VIDEO. Primul ajutor - resuscitarea cardio pulmonară (Romani)

, 5 Oct 2016

Găsești o persoană căzută și vrei să o salvezi. Cum faci asta?

Procedură prezentată în limba romani de Gabriela Chirea, studentă în anul al V-lea la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila", București, bursieră a Roma Health Scholarship Program.

Roma Health Scholarship Program susține dezvoltarea academică în domeniul medicinei a tinerilor romi. Din 2008 până în prezent, peste 600 de studenți și elevi romi au primit burse academice în cadrul programului. Aceștia au fost îndrumați de mentori, au participat la tabere de advocacy, acțiuni de voluntariat și congrese medicale. Bursierii programului sunt încurajați să își asume activ etnia romă.

Roma Health Scholarship Program este dezvoltat în România de Roma Education Fund, ActiveWatch, Asociația Medicilor Rezidenți și Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate - Sastipen.

Tutorial produs de ActiveWatch sub îndrumarea și supravegherea SMURD, cu sprijinul Open Society Foundations.

Share această pagină: