Instigarea la ură și discriminare, tolerată de autoritățile române

, 23 Oct 2014

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a decis că acțiunile unui grup de extremă dreapta împotriva participanților la o manifestare culturală organizată la Muzeul Țăranului Român (MȚR) în cadrul Lunii Istoriei LGBT 2013 (lesbiene, gay, bisexuali si transgender) nu reprezintă agresiune și că forțele de ordine prezente nu trebuie sancționate pentru lipsa lor de reacție. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 20 februarie 2013, când o proiecție de film, organizată cu sprijinul Ambasadei SUA la București, a fost violent întreruptă de grupuri extremiste prin ocuparea sălii Noului Cinematograf al Regizorului Român din incinta MȚR, scandarea unor lozinci homofobe, utilizarea publică de însemne legionare și neonaziste și amenințări cu moartea la adresa publicului și a organizatorilor. Imediat după incident, 10 persoane participante la întrunire şi Asociaţia ACCEPT au făcut plângere la poliţie reclamând tulburarea unei întruniri publice, incitarea la ură şi inacţiunea forţelor de poliţie chemate la faţa locului care au asistat pasive la aceste fapte.


Ieri, 23 octombrie 2014, ne-a fost comunicată ordonanța de clasare a cauzei. Procurorul consideră că ”în timpul acestui eveniment nu au fost înregistrate agresiuni din partea nici unei persoane” și că incidentul homofob și abuziv ar fi fost mai degrabă un schimb amiabil de idei: participanții și-au reproșat ”lipsa de toleranță față de persoanele cu o alte orientări sexuale,” pe de o parte, și pe de altă parte ”faptul că evenimentul a fost organizat în acea locație, considerată un simbol al țăranului român.”
”Criticăm soluția dată de parchet şi o vom ataca în justiţie. Este inadmisibil ca încă o dată organele de cercetare penală să se arate neputincioase în faţa unor acte extremiste îndreptate împotriva unor bucureşteni, doar pentru că participă la un eveniment cultural de susţinere a drepturilor egale pentru persoanele LGBT. Este deja al patrulea caz de această natură raportat la poliţie în ultimii patru ani. Deşi sunt prezentate probe video, exista martori si agresorii sunt sau pot fi identificaţi, autorităţile tratatează superficial investigaţia şi se dovedesc mai îngăduitoare cu agresorii decât le permite chiar legea. Pentru această atitudine România riscă să răspundă în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul din 2006 când cinci tineri care se întroceau de la marşul gay au fost bătuţi la metrou.” a declarat Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului.
Această decizie vine după ce plângerea penală formulată de ACCEPT, împotriva Poliției și a Jandarmeriei, a fost transferată de patru ori între trei parchete de pe lângă instanțe diferite.
”De fiecare dată, s-a invocat declinarea competenței pentru soluționarea cauzei către un alt parchet. De fiecare dată, instituțiile și persoanele responsabile pentru siguranța și ordinea publică au fost considerate nevinovate. Tergiversarea cazului a durat un an și jumătate. Agresorii nu au fost chemaţi să dea declaraţii, darămite să fie traşi la răspundere. Forțele de ordine care trebuie să garanteze siguranța participanților la evenimentul ACCEPT nu au fost sancționate pentru inabilitatea lor de a își face datoria.” a declarat Florin Buhuceanu, director ACCEPT.
„Timp de mulți ani, un grup de maici – care a pornit de la mânăstirea Vladimirești - a cerut, în timpul slujbelor religioase mai importante, în diferite lăcașuri de cult din toată țara, curățarea bisericii ortodoxe de securiști; ele se manifestau conform regulilor scrise ale cultului ortodox. De fiecare data ele au fost bruscate – uneori grav bătute - de preoți și de bodyguarzii acestora. De fiecare dată, poliția le-a retinut si le-a amendat pentru tulburarea ordinii publice.
Aceleași forțe de ordine, asistă pasiv nu doar la tulburarea ci chiar la blocarea unei activități culturale, la gesturi și adresări verbale violente din partea unor grupări promotoare a homofobiei deși au fost clar încălcate atât legile privind „ordinea publică” cât și cele care combat discriminarea. Putem constata, comparând modul de răspuns al autorității, că acestea nu aplică legea ci folosesc legea pentru a apăra clerul, homofobii și securiștii.
Acestea sunt simptomele unui stat fascist,” a declarat Mircea Toma, președintele ActiveWatch.
Pentru informații suplimentare, îi puteți contacta pe Iustina Ionescu, avocată, 0722 253 789, [email protected], sau pe Florin Buhuceanu, Director ACCEPT, la 0728 530 729, [email protected].


