Bună guvernare

Solutiile pentru deblocarea fondurilor europene sunt vazute diferit de actorii sociali

, 30 Mar 2010

Beneficiarii fondurilor europene au pus pe masa de discutii un set de solutii pentru deblocarea proiectelor finantate din Fondul Social European in cadrul unei intalniri de lucru cu reprezentantii institutiilor responsabile. Intalnirea de lucru a avut loc astazi, 31 martie 2010, la Hotel Hilton.
Coalitia ONGuri pentru Fonduri Structurale, Federatia AGROSTAR, Blocul National Sindical, Confederatia Nationala Sindicala „Cartel ALFA”, ROMPAN, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant si Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania au identificat o serie de solutii pentru scoaterea din criza a finantarilor din Fondul Social European, solutii pe care le-au negociat cu cei in masura sa le puna in aplicare. La dezbatere au participat Cristina Zevedei, director general AM POS DRU, Ioan Aron Popa presedintele Autoritatii de Audit, alaturi de alti reprezentanti ai autoritatilor publice implicate in gestionarea fondurilor de post-aderare.

Solutiile discutate au venit ca raspuns la numeroasele probleme cu care se confrunta beneficiarii finantarilor din fonduri europene. Problemele se regasesc in cele peste 100 de sesizari primite de la acestia si semnalate Primului Ministru Emil Boc, in urma cu doua luna, de catre organizatori, printr-o scrisoare deschisa la care nu s-a primit raspuns din partea premierului pâna la aceasta data.

La capitolul masuri concrete, nu s-au desprins foarte multe concluzii dincolo de promisiunea autoritatilor de a discuta in continuare in cadrul unor grupuri de lucru pe chestiuni punctuale care afecteaza beneficiarii de fonduri europene.

Stefan Ciobanu, director general al Autoritații de Coordonare a Instrumentelor Structurale si-a aratat deschiderea pentru simplificarea procedurilor, atata vreme cat este asigurata corectitudinea procesului. Acesta si-a exprimat increderea ca diferentele in intelegerea problemelor si solutiilor concrete pot fi depasite prin dialog. „Exista contexte si experiente diferite, deci uneori nunatele sunt intelese diferit. Dialogul acesta trebuie continuat.”

Oana Preda, director Centrul de Resurse pentru participare publica, isi exprima convingerea ca cea mai buna cale prin care se pot atenua diferentele de intelegere dintre cele doua baricade este dialogul: „Prin prezenta la discutii, reprezentantii institutiilor isi arata interesul pentru problemele prezentate de beneficiari. Este un prim pas important.”

Principalele linii pe care s-a axat discutia au fost: 1. Probleme de comunicare. Neasumarea de catre Autoritatile de Management si OrganismeIe Intermediare si a rolului de indrumare, pe langa cel de control; 2. Probleme legate de procedurile de lucru. Chiar daca este inteles si acceptat un nivel de birocratie justificat de grija pentru folosirea corecta a fondurilor publice, beneficiarii identifica proceduri inutile sau chiar proceduri care sfideaza cadrul legal; 3. Aspecte financiare si contractuale. Dinamica fluxurilor financiare si relatia contractuala dezechilibrata reprezinta motive de preocupare pentru implementatorii de proiecte; 4. Extinderea fondului de garantare pentru IMMuri, la ONGuri si sindicate.

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa ne contactati la 031 1050 755 sau 0721 215 260, fax 031 1050 756, [email protected], persoana de contact Ioana Popa – coordonator PR, Centrul de Resurse pentru participare publica - CeRe.

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Solicitare privind transparența ședințelor Biroului Electoral Central

Scrisoare deschisă, 17 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Scrisoare a societății civile adresată Partidului Popular European

Scrisoare deschisă, 5 Mar 2024