131 de candidaturi au fost înscrise la Ediția “Educație fără bariere” a Galei Persoanelor cu Dizabilități, la cele cinci categorii ale competiției, iar 124 au intrat în competiție.

Au fost înscrise în competiție realizări emoționante, fie ale persoanelor cu dizabilități, fie ale unor instituții, organizații neguvernamentale, organizații de media sau companii, pentru integrarea celor cu dizabilități în școală, în câmpul muncii sau în societate.

Oamenii cu desăvârșire sunt persoane cu probleme psihice sau intelectuale grave care, la vârsta adultă, au slujbe cu norme întreagă și, pe lângă acestea, sunt implicate în activități sociale. Sunt desăvârșiți aceia care, deși în scaun rulant, sunt departe de a rămâne “imobilizați” și străbat zilnic kilometri pentru a merge la școală sau la serviciu. La fel sunt nevăzătorii care au ales să-i “lumineze” pe alții în domenii științifice, artistice sau sociale sau cei care fac performanțe incredibile în sport, la competițiile specializate.

Școlile tuturor abilităților sunt, fie că lucrează cu preșcolari, elevi sau studenți, unitățile de învățământ ale căror dascăli crează punți trainice între copiii tipici și cei atipici. Sunt școlile care, indiferent de tăierile bugetare, găsesc resurse sufletești pentru a se implica în educația adecvată a copiilor cu dizabilități, sau universități care creează departamente special dedicate celor cu deficiențe.

Angajatorii abilității sunt cei care, chiar în condițiile unei crize economice, au reușit să vadă în persoanele cu dizabilități capacitatea, talentul, dedicarea și determinarea și i-au angajat, în funcție de abilitățile și educația fiecăruia, în slujbele care li se potrivesc. Ei au descoperit că cei cu dizabilități pot face și tâmplărie, și sacoșe de pânză și chiar inginerie silvică. Au înțeles că ceea ce contează, de fapt, este să ai omul potrivit la locul potrivit.

Promotorii abilității sunt oameni care, dincolo de dizabilitatea proprie, au ales să se adreseze publicului, promovându-i pe cei marginalizați sau uitați; sau sunt jurnaliști și posturi sau ziare de masă care știu să transmită societății mesajul că există o masă critică de oameni care lucrează cu toții pentru ca cei cu dizabilități să ocupe un loc mai bun în societate, un loc meritat.

Porțile deschise sunt ale celor care au accesibilizat clădirile în care lucrează. Porțile deschise sunt ale celor care au ales să-i includă pe cei cu dizabilități în activitățile și în programele lor sportive, ale celor care au lucrat pentru a asigura tuturor accesul la transportul în comun, sau ale celor care au ales să accesibilizeze sistemule de învățământ în general.

Puteți citi toate înscrierile făcute pe www.incluziune.org

 

ActiveWatch / CC BY 3.0