Bună guvernare

Avocatului poporului i se pregătește ceva: poporul îl vrea înapoi

, 30 Mar 2015

APADOR-CH, împreună cu ActiveWatch și ANBCC, demarează azi un proiect menit să eficientizeze activitatea instituției Avocatului Poporului, prin crearea unei rețele de organizații care să monitorizeze permanent activitatea instituției și să impulsioneze cetățenii să se adreseze Avocatului Poporului, ori de câte ori consideră că le sunt încălcate drepturile.

Găsiți aici componența Rețelei pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești

Găsiți aici componența Rețelei pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești - See more at: http://www.apador.org/avocatului-poporului-i-se-pregateste-ceva-poporul-il-vrea-inapoi/#sthash.UUSC3bEl.dpuf
Găsiți aici componența Rețelei pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești - See more at: http://www.apador.org/avocatului-poporului-i-se-pregateste-ceva-poporul-il-vrea-inapoi/#sthash.UUSC3bEl.dpuf
Găsiți aici componența Rețelei pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești - See more at: http://www.apador.org/avocatului-poporului-i-se-pregateste-ceva-poporul-il-vrea-inapoi/#sthash.UUSC3bEl.dpuf

Proiectul va dura 14 luni, la finalul cărora cei interesați vor cunoaște mai bine modul în care se pot adresa Avocatului Poporului, care sunt obstacolele legislative care-l împiedică pe acesta să fie cu adevărat independent de influențele politice, cum este modelul norvegian de Ombudsman și ce putem importa din el. În cadrul proiectului, pentru prima dată în România, cetățenii vor avea la dispoziție un instrument online, o hartă ce va îngloba informații despre cele 15 birouri teritoriale al Avocatului Poporului, cum pot fi accesate și în ce probleme.

De ce e nevoie de proiect

Într-o Românie care figurează pe rolul CEDO cu un număr impresionat de cauze (peste 6000 în 2013)  ce vizează încălcarea drepturilor civile, alături de state precum Rusia, Ucraina, Serbia și Turcia, proiectul “Rețeaua pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești - Ne trebuie un Avocat al Poporului eficient!” acoperă lipsa unui demers comun și stabil al societății civile de a monitoriza eficiența și de a responsabiliza instituția Avocatului Poporului ca să-și ia rolul în serios.
Conform articolului 58 din Constituția României, Avocatul Poporului (AvP), instituție autonomă și independentă nou-înființată în 1991, apără drepturile omului prin soluționarea reclamațiilor primite de la cetățenii care consideră că autoritățile statului le-au încălcat drepturile și libertățile. În plus, conform Legii 35/1997, AvP este singura autoritate competentă să sesizeze direct Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea unor legi și ordonanțe de urgență.

Faptul că Avocatul Poporului este numit politic îi restrânge independența și îl face mai sensibil la voința Parlamentului și mai puțin la cerințele cetățenilor pe care ar trebui să-i apere de abuzurile statului.

Performanțele Avocatului Poporului

Statisticile de pe site-ul AvP arată căactivitatea instituției este scăzută, și ca volum, si ca impact. Între 2009-2013, nivelul de reactivitate a instituției cu privire la soluționarea reclamațiilor înaintate de către cetățeni a fost sub 1%. În 2013, AvP a făcut doar 101 anchete, deși a primit 17.047 reclamații din partea cetățenilor.

Sesizat de 241 de ori, Avocatul Poporului a ridicat numai 6 excepții de neconstituționalitate în  fața CCR. În plus, chiar și în acele puține cazuri în care a dispus anchete și a făcut recomandări, AvP a fost lipsit de posibilitatea și voința de a urmări implementarea acestora.
Conform sondajului organizat de IRES, 53% dintre români au puțină și foarte puțină încredere în această instituție.

În următoarele 14 luni vă vom ține la curent cu evoluția proiectului.

 

Persoană de contact: Maria-Nicoleta Andreescu; Director Executiv APADOR-CH; 0733.078.721


***

Proiectul “Rețeaua pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești - Ne trebuie un Avocat al Poporului eficient!” este derulat de APADOR-CH, ActiveWatch și Asociația Națională a Birourilor  de Consiliere pentru Cetățeni (ANBCC), finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu  65.756.00 de euro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Solicitare privind transparența ședințelor Biroului Electoral Central

Scrisoare deschisă, 17 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Scrisoare a societății civile adresată Partidului Popular European

Scrisoare deschisă, 5 Mar 2024