Autodenunț ActiveWatch: trebuie să dezbatem despre discursul instigator la ură

, 30 Apr 2018

Vineri, 27 aprilie 2018, ActiveWatch s-a autodenunțat în fața Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru articolul „Curvele de la CNCD i-o sug lui Dragnea”, publicat pe blogul asociației ca răspuns la sancțiunea aplicată de CNCD publicației Times New Roman. Am ales această formă provocatoare de răspuns deoarece considerăm că apar din ce în ce mai multe derapaje în activitatea instituției, care pot avea efecte dezastruoase în ceea ce privește lupta împotriva discriminării din România. Ne dorim să purtăm o dezbatere oficială cu membrii CNCD despre principiile care trebuie să guverneze judecarea unui caz de discurs instigator la ură și importanța aplicării unor sancțiuni proporționale.

Limbajul folosit în articolul publicației Times New Roman la adresa Irinei Tănase și a Gabrielei Firea a fost, fără dubiu, unul sexist, care poate fi penalizat, dar considerăm că sancțiunea aplicată de CNCD a fost una excesivă. CNCD are în primul rând misiunea de a diminua discriminarea din societate, reparațiile onoarei victimelor discursului instigator la ură trebuind să fie ori un efect secundar al activității instituției, ori un rezultat al hotărârilor unor instanțe de judecată de drept civil.

 

De aceea, în domeniul discursului instigator la ură îndreptat împotriva femeilor, considerăm că instituția ar trebui să fie mai severă cu cazurile în care această formă de discriminare este utilizată pentru a reduce la tăcere femeile (de exemplu afirmația lui Șerban Nicolae cum că ar avea o fotografie în care deputata Cosette Chichirău face sex anal) sau care sugerează incapacitatea lor de a face față în posturi care sunt tradițional ocupate de bărbați (Oreste Teodorescu se arăta îngrijorat de numărul mare de femei din Guvern, întrebându-se ce s-ar putea întâmpla dacă toate ar fi la menstruație în același timp).

 

Expresiile folosite de cei de la Times New Roman nu reprezintă nici una, nici cealalată. Sunt, pur și simplu, o expresie (grosolană) a misoginiei și a dominației masculine din societatea românească, un simptom, iar nu cauza acestora. Este evident că principala intenție a celor de la TNR a fost să-l jignească pe Liviu Dragnea, nu să o intimideze nici pe Irina Tănase să intre în politică - ambițiile dumneaei în acest domeniu nu sunt un subiect cunoscut publicului larg -, nici pe alte femei - dacă ar fi fost așa, atunci apelativul de „curvă” și referirile la felație ar fi fost extinse exclusiv asupra tuturor femeilor din acea sală. În schimb, TNR le-a extins asupra celor 4000 de membri PSD, prezenți la Sala Palatului, deci inclusiv a bărbaților. Mai mult, cei de la TNR și-au recunoscut singuri greșeala și au dat jos de pe site materialul la două zile de la publicare.

 

Chiar și izolată de hotărârile din ultimul an ale instituției, duritatea deciziei CNCD în cazul articolului celor de la TNR poate fi considerată excesivă. Amenzi de 5000 de lei sunt date, de regulă, doar pentru atacuri la adresa unor comunități, însă nu pentru insulte individuale. Mai mult, faptul că instituția nu s-a limitat la a amenda echipa editorială, ci a amendat și firma care deține site-ul și pe administratorul acesteia, reprezintă o invitație deschisă la ingerințe în procesul editorial din partea conducerii trusturilor media. Or, jurnaliștii ar trebui amendați dacă greșesc, dar în niciun caz nu trebuie să fie supuși cenzurii din partea conducerii economice a publicațiilor, chiar și atunci când acest lucru pare să fie făcut pentru o cauză bună.

 

Luată însă în contextul deciziilor Consiliului din ultimul an, hotărârea nu face decât să consolideze sentimentul că CNCD face jocurile actualei puteri. Afirmația lui Șerban Nicolae, evident menită să reducă la tăcere o femeie, a fost sancționată minimal, prin avertisment, de CNCD, motivul pretins fiind că Nicole fusese provocat în prealabil. În schimb, o situație clară de insultă la adresa Vioricăi Dăncilă (nu un discurs instigator la ură!) generată de Cristian Tudor Popescu a fost amendată de CNCD. Iar acum, în cazul TNR, o expresie grobiană, dar care nu consolidează patriarhatul, ci doar izvorăște din acesta, este sancționată cu un set de amenzi a căror valoare totală este de ordinul de mărime al celor rezervate de CNCD pentru federațiile sportive atunci când acestea nu sancționează rasismul pe stadioane.

 

La o primă lectură, decizia CNCD în ceea ce îi privește pe cei de la TNR ar trebui să ne bucure: misoginia nu are ce căuta într-o societate democratică, sub nicio formă. Însă, privită din perspectiva recentă de funcționare a instituției, mesajul este unul mai sumbru: membrii PSD pot spune orice, dar oricine trebuie să aibă grijă când vorbește despre membrii PSD. Discutăm de pervertirea feminismului și transformarea lui în armă politică meschină.

 

Ironic este însă că, dacă CNCD și-ar fi făcut corect treaba și ar fi sancționat abaterea cu avertisment, probabil proporționalitatea pedepsei ar fi produs efectul dezirabil asupra făptașului și și-ar fi atins și misiunea de educație socială. Așa, a fost generat un val de reacții care a adus o și mai mare audiență unui articol care fusese deja retras din online, și a alimentat, din cauza intervenției excesive, atitudinile sexiste și stereotipurile față de femei.

 

Share această pagină: