Bună guvernare

Scrisoare de protest: Organizațiile neguvernamentale contestă decizia Senatului

, 21 Noi 2012

Scrisoare de protest: Organizațiile neguvernamentale contestă decizia Senatului

- Senatul României nu face diferența între societatea civilă și societatea în civil -


Cele 18 organizații neguvernamentale care au susținut candidatura domnului avocat Antonie Popescu pentru a fi reprezentantul societății civile în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, după ce au aflat votul Senatului din data de 20 noiembrie 2012, au decis să aducă la cunostința opiniei publice următoarele:

1. Senatul României, prin majoritatea celor 68 de membri prezenți la ședință - din care 64 senatori PSD+PNL+UNPR, trei (3) PDL și doi (2) UDMR - a ignorat cu bună stiință poziția organizațiilor neguvernamentale care au susținut un candidat competent, propus în urma unei riguroase proceduri de selecție, audiere, consultări și nominalizare;

2. Comparând cele patru candidaturi care respectau condiția de legalitate am constatat că în raport cu criteriul „reprezentant al societății civile” situația candidaților a fost următoarea:

• Antonie Popescu – candidat din partea a 18 organizații neguvernamentale*, recunoscute pentru activitatea lor în domeniul drepturilor omului, bunei guvernări, toate preocupate de reforma justiției în România, care și-au certificat susținerea;
• Daniela Ciochină – candidat din partea Uniunii Juriștilor din România;
• Radu Cornel Andreica – propus de Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO) filiala Cluj si susținut de Academia Română filiala Cluj Napoca prin Institutul de Istorie „George Barițiu”;
• Ion Ciochină – propus de Fundația Română „Justiția – Umanism, Demnitate, Echilibru” (JUDE).

Toți cei patru candidați care au fost audiați de Comisia juridică a Senatului și apoi evaluați prin votul plenului camerei au întrunit condiția exprimată de lege. Judecata la care au fost expuși a făcut însă o diferență între ei: votul profund politic, clientelar, a decis să nu trimită în CSM un reprezentant veritabil al societății civile.

3. De asemenea, putem citi în votul senatorilor disprețul față de o autentică reformă a justiției, atunci când este respins candidatul organizațiilor care au fost prezente în cele mai importante momente ale reformei justiției din România - și vom menționa doar dezbaterile care au însoțit procesul de legiferare a CSM, DNA și ANI.


4. Senatul a decis să trimită în CSM un al doilea reprezentant care este angajat al aceleiași universități particulare la care rectorul este tot membru al CSM, ca reprezentant al societății civile, doamna Corina Dumitrescu fiind șefa Danielei Ciochină. În acest context, subliniem faptul că ideea de a avea doi reprezentanți ai societății civile în CSM presupune ca aceștia să reflecte cât mai multe zone ale societății civile, pentru a asigura o pluralitate de idei și o reală dezbatere la nivelul CSM. De aceea, alegerea doamnei Ciochină ne ridică mari semne de întrebare cu privire la posibilitatea acesteia de a avea poziții contrare față de actuala sa șefă în cadrul Universității – doamna Corina Dumitrescu.

5. Suntem indignați față de neprofesionalismul de care au dat dovadă senatorii la momentul prezentării raportului Comisiei juridice: necitirea în cadrul Plenului a organizațiilor ce l-au susținut pe domnul Antonie Popescu, la ceilalți candidați precizându-se acest aspect, ne ridică semne de întrebare cu privire la onestitatea demersului parlamentar.

Față de aceast simulacru procedural protestăm energic și hotarât. Nu recunoaștem candidatul votat de Senat. Este un fals reprezentant al societății civile pentru că nu este susținut de societatea civilă.

Acest abuz s-a petrecut în speranța de a trece neobservat de opinia publică româneasca și internațională, fiind printre ultimele decizii supuse la vot de actualul Senat, într-o componență care expiră peste numai câteva zile și într-o ședința care a durat doar 15 minute, din care numai 5 dedicate alegerii reprezentantului societății civile în CSM.

Nu tolerăm o asemenea ingerință în procedura democratică de nominalizare a candidatului nostru în CSM. Ne menținem nominalizarea și cerem anularea votului din plenul de marți, 20 noiembrie, precum și reluarea întregului proces legislativ de completare a componenței Consiliului Superior al Magistraturii.

 

* Organizațiile susținătoare:

1. ActiveWatch-Agenția de Monitorizare a Presei
2. Institutul pentru Politici Publice (IPP),
3. Asociația pentru Apărarea Drepturilor OmuluiComitetul Helsinki – APADOR-CH,
4. Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală (FPDL),
5. Fundația Soros – România,
6. Expert Forum,
7. Societatea pentru Justiție – SoJust,
8. Asociația EPAS,
9. Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21,
10. Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale CENTRAS,
11. Centrul pentru Jurnalism Independent CJI,
12. Freedom House Romania,
13. Fundația pentru Deszvoltarea Societăți Civile FDSC,
14. Centrul Român de Politici Europene CRPE,
15. Centrul de Resurse Juridice CRJ,
16. Centrul de Resurse pentru Participare Publică CERE,
17. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România ANOSR,
18. Societatea Academică din România SAR.

 

sursă foto: stiridedolj.wordpress.com

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Competiția electorală iluzorie: abuzul de subvenții distruge democrația

Scrisoare deschisă, 23 Oct 2024

Eliminarea arbitrară din competiția electorală a unui candidat al opoziției este inacceptabilă într-o democrație

Comunicat de presă, 8 Oct 2024

Solicităm anchetă independentă în cazul Emilia Șercan

Scrisoare deschisă, 16 Sep 2024