FreeEx

USR-PCR? Uniunea Scriitorilor din România intimidează vocile critice din interior

, 1 Mar 2016

ActiveWatch consideră că, prin încercările de a reprima vocile critice din interior la adresa instituției, Uniunea Scriitorilor din România (USR) face dovada unor mentalități totalitare și își încalcă menirea statutară de a promova libertatea de opinie și de expresie*.

Solicităm public Uniunii Scriitorilor din România să adopte un comportament transparent în ceea ce privește funcționarea și folosirea resurselor și să oprească hărțuirea scriitorilor care fac publice suspiciuni privind disfuncționalitățile USR.

 

Raportul nr. 1 din 23 februarie 2016 al Comisiei de Monitorizare, Suspendare și Excludere din USR a propus excluderea din componența USR a scriitorilor Dan Mircea Cipariu și Grigore Șoitu, membri ai Grupului pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România (grusr.org), pe motiv că demersurile lor publice - articole publicate, acțiuni intentate în instanță - „au cauzat prejudicii materiale, morale şi de imagine grave U.S.R. şi membrilor acesteia”.

Cei doi scriitori au prezentat în mai multe rânduri faptele pe care au afirmat că se întemeiază criticile și acțiunile lor publice la adresa USR și au acuzat public lipsa unui dialog în urma căruia să se realizeze o reformă a instituției USR.

Printre altele, în conținutul raportului de excludere, Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere  din USR nu a contrazis aceste acuzații, ci a folosit un comentariu a cărui sursă nu era menționată pentru a ilustra că Uniunea a fost prejudiciată de scriitorul Cipariu. În plus, Raportul Comisiei de Monitorizare, Suspendare și Excludere menționează un articol critic al lui Grigore Șoitu la adresa activității de critic literar a lui Nicolae Manolescu ca un exemplu de atac la adresa USR, echivalând protejarea imaginii instituției cu protejarea intereselor și a imaginii conducerii actuale.

 

De asemenea, Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere a propus și sancționarea cu suspendarea calităţii de Preşedinte al Filialei Bucureşti – Traduceri Literare a scriitorului Peter Sragher, pentru că „a înţeles să participe la întrunirea Consiliului USR (CUSR) şi să facă publice către persoane care nu sunt membre U.S.R. şi care desfăşoară vădite activităţi împotriva U.S.R., detalii ale şedinţei CUSR, decontextualizate, fără vreo referire la comunicatul U.S.R. şi fără avertizarea colegilor din Consiliul U.S.R”.

 

Aceeași Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere a USR a propus și sancționarea cu avertisment a scriitorilor Daniel Vorona, Paul Cernat și Florin Iaru, „cu consecinţa aducerii la cunoştinţa acestora a faptului că desfăşurarea în mod direct sau indirect a oricăror activităţi împotriva U.S.R. sau a membrilor acesteia, de natură a aduce atingere prestigiului şi imaginii U.S.R., precum şi nerespectarea normelor deontologice ale breslei scriitoriceşti sunt de natură să atragă sancţiuni statutare”.

 

Informăm persoanele din conducerea USR că se pot adresa instanțelor de judecată pentru criticile exprimate la adresa lor, noul cod civil oferind toate mecanismele necesare protejării celor care își consideră lezată demnitatea sau imaginea. De asemenea, reamintim conducerii USR că demersurile în fața instanțelor de judecată prin care membri ai Uniunii contestă mecanisme statutare trebuie să fie acceptate ca o formă de control asupra unei instituții de o asemenea importanță publică. Justiția va putea decide de partea cui este dreptatea.

 

Puteți citi Raportul Comisiei de Monitorizare, Suspendare și Excludere integral aici: http://www.uniuneascriitorilor.ro/25-02-2016-raport-cmse/


*Statut USR, Art. 2: „U.S.R. îşi însuşeşte principiile din Carta Fundamentală a Drepturilor Omului, interzicându-şi promovarea unor atitudini şi aderarea la activităţi contrare demnităţii şi libertăţii umane, precum şi libertăţii de opinie şi de expresie.”


ActiveWatch

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Primele măsuri ale extremiștilor în Parlament: hărțuirea jurnaliștilor și instigarea la ură

Scrisoare deschisă, 20 Dec 2024

Susținători ai candidatului Călin Georgescu, amenințări mafiote la adresa jurnaliștilor SNOOP

Comunicat de presă, 4 Dec 2024

ANCOM nu blochează și nu poate bloca TikTok!

Scrisoare deschisă, 28 Noi 2024