Bună guvernare

România, în linie dreaptă cu reglementarea achizițiilor publice verzi

, 8 Noi 2012

ROMÂNIA, ÎN LINIE DREAPTĂ CU REGLEMENTAREA ACHIZIŢIILOR PUBLICE VERZI
Avantaje financiare şi de mediu la îndemâna Guvernului României

București, 9 noiembrie - COMUNITATEDURABILA.RO - prima comunitate de practică pentru dezvoltare durabilă din România - cere Guvernului să-şi reducă impactul asupra mediului înconjurător şi să economisească resurse prin adoptarea unei Legi a Achiziţiilor Publice Ecologice (verzi).

În cadrul conferinţei “Achizitii verzi pentru dezvoltare durabilă” desfășurată astăzi, 9 noiembrie, la Bucureşti, experţii Comunitatedurabila.ro alături de reprezentanti ai Comisiei Europene - DG Environment, ai autorităților naţionale relevante, precum și ai ONG-urilor de mediu, discută despre necesitatea şi avantajele reglementării achiziţiilor publice verzi într-un stat european care trebuie să se alinieze la preocupările UE în direcţia dezvoltării durabile.

Cu toate că ţinta Comisiei Europene este ca minim 50% dintre achiziţiile publice să fie achiziţii “verzi”, propunerea Comunitatedurabila.ro este ca reglementările naţionale să impună o serie de praguri intermediare, începând cu o ţintă intermediară, de 10% anual. Astfel, piaţa produselor verzi se va dezvolta treptat evitându-se probleme concurenţiale pentru producătorii români. Intenţia este ca în 5 ani această ţintă să ajungă la cerințele Comisiei Europene ca minim 50% din totalul valorii contractelor de achiziții publice să fie achiziții ecologice.

“Orice produs, în timp, consumă energie, are o amprentă a emisiilor poluante, consumă apă, pe scurt, consumă bani. De cealaltă parte, orice produs ecologic economiseşte, pe termen mediu şi lung resurse, stimulează economia locală şi crearea de noi locuri de muncă. De aceea considerăm că achiziţiile verzi trebuie să devină lege” declară Costel Popa, președintele Centrului Pentru Politici Durabile, Ecopolis.

Prezent la conferință, secretarul general al Ministerului Mediului și Pădurilor, domnul Mircea Popa felicită inițiatorii și îi asigură de sprijinul Ministerului: ”Anunțăm inființarea unui consiliu pe achiziții publice ecologice prezidat de Ministrul Mediului, doamna Rovana Plumb și compus din reprezentanți ai societății civile, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Economiei, Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și mediului de afaceri”.

“ANRMAP recunoaște importanța achizițiilor publice verzi în măsura în care acestea generează nu doar efecte pozitive pentru mediu ci și beneficii economice și sociale.” a declarant Dan Lucian Vladescu, Presedintele Autorităiții Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.

Conform raportului Achizitii verzi pentru dezvoltare durabilă lansat astăzi de Asociația Salvați Dunărea și Delta - membru inițiator al Comunitatedurabila.ro, numai prin adoptarea uneia dintre cele mai simple tipuri de achiziţie publică ecologică, Guvernul României ar putea salva anual de la tăiere cel puţin 10.000 arbori mari. Condiţia este ca toate ministerele să achiziţioneze şi să folosească numai hârtie reciclată.

În plus, potrivit calculelor experţilor Comunitatedurabila.ro, 21 milioane de euro ar putea fi economisiţi dacă toate proiectele POSDRU ar folosi pe toată perioada de programare numai hârtie reciclată - adică echivalentul a aproximativ 7 proiecte importante responsabile de reconversia profesională şi chiar de reintegrarea în muncă a unui număr semnificativ de persoane dezavantajate.

Aceleaşi proiecte POSDRU ar fi putut evita cheltuirea a aproximativ 2.700.000 euro si emisia a 109.820 tone CO2 numai prin recurgerea la modalităţi mai verzi de transport – precum călătoriile cu trenul şi alte mijloacele de transport în comun.

Conform raportului Salvaţi Dunărea și Delta, majoritatea birourilor ministeriale llege în acest moment soluţiile mai puţin ecologice, astfel că impunerea unor ţinte obligatorii pentru achiziţii publice ecologice pare singura soluţie viabilă.

România investește în achiziții publice aproape o cincime din PIB-ul ţării şi este codaşă în ceea ce priveşte atenţia acordată achiziţiilor ecologice. Viziunea Comunitatedurabila.ro este ca această considerabilă putere de cumpărare să fie folosită pentru a llege bunuri şi servicii care au respect pentru mediu şi care pot avea o contribuţie esenţială la dezvoltarea durabilă, cu influență directă asupra pieții muncii.

Conferinţa “Achizitii verzi pentru dezvoltare durabilă” este o activitate a proiectului "Parteneriat pentru dezvoltare durabilă” - proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 "Investește în oameni!". Conferinţa poartă marca "Eveniment responsabil". Această marcă a fost creată de reţeaua Societal pentru a oferi o recunoaştere publică evenimentelor care fac eforturi pentru a atinge performanţe în următoarele patru domenii: protecţia mediului, dezvoltarea socială, dezvoltarea economică şi buna guvernare.

Pentru mai multe informaţii despre proiect consultaţi www.comunitatedurabila.ro.

Date de contact
Irina Dobriță, Ecopolis, Tel: +40726 281 894; E-mail: [email protected]

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Competiția electorală iluzorie: abuzul de subvenții distruge democrația

Scrisoare deschisă, 23 Oct 2024

Eliminarea arbitrară din competiția electorală a unui candidat al opoziției este inacceptabilă într-o democrație

Comunicat de presă, 8 Oct 2024

Solicităm anchetă independentă în cazul Emilia Șercan

Scrisoare deschisă, 16 Sep 2024