Campania pentru locale și europarlamentare: o mașinărie de tocat banii și nervii alegătorilor

Mult trâmbițatul an super-electoral a trecut primul test, odată cu închiderea urnelor din seara de 9 iunie 2024. A doua zi după acest tur de forță electoral resimțim criza acută de profesioniști din redacțiile mainstream, o presă care nu și-a regăsit rolul de a informa publicul și de a pune candidații în dificultate. Evident, au existat insule de profesionalism în acest peisaj media deșertificat, însă suntem tot mai departe de a numi presa, in corpore, a patra putere în stat.

E drept că presa și dreptul la informare corectă au fost puse la colț de mașinăria politică și că era naivă așteptarea ca, într-o perioadă de nici o lună, cetățenii să își poată contura opțiuni de vot uitându-se doar la televizor. Imaginile și vocile de pe sticlă au fost distorsionate de diferite constrângeri și practici, într-un ecosistem informațional difuz și, pe alocuri, opac.

Iar constrângerile au fost, în general, din zona reglementării și aici includem decizia politică a Guvernului și Parlamentului de a comasa cele două exerciții electorale. Din păcate, consultarea publică și dezbaterile autentice în jurul acestei decizii au lipsit, fiind înlocuite cu teme și slogane alarmiste.

Nici legislația audiovizuală nu a putut aduce mai multă coerență și claritate, în lipsa unor repere legale mai ferme și cu adevărat importante pentru a transparentiza relațiile comerciale dintre partide și presa audiovizuală. Cât timp circuitul finanțării este inaccesibil publicului, vom fi blocați în scepticism sau în încrederea naivă că organismele de verificare își vor face datoria cu rigoare. E oarecum dezolant că în anul 2024, Consiliul Național al Audiovizualului își consumă timpul pentru a dezbate diferența dintre știri electorale și conserve electorale. În cazul Consiliului Național al Audiovizualului am apreciat totuși faptul că au monitorizat și sancționat, în timp real, în ziua votului, o practică ce nu are precedent.

Însă, dincolo de constrângerile instituționale și legale, problema de fond a acestei campanii și, cel mai probabil, a următoarelor campanii rămâne lipsa de resurse, imaginație și autenticitate în infama relație jurnalist - politician.

Din nefericire, în campania electorală presa nu a funcționat ca o comisie de evaluare și testare a candidaților în timp real, cu o documentare riguroasă a temelor de discuție. Este încă un simptom al deprofesionalizării presei, care nu dedică suficiente resurse pentru a analiza autoritățile și decidenții politici, astfel încât să testeze veridicitatea sau fezabilitatea unor planuri și promisiuni electorale. Or acest tip de documentare și verificare nu poate fi recuperat în câteva săptămâni de discuții, ci ar trebui să fie o rutină a redacțiilor, indiferent de configurația sau contextul politic. Activitatea administrației publice, locale sau centrale, nu se analizează din comunicate sau declarații de presă, ci din investigații temeinice și, uneori, plictisitoare.

Un alt neajuns ar fi legat și de deprofesionalizarea comunicatorilor politici, fie candidați, fie reprezentanți ai acestora, care s-au prezentat cu discursuri dezordonate și performative, care nu au întâmpinat rezistență din partea jurnaliștilor. Strategia electorală a competitorilor, care fie au ales culoare sigure spre platoul de televiziune, fie au refuzat confruntări directe și relevante cu contracandidații poate fi descrisă, în cel mai generos registru, o strategie a compromisului. Deși nu am greși foarte mult dacă am eticheta-o ca fiind un blat între partide și redacții.

Mai mult, discursurile candidaților s-au mutat și în sfera online. Platforme media precum Youtube găzduiesc din ce în ce mai multe podcasturi care elimină, gradual, factorul jurnalistic și obiectiv din dezbaterile electorale ale candidaților. Faimosul “You are fake news” își pierde din esență atunci când dezbaterile se transformă în interviuri, iar afirmațiile lipsite de veridicitate, făcute de către candidați, nu se pun la îndoială conform obiectivitatii jurnalistice. Astfel, în comoditatea unui fotoliu, canditatul, în calitate de invitat al unui podcast, poate face afirmații iluzorii ce pot induce privitorul în eroare.

În septembrie și decembrie vom fi chemați din nou la urne “să ne facem vocea auzită” și “să ne exprimăm spiritul civic”. Intuim deja că, în următoarele luni, agenda publică va fi dominată de scenarii politice, tensiuni, pulsiuni și pseudo-analize despre ce s-ar putea întâmpla sau nu cu pretendenții electorali. Însă, din fericire, pentru a afla ce au făcut sau ce fac actorii politici, avem suficiente platforme de jurnalism independent, care ne vor ajuta să completăm vidul de informație și de competență din presă și politică.