Înalta Curte de Casație și Justiție a României menține hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care sancționează organizațiile Pro Vita pentru Născuți și Nenăscuți și Alianța Familiilor din România pentru discriminare pe criteriul orientării sexuale. CNCD a sancționat în 2013 cele două organizații pentru promovarea de mesaje cu caracter homofob pe două panouri publicitare amplasate pe Calea Moșilor din București. Fiecare organizație trebuie să platească sancțiunea hotărâtă de CNCD în cuantum de 1000 de lei.

“În contextul actual, în care membrii comunității persoanelor lesbiene, gay, bisexuali și transgen (LGBT) sunt etichetați ca fiind un pericol pentru familia tradițională, deși drepturile acestora nu ar știrbi cu absolut nimic drepturile majorității heterosexuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a României transmite un mesaj responsabil: discriminarea, crearea unei atmosfere ostile, degradante și umilitoare la adresa comunității LGBT este un abuz și nu un act de liberă exprimare. Pentru a întări acest mesaj, sancțiunile financiare trebuie să fie proporționale cu gravitatea faptei de discriminare. Deși salutăm decizia CNCD și decizia instanței, putem vedea că cele două organizații persistă în promovarea unui mesaj homofob, regăsindu-se printe inițiatorii solicitării de redefinire a familiei în Constituție și excluderea familiilor bazate pe cupluri de același sex din sfera protecției constituționale.”a declarat Iustina Ionescu, avocata care a reprezentat ActiveWatch și Asociația ACCEPT în acest caz.

În 2013, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat de ActiveWatch cu privire la existența a două panouri publicitare cu caracter homofob pe Calea Moșilor din București. Cele două panouri aparțineau organizațiilor Pro Vita și Alianța Famililor și conțineau următorul mesaj: “ți-ai vedea băiețelul... HOMOSEXUAL? ți-ai închipui fetița... LESBIANĂ? pe Olari, în capătul străzii, se fac niște chestii...”.

Ca urmare a sesizării, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât sancționarea organizațiilor Pro Vita și Alianța Familiilor din România. Ulterior, cele două organizații amendate pentru discriminare au cerut anularea hotărârii CNCD la Curtea de Apel București, susținând că cele două panouri nu sunt discriminatorii ci sunt mesaje legitime și defensive adresate părinților. Instanța a respins ca nefondată cererea celor două organizații, motivând această decizie:

<<Analizând conținutul mesajului existent pe cele două panouri, Curtea constată că acesta nu cuprinde doar o întrebare adresată părinților cu privire la oportunitatea desfășurării unor manifestări de genul “Luna Istoriei LGBT” realizată în perioada respective la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc de pe strada Olari […] ci mesajul principal este îndreptat împotriva persoanelor aparținând comunității de homosexuali, lesbiene, care sunt văzute ca ceva rău în societate, sugerându-se părinților că pot ajunge la această concluzie evidentă prin faptul de a-și imagina copiii lor ca aparținând comunității LGBT. […] Consecințele acestui mesaj sunt reprezentate, cum corect reține CNCD, de atingerea demnității persoanelor LGBT (care presupune că membrii unei minorități să fie tratați cu respect de ceilalți membri ai societății) și crearea unei atmosfere ostile, degradante, umilitoare la adresa acestor persoane.>> (extras din Sentința Civilă nr. 2405).


Decizia Curții de Apel București a nemulțumit organizațiile Pro Vita și Alianța Familiilor din România care au decis să facă recurs. În urma ședinței publice din 26 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a României respinge ca nefondat recursul înaintat de Pro Vita și Alianța Familiilor, decizia fiind definitivă și finală.

Acest caz este în atenția autorităților încă din februarie 2013 fiind un caz inițiat de ActiveWatch și susținut de Asociația ACCEPT și de Coaliția anti-discriminare.


 

Firul evenimentelor

februarie 2013 - Alianța Familiilor și Provita instalează două panouri pe Calea Moșilor pe care introduc textul: “ți-ai vedea băiețelul... HOMOSEXUAL? ți-ai închipui fetița... LESBIANĂ? pe Olari, în capătul străzii, se fac niște chestii...”. Cele două panouri apar în contextul „Lunii istoriei LGBT”, eveniment organizat anual în România de Asociația ACCEPT, și fac referire în mod evident la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” poziționat pe Strada Olari din București. ActiveWatch sesizează CNCD cu privire la mesajul discriminariu promovat de cele două panouri.

septembrie 2013- CNCD hotărăște costatarea faptei de discriminare, sancționarea Pro Vita și Alianței Familiilor cu amendă contravențională în cuantum de 1000 de lei pentru fiecare, în urma petiției depuse de ActiveWatch.
decembrie 2013 - Pro Vita și Alianța Familiilor cer anularea hotărârii CNCD la Curtea de Apel București, chemând în judecată CNCD și ActiveWatch, în calitate de pârâți.

aprilie 2014– Are loc prima înfățișare la Curtea de Apel București. Asociația Accept solicită să intervină în cadrul procesului, în sprijinul ActiveWatch, solicitare admisă de instanță.

10 septembrie 2014– Pro Vita și Alianța Familiilor răspund interogatoriului depus de ActiveWatch și Asociația Accept recunoscând pentru prima dată, în cadrul procesului, că cele două panouri fac referire directă la Colegiul Național Bilingv “George Coșbuc”. De asemenea, ActiveWatch răspunde interogatoriului Provita și Alianța Familiilor, explicând în detaliu mesajul homofob al panourilor.

17 septembrie 2014- Curtea de Apel București respinge acțiunea Pro Vita și Alianței Familiilor împotriva hotărârii CNCD, ca fiind nefondată.

26 octombrie 2016– Înalta Curte de Casație și Justiție a României respinge recursul declarat de reclamantele Asociaţia Alianţa Familiilor din România şi Asociaţia Proviţa pentru Născuţi şi Nenăscuţi împotriva Sentinţei civile nr.2405 din 17 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Decizie definitive pronunţată în şedinţă publică.

 

 

ActiveWatch este o organizaţie de drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. Prin intermediul departamentului Antidiscriminare, este activă din anul 2004 în lupta pentru combaterea inechitaţii sociale, a rasismului, a discriminării şi a intoleranţei.

Asociaţia ACCEPT este prima organizaţie neguvernamentală de drepturile omului din România care apară şi promovează drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender) la nivel naţional.

Coaliţia anti-discriminare este o structură nonguvernamentală informală de lobby și advocacy, formată din zece organizații active în domeniul drepturilor omului în România. Organizațiile membre ale Coaliţiei anti-discriminare: Asociaţia ACCEPT, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociația ActiveWatch, Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice (ECPI), Centrulde Dezvoltare Curriculara şi Studii de Gen - FILIA, Institutul pentru Politici Publice (IPP), Romani CRISS - Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii, Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Centrul European pentru drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD), Centrul pentru Inovare Publică (CIP), Societatea Academică din Romania (SAR) și Liga Pro Europa.

ActiveWatch / CC BY 3.0