FreeEx

A fost lansată prima Inițiativă Cetățenească Europeană pentru pluralism în mass-media

, 6 Feb 2013

Cetățenii europeni pot, începând cu 7 februarie 2013, să ceară instituțiilor europene să adopte măsuri legislative care să limiteze amestecul actorilor politici și economici în mass media, semnând petiția inițiată de Inițiativa Europeană pentru Pluralism în Mass-Media (EIPM).

Petiția, disponibilă în limba română, poate fi accesată la www.mediainitiative.eu

EIPM este o coaliție pan-europeană care reunește, alături de cetățeni, o sută de organizații, companii de presă, jurnaliști independenți și organisme profesionale. Deschiderea colectării online de semnături marchează lansarea primei Inițiative Cetățenești Europene care are ca obiect mass-media. Inițiativa Cetățenească Europeană este un nou instrument de participare democratică care permite cetățenilor să prezinte direct Comisiei Europene o propunere legislativă, dacă adună cel puțin un milion de semnături – online sau off line, din cel puțin șapte țări membre UE. În felul acesta, cetățenii pot schimba legislația europeană.

Situația libertății și pluralismului mass-media se deteriorează peste tot în Uniunea Europeană. În unele țări, cum ar fi Ungaria, de exemplu, se înregistrează ingerințe grave ale puterii politice, menite să controleze presa. Alte țări, precum Marea Britanie, suferă de o concentrare excesivă a proprietății de media, ceea ce conduce la influențe nedorite din partea anumitor grupuri economice – cazul notabil al imperiului mediatic al lui Murdoch – asupra procesului politic. În altele, ca în cazul Italiei, Bulgariei și României, se înregistrează o suprapunere periculoasă a intereselor politice, economice și de media în mâinile acelorași persoane.

„Am tolerat atât de mult intervențiile vinovate ale politicului și economicului în mass-media încât aceasta a ajuns oficial o „vulnerabilitate la adresa siguranței naționale” și „o amenințare la adresa democrației”. E timpul să facem ceva ca să apărăm libertatea presei – dacă punem, într-adevăr, preț pe ea. De data asta putem să facem ceva cu mâinile noastre, fiecare dintre noi. E simplu, e la îndemână, e important.”, a declarat Ioana Avădani, director al Centrului pentru Jurnalism Independent, inițiatoare a EIMP.

“Privată sau publică, mass-media trebuie să servească interesul public. Acesta este motivul pentru care Constituția îi acordă o protecție specială. Faptul că unii proprietari de presă își transformă ziariștii în mercenari și-i pun să se bată pentru interesele lor economice și politice înseamnă o gravă deturnare a presei de la misiunea sa fundamentală și un pericol pentru democrație. Felul în care Berlusconi a reușit să controleze politic o țară vrăjind italienii cu televiziunile lui, ori brutalitatea cu care premierul Orban a încălecat presa Ungariei sunt numai două dintre exemplele cele mai grave de acest gen. Moguli ai presei din multe state europene au deja suficientă forță pentru a prelua controlul economic și politic al țării servindu-se de mass-media pe care le stăpânesc. Europa trebuie să se protejeze de asemenea amenințări și să apere valorile democrației de dictatorii presei: forța acestora trebuie să fie controlată. Concentrarea proprietății asupra mass-media trebuie să fie limitată prin lege pentru a garanta pluralismul presei. Cetățenii români pot lua decizii europene: să eliberăm presa de moguli. Urgent!”, a declarat Mircea Toma, președinte ActiveWatch.

EIPM propune Comisiei Europene adoptarea unei Directive care să protejeze pluralismul în mass-media la nivel european, prin următoarele măsuri:

a) măsuri legislative eficiente pentru evitarea concentrării proprietății în mass-media și publicitate;
b) garantarea independenței organismelor de reglementare în mass-media, care să aibă o componență diversă, din punct de vedere social și echilibrată din punct de vedere politic și cultural;
c) definirea clară a conflictului de interese în proprietatea asupra mass-media;
d) obligația impusă presei scrise, audiovizuale și online de a furniza unei autorități naționale specializate informații detaliate referitoare la structura de proprietate, până la nivel de persoană.

Țările care participă la lansarea ECI sunt: Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, România, Spania și Ungaria.

CITIȚI PETIȚIA

SEMNAȚI AICI!


Pentru informații de presă, contactați-o pe Anna Lodeserto – e-mail: [email protected]

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Solicităm demiterea lui Adrian Cioroianu din funcția de director al Bibliotecii Naționale a României

Scrisoare deschisă, 1 Mar 2024

Mai multe ONG-uri solicită o întâlnire cu Premierul pe tema ruletei rusești din justiție

Scrisoare deschisă, 23 Feb 2024