Manualul este folosit în cadrul disciplinei opționale „Competență în mass media”, care oferă elevilor conceptele cheie necesare pentru abordarea în cunoștință de cauză a mesajelor din mass media. În același timp, manualul explică tehnicile de manipulare, persuasiune și propagandă folosite în comunicarea de masă, dar mai ales releva un minim îndrumar de înțelegere a efectelor acestora.

Alte capitole ale manualului fac referire la elemente etice ale meseriei de ziarist precum rolul ziaristului, abaterile de la rol și posibile cauze, reflectarea minorităților în presă. Mai mult de 5000 de exemplare au fost diseminate în licee din toată țara.

Manualul a fost editat în cadrul programului „Sistem integrat de mass media pentru liceu” – MediaSIS, finanțat de UNIUNEA EUROPEANĂ prin programul Phare 2001 Societate Civilă – Componenta Educație Civică, și își propune să contribuie la dezvoltarea spiritului critic și să consolideze rezistența la manipularea prin media și publicitate în rândul elevilor de liceu.

Coperta Manual Competenta mass media

ActiveWatch / CC BY 3.0