___________________________________
 

Ce s-a întâmplat în 20 februarie 2013
Filmul care ar fi trebuit sa fie proiectat pe 20 februarie 2013 la MTR, “The Kids Are All Right”, este o portretizare cinematografica a unei familii gay din Statele Unite; filmul a fost laureat cu doua Globuri de Aur si a primit patru nominalizari la Oscar.
Spectatorii sositi in sala de cinema au fost fotografiati sistematic, filmati si agresati verbal drept “spurcaciuni” si “animale”. Protestatarii, in numar de aproximativ 50, au blocat proiectia filmului inca din primele minute, scandand “Moarte homosexualilor”, “Nu va vrem aici”, “Nu sinteti romani”, confundand libertatea de a-si exprima dezacordul cu un eveniment legal cu incitarea la discriminare si la ura pe criteriul orientarii sexuale. Pentru a-si explica si legitima actul de huliganism, acestia au intonat imnul Romaniei si cantece ortodoxe, au folosit insemne religioase (icoane) si fasciste (salutul legionar). Directorul adjunct al MTR, Mihai Gheorghiu, prezent la fata locului, nu a intervenit in conformitate cu obligatiile sale profesionale si nu a dispus luarea masurilor pentru continuarea evenimentului cultural in ordine si fara intreruperi.
Desi directorul MTR, Virgil Nitulescu, a solicitat telefonic prezenta fortelor de ordine printr-un apel la 112, iar Asociatia Accept a semnalat verbal si in scris, anterior evenimentului, necesitatea protejarii participantilor la aceasta manifestare culturala, reprezentantii politiei si jandarmeriei sositi la fata locului nu au intervenit pentru a pune capat manifestarilor de intimidare si a incitarilor la ura impotriva persoanelor LGBT. “Aceasta non-interventie, sub pretextul neutralitatii, a devenit in ultimii doi ani manifestarea uzuala de conduita a celor care se presupun a cunoaste si aplica legea in Romania. Mai mult, politia, jandameria si procuratura nu iau masurile pentru identificarea, urmarirea si tragerea la raspundere penala a agresorilor si a organizatiilor care ii sustin. Astfel de incidente violente nu sint singulare, iar reactia autoritatilor competente este ineficace si neprofesionista.” a declarat avocata Iustina Ionescu.
_____________________________________

 

Alte acțiuni de agresiune din partea organizaţiilor care se declară împotriva homosexualilor cu ocazia unor evenimente culturale care promovau drepturile persoanelor LGBT:
• Pe 3 iunie 2006, cinci tineri şi tinere care participaseră la marşul gay au fost bătuţi de un grup de bărbaţi în vagonul de metrou care circula între staţiile Izvor şi Tineretului. După cinci ani şi jumătate, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru că faptele s-au prescris.
• Pe 22 noiembrie 2011, la premiera filmului documentar „Noi doi”, din cadrul Festivalului DaKINO, la Cinematograful Scala din Bucureşti, la câteva minute după începerea proiecţiei, un grup de 15-20 de persoane purtând simboluri ale organizaţiei Noua Dreaptă au intrat în cinematograf cu dispozitive în flăcări asemănătoare cu nişte torţe şi au început să strige sloganuri homofobe. Nu s-a luat nicio măsură penală sau contravenţională împotriva organizaţiei Noua Dreaptă.
• Pe 6 noiembrie 2012, organizatorii unei piese de treatru privind istoria gay în România (“După Traian şi Decebal. (Din Filele Istoriei Gay în România))” au fost bătuţi de un grup neidentificat de bărbaţi, imediat după părăsirea locaţiei – Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. S-au depus plângeri la poliţie, dar până în prezent nu s-au rezolvat favorabil.
• Pe 20 februarie 2013, la proiecţia filmului artistic “Copiii sunt bine mersi”, organizată în parteneriat cu Ambasada S.U.A. în Bucureşti, în cadrul Lunii Istoriei LGBT, la Muzeul Ţăranului Român, la câteva minute după începerea proiecţiei, aproximativ 50 de activişti de extremă dreaptă au pătruns în sala de cinema. Aceştia au oprit proiecţia, hărţuind spectatorii prin fotografierea şi filmarea lor, strigând lozinci homofobe (inclusiv “Moarte homosexualilor!”), cântând imnul national, cântece religioase, purtând icoane ortodoxe şi chiar făcând salutul nazist.
• Pe 18 martie 2013, 33 de organizaţii (printre care şi Asociaţia Provita pentru Copii Născuţi şi Nenăscuţi şi Alianţa Familiilor din România) au iniţiat o campanie cu titlul „Boicotaţi Colegiul ‚George Coşbuc’ din Bucureşti!”, în care asociau homosexulitatea cu boala. Tot parte din campanie, cele două organizaţii au afişat pe Calea Moşilor două bannere prin care vizau Colegiul George Coşbuc. Au fost amendate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu câte 1000 de lei, iar Curtea de Apel Bucureşti a menţinut în septembrie 2014 hotărârea CNCD.
 

Share această pagină: