Te invităm să iei parte la al doilea atelier MEDEAnet “Educație prin film documentar” organizat în București, în data de 05 octombrie 2013 de ActiveWatch în parteneriat cu Asociația One World România și DocWest – Centru de Cercetare și Producție de Film Documentar al Universității Westminster, Londra. Atelierul este dedicat în special profesorilor care predau educație civică, discipline socio-umane, dar și opționalul “Competență în mass media”.
Ne propunem să descoperim împreună avantajele utilizării filmului documentar în activitatea didactică și pedagogică. Pe parcursul atelierului de șase ore, participanții se vor familiariza cu modalitățile de descifrare a filmului documentar și vor învăța strategii de folosire a filmului la clasă – pregătirea proiecției, vizionarea, exerciții de descifrare a filmului (limbaj vizual, construcție narativă, subiect), stimularea dezbaterii pe teme sociale, culturale sau istorice. Filmul documentar românesc pe care-l propunem în acest atelier abordează problematica discriminării, a participat la peste 50 de festivaluri de film documentar si este folosit de profesori din Statele Unite ale Americii în programul "Reel Education".
« Filmul nu înlocuiește lecția,
doar o completează și acționează ca un catalizator »
(Alexandru Solomon)
La încheierea atelierului, participanții vor primi diploma de participare și DVD-ul cu filmul documentar vizionat, alături de broșura de prezentare a tehnicilor de utilizare a filmului documentar la clasă.
Îndrumători:
Alexandru Solomon realizează şi produce filme documentare din 1993. Filmele lui amestecă genurile, la graniţa dintre experiment artistic, ficţiune şi investigaţie politică. Prima lui coproducţie internațională, « Marele jaf comunist », a avut premiera la Amsterdam în 2004 şi a fost difuzată de BBC, Arte, France 2 şi alte 10 canale internaţionale. De atunci, a mai realizat « Cold Waves » (2007) şi « Kapitalism- reţeta noastră secretă » (2010), care au rulat în cinematografele din România şi în diverse colţuri ale lumii. Alexandru este directorul festivalului One World Romania şi predă la catedra Foto-Video a Unarte.
Adina Brădeanu este consultant proiecte media pentru DocWest - Centru de Cercetare și Producție de Film Documentar al Universității Westminster, Londra și consultant specialist pentru colecția de carte românească a Bibliotecii Bodleiene, Oxford. Adina lucrează cu film documentar din 1994, mai întâi ca cercetator la Muzeul Țăranului Român, ulterior ca doctorand și lector asociat în departamentul de Practică Media Contemporană al Universității Westminster. A publicat, jurnalistic și academic, pe teme de film documentar, in Sight and Sound (UK), Cineaste (USA), Dox (Danemarca), Kinokultura, 24 Frames: The Balkans (Wallflower Press), Dilema, Observator Cultural.
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Așteptăm candidaturile dumneavoastră, alături de o scurtă motivație de participare, la adresa de email [email protected], până la data de 25 septembrie 2013.
Atelierul din România face parte dintr-o serie de ateliere organizate în țările partenere din proiectul MEDEAnet - Austria, Belgia, Bulgaria, Estonia, Germania și Grecia. Scopul atelierelor este de a arăta profesorilor și formatorilor potențialul folosirii diverselor media în contexte de educație și formare. ActiveWatch este partenerul roman în proiectul MEDEAnet.
MEDEAnet este finanțat de Comisia Europeană prin Programul Învățare pe toată durata vieții.