FreeEx Media & Societate Discurs public responsabil

Sesizarea Comisiei de Etică a TVR privind atitudinea rasistă a prezentatorului Lucian Pîrvoiu la “Ora de știri”

, 28 Iul 2011

În atenția:

Comisiei de Etica a TVR și a doamnei Rodica Culcer, directoare a Direcției de Știri a TVR

ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei vă atrage atenţia asupra atitudinii vădit rasiste a prezentatorului emisiunii “Ora de Știri”, Lucian Pîrvoiu. 

În ediția emisiunii “Ora de Știri” din data de 27 iulie 2011 a fost prezentată știrea cu titlul: “Jocurile Olimpice au început... în Ferentari. Analiza Orei de ştiri”. Iată un extras din sinteza știrii, așa cum apare pe site-ul TVR:

“Ambasada Marii Britanii a ales unul dintre cele mai sărace cartiere în care să marcheze deschiderea Jocurilor Olimpice din 2012, de la Londra. În cadrul <> din Ferentari, Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii, muzicianul Damian Drăghici şi sportivul Marian Simion au încins o partidă de fotbal cu micuţii de la Clubul pentru Educaţie Alternativă. Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti e convins că sportul îi va ajuta şi pe oamenii din acest cartier. <>, a spus Martin Harris.”

Prezentatorul a deschis dezbaterea din studio, după difuzarea știrii, întrebându-l pe invitatul său, Valeriu Nicolae, organizator al evenimentelor prezentate în știre: “Domnule Nicolae (…) în știrea de mai devreme ambasadorul Marii Britanii spunea că a descoperit în Ferentari spiritul olimpic. Să fim serioși, spiritul olimpic la ce? La furat de portofele, la tras în venă?”.

Știrea și dezbaterea care au urmat pot fi vizualizate aici.

Considerăm că întrebarea prezentatorului descrie o atitudine discriminatorie față de locuitorii cartierului Ferentari, promovând stereotipuri și etichetându-i pe locuitorii cartierului și pe tinerii implicați în proiect ca fiind hoți și consumatori de droguri. Preocuparea prezentatorului pare să fie mai degrabă aceea de a promova senzaționalismul și nu aceea de a discuta o problemă de interes public (educația copiilor aflați în situații dezavantajate).

Lucian Pîrvoiu nu se află la primul derapaj de acest fel. O analiză a prestației sale ar scoate la iveală cel puțin o situație în care etnia unor persoane a fost menționată în context infracțional, fără ca acest lucru să fie justificat de necesitatea de informare a publicului (vezi buletinul de știri din 2 mai 2011).

Menționăm că, în opinia noastră, atitudinea moderatorului Pîrvoiu încalcă etica jurnalistică. Considerăm că această atitudine nu își are locul în știrile televiziunii publice, care ar trebui să fie un standard pentru mass-media din România și să promoveze jurnalismul profesionist, practicat în interes public, cu respect față de minorități și față de grupurile dezavantajate.

ActiveWatch solicită Comisiei de Etică a TVR și Directoarei Direcției de Știri a TVR, dna. Rodica Culcer, să analizeze dacă Lucian Pîrvoiu a încălcat sau nu, prin prestația sa jurnalistică, Statutul Jurnalistului din TVR și să comunice public concluziile cât mai curând posibil.

Vă mulțumim,

Departamentul Antidiscriminare

ActiveWatch

Share această pagină:


Din aceeași categorie

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Jurnaliști înjurați și amenințați la Primăria Ploiești sub ochii îngăduitori ai primarului Volosevici. Scrisoare deschisă către conducerile PSD și PNL

Scrisoare deschisă, 7 Mar 2024

Scrisoare a societății civile adresată Partidului Popular European

Scrisoare deschisă, 5 Mar 2024