Bună guvernare

Campania Politică fără Bariere: Apel pentru o reformă adevărată a legilor electorale

, 12 Feb 2015

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Noi, organizațiile și grupurile semnatare, am luat la cunoștință cu îngrijorare despre deciziile luate de Comisia parlamentară pentru legea partidelor si legile electorale în ședința din 10 februarie a.c. În cadrul Comisiei s-a dat un mandat de principiu sub-comisiilor formate, privind, între altele, alegerea într-un singur tur a primarilor și a președinților de consilii județene și menținerea actualelor praguri electorale la nivelul de 5%.

Considerând că acest mandat vine în contradicție cu pozițiile publice ale partidelor referitoare la reforma politică și electorală, ne exprimăm dezacordul profund față de aceste decizii care sunt, în mod evident, rezultatul unor înțelegeri transpartinice. Ele anulează în fapt orice alte modificări legislative menite să îmbunătățească procesul politic.

Solicităm liderilor formațiunilor politice parlamentare și reprezentanților acestora în Comisia de specialitate revenirea asupra acestui mandat și luarea în considerare a punctelor de vedere ale societății civile, care în nenumărate rânduri a solicitat revenirea la alegerea primarilor și președinților consiliilor județene în două tururi și respectiv scăderea semnificativă a pragului electoral, atât pentru alegerile locale cât și cele parlamentare.

În cazul în care solicitările noastre vor fi ignorate, vom fi obligați să înțelegem că nu există cu adevărat voință politică din partea formațiunilor politice parlamentare pentru o reformă reală, așa cum au declarat în fața cetățenilor. Considerăm că lipsa de concordanță între retorica și acțiunea politică periclitează scopul declarat al schimbărilor legislative inițiate, cu consecințe asupra legitimității proceselor electorale viitoare.

13 februarie 2015
Informații de contact: Mircea Kivu, Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum, mircea.kivu <la> gmail.com, 0744 351 182

Semnatari:
Campania Politică fără Bariere* (detaliat mai jos), Academia de Advocacy, Asociația Pro Democrația, Asociația Salvați Bucureștiul, Centrul de Resurse Juridice, Centrul pentru Studiul Democrației, Centrul Rațiu pentru Democrație, Centrul Român de Politici Europene, Ecopolis, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, Salvaţi Dunărea şi Delta, Societatea Academică din România.
Actualizare, 14 februarie, noi semnatari: Activiști fără Frontiere, Asociația pentru Minți Pertinente AMPER, Asociatia Pro Patrimonio, Asociatia ProDoMo, Asociația Sens Civic, Centrul pentru Resurse Civice, CNS Cartel ALFA, Federația Alma Mater, Freedom House, Mișcarea Arădeană.
Actualizare, 16 februarie, noi semnatari: Asociația Română pentru Locuințe Casa Plus, Fundația CAESAR, Liga Asociațiilor de Proprietari Habitat.
Actualizare, 17 februarie, noi semnatari: Asociația La Bomba Studios, Consiliul Tineretului din România.

Lista semnatarilor rămâne deschisă. Organizaţiile care doresc să se alăture demersului sunt rugate să ne contacteze pe adresa politicafarabariere <la> gmail.com.

*Membrii Campaniei Politică fără Bariere:
Active Watch, Asociația Civitas `99, Asociația E-Civis, Asociația Funky Citizens, Asociația Miliția Spirituală, Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH, Asociația România Vie, Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale CENTRAS, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul pentru Jurnalism Independent, Comunitatea Uniți Salvăm, Expert Forum, Fundația pentru o societate deschisă, Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum, Rezistența Urbană, Societatea de Educaţie Contraceptivă și Sexuală.

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Ce face ANCOM-ul cu DSA-ul: Poliția Internetului sau un mediu online sigur și fiabil, prin respectarea drepturilor fundamentale? - Scrisoare deschisă

Scrisoare deschisă, 3 Apr 2024

Solicitare privind transparența ședințelor Biroului Electoral Central

Scrisoare deschisă, 17 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024