FreeEx

Strategia Nationala de Aparare a Tarii reprezinta un risc la adresa democratiei

, 23 Iun 2010

Organizatiile semnatare resping si condamna concluziile integrate in Strategia Nationala de Aparare a Tarii, conform carora presa reprezinta o vulnerabilitate la adresa securitatii nationale. Strategia a fost initiata de Presedintia Romaniei, adoptata de CSAT si inaintata astazi, 23 iunie 2010, Parlamentului.
Conform Strategiei Nationale de Aparare, “fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o (…) vulnerabilitate a statului roman”.

Reamintim Presedintelui Romaniei si CSAT ca rolul presei intr-o societate democratica este acela de a informa publicul in legatura cu chestiuni de interes public. Atunci cand jurnalistii informeaza publicul, exista si riscul ca institutii ale statului sa fie criticate. Riscul ca jurnalistii sa se insele si sa “raspandeasca informatii false” este un risc asumat in orice democratie in virtutea respectarii dreptului la libertatea cuvantului. Este responsabilitatea presei sa transmita informatii si este dreptul publicului sa le primeasca si sa le evalueze. Politicienii si functionarii publici au o posibilitatea sa contracareze orice informatii eronate transmise de presa.

Documentul adoptat de CSAT nu contine si nici nu face trimitere la niciun fel de dovezi in legatura cu posibile “campanii de presă la comandă”. Acelasi lucru este valabil si pentru afirmatia potrivit careia exista “presiuni exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului”. Din acest punct de vedere Strategia Nationala de Aparare generalizeaza abuziv situatii pe care le presupune a fi reale, iar prin acest fapt calomniaza presa in ansamblul ei.

Acest document oficial, care contine enunturi superficiale si acuzatii importiva presei in ansamblul ei, constituie o amenintare severa la adresa libertatii cuvantului, prin faptul ca el poate fundamenta initiative legislative menite sa desfiinteze orice afirmatie critica la adresa inistitutiilor statului. De aceea condamnam afirmatiile din Strategia CSAT si facem un apel la Parlamentul Romaniei sa aduca modificarile necesare acestui document, eliminind referirile la vulnerablitatea pe care o reprezinta critica de presa.

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei Centrul pentru Jurnalism Independent Asociatia Patronala a Editorilor Locali Conventia Organizatiilor de Media Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind Patronatul Presei din Romania Romedia (Lista semnatarilor se actualizeaza. Verificati www.activewatch.ro)

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Ce face ANCOM-ul cu DSA-ul: Poliția Internetului sau un mediu online sigur și fiabil, prin respectarea drepturilor fundamentale? - Scrisoare deschisă

Scrisoare deschisă, 3 Apr 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Solicităm demiterea lui Adrian Cioroianu din funcția de director al Bibliotecii Naționale a României

Scrisoare deschisă, 1 Mar 2024