, 15 Sep 2011
Întâlnirea a avut loc în urma semnalării în spațiul public a unor abateri grave de la principii ale statului de drept prezente în proiectul de Lege.
Reprezentanții inițiatorului Legii (MAI) au fost: colonel Aurel Moise, locotenent colonel Constantin Sorinel și capitan Liviu Ciubuc, de la Jandarmeria Română. Din partea partidelor politice au participat deputat Mircea Toader (PD-L), deputat Adriana Săftoiu (PNL), senator Georgică Severin (PSD), deputat Carmen Moldovan (PSD). Au fost reprezentate aproximativ 15 ONG-uri și 2 federații sindicale.
În cadrul dezbaterii, cu excepția inițiatorului Legii și a reprezentantului PD-L, toți vorbitorii au considerat că proiectul de Lege este cel puțin antidemocratic (varianta cea mai blândă) sau „de inspirație stalinistă” (varianta aspră). Dincolo de aprecierile globale, au fost făcute comentarii punctuale, la nivel de articole de Lege, care au consolidat diagnosticul general.
Reprezentantul PD-L, domnul Mircea Toader, a admis ca textul este perfectibil, dar, pe de altă parte, a formulat explicit mentalitatea care stă la baza acestei propuneri legislative: „Acum nu trebuie să ne ascundem după deget, cred că un imbold în crearea acestei legi a fost ceea ce noi am vazut în țări mult mai democratice, manifestări de violență pe care nu le-ar fi crezut nimeni. Și acea democrație veșnică a avut de suferit și i-a prins pe picior gresit. În Anglia nu a existat cadru legal pentru a interveni în situații de acest gen. Trăim într-un secol în care nu înțelegem de ce după 20, 30 de ani devin violenți acolo unde am crezut ca democrația a reușit o educație corespunzatoare. Acesta este rolul”.
La finalul dezbaterii, domnul colonel Moise și-a declarat satisfacția pentru calitatea dezbaterii și disponibilitatea pentru a valorifica observațiile făcute de către vorbitori. Domnia sa a marturisit: „noi ne dorim o Lege care sa fie acceptată de cetățeni pentru că doar așa o Lege poate fi aplicată”.
La finalul întâlnirii participanții și-au exprimat hotărârea de a solicita Ministerului Administrației și Internelor prelungirea perioadei de consultare publică, precum și organizarea unei dezbateri publice de către inițiatorul Legii (M.A.I.).
Adriana Săftoiu, PNL: „Practic nu găsesc o motivație sănătoasă pentru această lege și măsurile dure propuse. Ce o fi însemnând oare <
Carmen Moldovan, PSD: „ Am citit cu stupoare legea. Este halucinant ce e scris acolo. Cred că această lege nu trebuie să existe deloc. Dacă însa va ajunge în parlament, PSD nu și-o va asuma în niciun fel. Daca da, vom încerca să provocăm o dezbatere pe articole cu societatea civilă în ideea că putem modifica ceva.”
Dezbaterea a avut loc la inițiativa organizațiilor ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei și Asociația Pro Democrația. Pentru mai multe informații, persoana contact: Irina Zamfirescu, 0727 736 572, [email protected]