Opinie: Pot fi jurnaliştii surse pentru politicieni?

de Răzvan Martin //

În debutul campaniei electorale, unul dintre competitori s-a gândit să-şi facă intrarea în scenă în forţă, acuzând un adversar că are legături cu un controversat personaj din Israel, expert în manipulare electorală, şi că apelează în campanie la metode neetice şi la limita legalităţii (fake news, fabrici de trolli, ruși, dezinformare etc). Dacă în privinţa personajului din Israel care ar lucra pentru dl. Geoană au fost publicate unele imagini care ar putea proba legătura dintre cei doi, în privinţa fermelor de trolli, candidata, dna Lasconi, a invocat comentariile şi mesajele postate de pe diverse conturi de social media.

Aparent, nu este nimic remarcabil sau grav până aici, pentru că suntem în campanie electorală, atmosfera se încinge, iar competitorii încearcă să îşi atace, critice, decredibilizeze adversarii, apelând la diverse mijloace şi mesaje, adeseori fără o preocupare foarte atentă pentru acurateţea faptelor invocate.

Ceea ce ne-a reţinut atenţia şi ne-a intrigat a fost sursa invocată de dna Lasconi pentru „informaţiile” sale şi anume „prieteni jurnalişti”.

În cazul în care doamna Lasconi spune adevărul, ne aflăm în faţa unei situaţii grave, la care candidata este, în cel mai bun caz, complice: trădarea misiunii presei de a informa publicul de către prietenii săi jurnalişti. Jurnalistul este obligat să fie loial publicului şi să comunice, cu bună credinţă, informaţiile pe care le-a obţinut, după ce a verificat autenticitatea acestora. Indiferent de preferinţele sale politice sau de legăturile mai mult sau mai puţin apropiate cu anumiţi actori politici (o situaţie acceptabilă), un jurnalist care se respectă nu va sacrifica niciodată publicul şi adevărul în favoarea unui politician, oferindu-i acestuia muniţie politică. Experienţa profesională de câteva decenii a candidatei ar fi trebuit să o ajute să înţeleagă aceste lucruri elementare, dar iată că ea se transformă mai degrabă în circumstanţă agravantă.

Efectele asupra credibilităţii meseriei de jurnalist pot fi devastatoare, mai ales într-un context în care această credibilitate este constant şi temeinic subminată de legăturile incestuoase ale unui relevant segment mediatic cu diverse interese politice şi economice. Dacă fenomenul berlusconizării sau mogulizării mass-media în ultimii 20 de ani a fost îndelung discutat, în ultimii ani avem de-a face cu un alt mecanism prin care anumite redacţii devin platforme de comunicare pentru diverşi actori politici, prin finanţările masive de care aceste instituţii media beneficiază din partea partidelor.

În cazul în care Elena Lasconi minte în legătură cu sursa informaţiilor sale, avem de-a face cu o situaţie la fel de gravă, dar mai puţin surprinzătoare, minciuna nefiind ceva atât de imprevizibil şi scandalos în spaţiul comunicării politice. În această ipoteză, efectele acesteia s-ar limita la actorii politici implicaţi, care ar trebui să deconteze politic propriile afirmaţii, fără a afecta presa de bună-credinţă, aşa-numitul câine de pază al democraţiei.

Însă, efectele periculoase ale afirmaţiei doamnei Lasconi le regăsim uşor, urmărind reacţiile şi comentariile din social media. Mulţi admiratori sau votanţi ai domniei sale laudă fapta „jurnaliştilor prieteni”, apreciind efectele şi scopul acesteia, de a lovi într-un adversar politic. Trădarea misiunii presei şi a publicului, abandonarea adevărului în favoarea unor interese politice nu par să stârnească preocuparea acestor cetățeni, ceea ce nu poate fi deloc îmbucurător pentru sănătatea spaţiului de dezbatere publică din România. Avem de-a face în continuare cu o percepţie destul de distorsionată a rolului presei în democraţie, persistă acea aşteptare sau imagine a presei militante, care se implică activ şi asumat în sprijinul unor actori politici. Numai că, în anii ‘90, poate și în prima parte a anilor 2000, majoritatea jurnaliștilor care practicau acel tip de jurnalism chiar credeau în ceea ce fac, fiind motivați în meseria lor în primul rând de propriile convingeri și mai puțin de alte interese.

Între timp, piața de media, profilul profesional al jurnaliștilor, contextul politic și economic s-au schimbat radical, iar jurnalismul militant persistă, chiar dacă resorturile sale nu se mai limitează la convingerile jurnaliștilor, ci sunt puternic susținute de considerabile resurse financiare venite din partea unor actori al căror principal interes nu îl constituie informarea corectă a publicului.

În aceste condiții, în calitate de fost jurnalist și de candidată cu prieteni jurnaliști, doamna Elena Lasconi ar fi trebuit să își calibreze mai bine muniția electorală, din respect măcar pentru funcția înaltă la care aspiră, dacă nu și pentru breaslă.