Media & Societate • Media literacy
Știre, 9 Dec 2022
Suntem la a treia seria a cursului de educație media și activism civic online, la care au participat până acum tineri din 13 județe din țară!
Am explorat împreună strategii și instrumente care să ajute trecerea de la utilizator media la cetățean digital și am căutat soluții creative pentru a crește implicarea civică în comunitățile noastre. Mesajul pe care l-am transmis tinerilor și îl transmitem tuturor este că fiecare voce contează când urmărim schimbări pozitive în comunitate.
”Din păcate doar în clasa a 7a am reușit să aprofundez mai bine noțiunile ce țin de educație civică, iar de atunci nu am mai avut ocazia, cel puțin nu într-un mediu unde să dispun de trainer și toate materialele necesare la liceu. Din totdeauna m-au atras acțiunile civice și cele care pot ajuta oamenii și comunitățile de oameni, de aceea încerc să ma înscriu la cât mai multe voluntariate și activități. Îmi doresc ca până la finalul acestor ateliere să reușesc să schimb in bine ceva sau măcar să am o idee mai clară asupra lucrurilor pe care vreau să le schimb și cum. Sunt nerăbdătoare să particip la aceste ateliere.” – Mihaela, Galați
”Am mai participat la evenimente civice în trecut, îmi place sa aflu de problemele altora și chiar cred că prin implicare putem face auzite problemele adesea băgate sub preș. Vreau să aflu care sunt dorintele celorlalti participanți și să îmi împărtăsesc experienta personală din ultimii ani.” – Teodora, Arad
”Îmi doresc să știu mai multe despre ce înseamnă să fii activist. Simt că am puterea să fac ceva cu însemnatate pentru comunitatea mea, dar am nevoie să știu de unde să încep. Mă găsesc des în poziția de apărător al minorităților și consider că e timpul să o duc un pas mai departe dacă e posibil.” – Elena, Galați
”Vreau sa învăț să am o voce și la randul meu apoi, sa învăț alți tineri mai timizi să își exprime liber punctul de vedere.” – Denisa, Călărași
Tinerii vor dezvolta împreună campanii civice online relevante și creative pe teme de interes sau pentru cauze în care sunt deja implicați, iar noi le vom oferi tot sprijinul de care vor avea nevoie. Procesul de învățare va continua și pe parcursul campaniilor.
Proiectul este derulat de Mediawise Society în parteneriat cu ActiveWatch, cu sprijinul Consiliului Elevilor și beneficiază de o finanțare în valoare de 50.195,35 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.