, 31 Iul 2014
Scrisoare deschisă
Către Radio Timișoara
În atenția domnului manager Mihai Anghel
ActiveWatch, organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public, atrage atenția asupra timpului de emisie redus alocat emisiunii în limba rromani (limba romilor) din grila postului Radio Timișoara.
Emisiunea în limba rromani de la Radio Timișoara are alocate 30 de minute pe săptămână. Prin comparație, emisiunile în limbile maghiară, sârbă și germană beneficiază fiecare de câte o oră în fiecare zi iar cele în limbile slovacă, ucrainiană și bulgară, de câte o oră săptămânal. Această grilă nu este astfel reprezentativă pentru componența etnică a regiunii. Conform recensământului din anul 2012, romii reprezintă a doua cea mai numeroasă etnie din regiunea Vest, după maghiari. Eminiunea în limba cehă, are alocat ca timp de antenă tot 30 de minute pe săptămână.
ActiveWatch consideră, însă, că diferențele dintre spațiile de emisie dedicate programelor în limbile minorităților naționale trebuie să fie mai bine justificate, pe baza unei grile transparente care să țină cont și de audiență, de numărul persoanelor vorbitoare a limbilor respective și de interesul public.
Prin urmare, în contextul negocierilor pentru stabilirea grilei de programe a Radio Timișoara, solicităm conducerii postului să organizeze o dezbatere publică pe subiectul spațiilor de emisie în limbile minorităților naționale, în vederea definirii unor criterii echitabile de alocare a timpului de antenă. Până la această dezbatere, recomandăm conducerii Radio Timișoară să acționeze împotriva acestei discriminări flagrante a romilor și cehilor și să mărească timpul de antenă alocat emisiunilor în limbile rromani și cehă la o oră pe săptămână.
_____
ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Programul FreeEx al ActiveWatch beneficiază de o finanțare în valoare de 74 702 euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG in Romania (www.fondong.fdsc.ro) și de 8 400 de dolari din partea IFEX pentru proiectul “Harta Interactivă a Libertății de Exprimare” (implementat în perioada mai 2014 – iunie 2015). Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesați www.eeagrants.org. Pentru mai multe informații despre rețeaua IFEX accesați www.ifex.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014 sau a IFEX.