem împreună, ne urcăm în același compartiment pe tren, dar e foarte important să îi scoți afară din compartimentul tău acolo unde ei au un interes concret. (...) [P]entru mine un avertizor de integritate este om care face ceea ce face sau alege să vorbească cu presa sau cu law enforcement-ul dintr-o problemă de principiu. Fix doar principiul. ‘Nu-mi pasă că fură, dar îmi pasă că fură și că oamenii nu mai au de mâncare’. Sau: ‘Îmi pasă că pacienții au mai puțini bani pentru tratamentul de... ‘. Sursele pot fi și ei oameni interesați de principii, dar sunt puțin mai nocivi.

Ștefan Cândea: Whistleblower-ul nu trebuie să fie integru și să aibă o viață excepțională.

Avertizor în interes public este considerată a fi persoana fizică care efectuează o raportare sau divulgă public informații referitoare la încălcări ale legii, obținute în context profesional. Raportarea poate fi internă, în instituția, compania etc. cu care are raporturi de muncă sau colaborare sau care a încercat să îl recruteze, sau poate fi externă, către autorități ale statului. Divulgarea publică o poate face avertizorul direct sau prin intermediul presei. Atât legislația românească, cât și cea europeană, recunosc și încurajează și raportarea anonimă a încălcărilor legii, aceste persoane beneficiind de aceeași protecție ca cele care și-au asumat identitatea. Din punct de vedere legal, motivațiile pentru care o persoană alege să facă o sesizare sunt irelevante, atât timp cât sesizarea îndeplinește criteriile menționate anterior și cel care a făcut-o a acționat cu bună-credință, adică având motive întemeiate să creadă că informațiile referitoare la încălcări ale legii erau adevărate la momentul raportării. (Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public)

Dacă pe surse, de multe ori, le contactează jurnalistul, și, uneori, trebuie să le convingă să vorbească, în cazul avertizorilor procesul este invers, pentru că, de regulă, aceștia vin către jurnaliști.

Ștefan Cândea: Când caut pe cineva să-mi dea informații, este o persoană care devine o sursă. (...) Un whistleblower te caută din proprie inițiativă cu un set de documente să iți semnaleze un subiect și îți și zice că vrea să fie whistleblower. (…) Documentele astea trebuie să le verifici și cu altcineva, deci ai nevoie în continuare de surse care să îți explice ce documente sunt acolo. Să îți certifice că, de exemplu, acele documente nu sunt false.

Luiza Vasiliu: În materialul despre Burnei am avut de-a face cu surse, cred, nu cu avertizori de integritate. Pentru că mi-a luat un an de zile să îi conving să vorbească. Deci poate că aici ar fi o diferență, disponibilitatea și dorința de a vorbi. În principiu, pe surse le curtezi până reușești să le câștigi încrederea și să scoți ceva de la ele. Avertizorul înțelege deja de la sine că e nevoie să vorbească și vine el spre tine.

Jurnaliștii cu care am stat de vorbă iau în calcul vulnerabilitatea surselor și a avertizorilor de integritate. Pe cei din urmă, în special, îi avertizează legat de riscul de repercusiuni.

Ana Poenariu: Eu tot timpul, de exemplu, le spun oamenilor 'hei, vezi că s-ar putea să existe repercusiuni’. E normal ca eu să-mi doresc ca toate persoanele cu care vorbesc să-și asume public lucrurile pe care le spun. Dar există anumite cazuri în care pot exista nu doar repercusiuni la locul de muncă, ci și repercusiuni sociale.

Romana Puiuleț: Când este într-o instituție de stat și îți spune despre problemele acute cu care se confruntă fix în momentul acela, atunci trebuie protejată un pic mai mult. Adică trebuie să te îngrijești și de felul în care se simte în momentul acela, în locul în care muncește. (...) Tu vrei să obții informațiile de acolo, dar este un moment foarte sensibil pe care-l trăiește și poate este amenințat fix în momentul acela, poate se simte încolțit din toate părțile. Și atunci, într-adevăr, trebuie să stabilești un canal de comunicare mult mai clar și mult mai empatic cu sursa.

Unul dintre jurnaliști consideră că orice persoană care sesizează o ilegalitate, dacă se află într-o situație de vulnerabilitate, chiar dacă situația ei juridică nu respectă strict definiția legală a instituției avertizorului de integritate, se bucură de un statut similar.

Zoltán Egyed Ufó: Eu văd relația asta ca o relație între unul mai puternic și unul mai slab. Și ăla mare îi dă în cap lu’ ăsta mai mic doar fiindcă mi-a dat o informație. Deci din punctul ăsta de vedere, eu nu cred că cineva este avertizor de integritate doar dacă lucrează undeva. Pentru mine și cel care e vecin cu cineva sau are orice tangență cu cineva, e avertizor. Fiindcă, în momentul în care el poate suferi din cauză că mi-a dat informația respectivă și ăla mai puternic poate să-i trimită controale, poate să-l dea afară de la locul de muncă sau poate să-i facă orice rău, eu îl consider o posibilă victimă. Și îl tratez ca o categorie superioară care necesită o protecție.

Mai mulți dintre ziariștii cu care am discutat au criticat faptul că, prin noua lege privind protecția avertizorilor în interes public, raportarea publică a încălcărilor legii este îngreunată. Practic, avertizorii trebuie să demonstreze că problemele sesizate nu s-ar fi rezolvat dacă ar fi raportat mai întâi intern sau către autorități competente. Această nouă condiționalitate introdusă de lege a fost criticată în perioada de adoptare a legii de către avertizori și organizații ale societății civile, pentru că, în practică, avertizorii vor trebui să arate că raportarea publică era singura lor opțiune, altminteri ei pierzându-și protecția oferită de lege.

Victor Ilie: Nu cred că este rezonabilă componenta aia că, dacă ești angajat undeva, trebuie să mergi la șeful tău să-i spui. Și de cele mai multe ori, îmi pare rău că generalizez, și nu ar trebui să fac asta, șeful este girantul unei situații. Or, dacă tu ai un șef dintr-un aluat care permite să se întâmple într-o instituție ceva, pentru că asta e parte din personalitatea lui, caracterul lui, că așa a furat el de când era mic mere și acum fură contracte publice... Nu poți să forțezi oamenii într-un cadru legal să aleagă varianta prin care să vorbească.

Romana Puiuleț: Este clar că ei [avertizorii de integritate, n.n.] nu ar trebui să fie obligați să zică prima dată în interiorul instituției ilegalitățile pe care le constată, pentru că e posibil să știe foarte clar că n-au de ce să le spună, că nu se va rezolva nimic acolo. Atunci, de foarte multe ori, unica soluție e asta, să faci publică o poveste. Este o instituție extrem de importantă pentru noi [instituția avertizorului de integritate, n.n.], e evident.

LEGE privind protecția avertizorilor în interes public

Articolul 19

Divulgarea publică

(1) Avertizorul în interes public care divulgă public informații privind încălcarea legii beneficiază de protecție în cazul în care este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

a) a raportat mai întâi intern și extern sau direct extern (...) însă consideră că nu au fost dispuse măsuri corespunzătoare în termenul prevăzut la art. (...);

b) are motive întemeiate să considere că:

1. încălcarea poate constitui un pericol iminent sau evident pentru interesul public sau riscul unui prejudiciu care nu mai poate fi remediat; sau

2. în cazul raportării externe există un risc de represalii sau o probabilitate redusă ca încălcarea să fie remediată în mod eficace având în vedere circumstanțele specifice ale raportării.

(2) Sesizarea privind încălcarea legii prin divulgare publică se poate adresa presei, organizațiilor profesionale, sindicale sau patronale, organizațiilor neguvernamentale, comisiilor parlamentare sau prin punerea la dispoziție în orice mod în spațiul public a informațiilor referitoare la încălcări ale legii.