defaultCover_media_society.png

Media & Societate Discurs public responsabil

Gala Hate Awards 2018 - Premii

Știre, 22 Mai 2018

ActiveWatch a acordat azi Premiile pentru promotorii intoleranței și Premiile pentru Promotorii discursului public responsabil. Evenimentul a fost găzduit de Teatrul Odeon din București.

Foto de la eveniment aici.


GALA HATE AWARDS 2018


Premii promotorii intoleranței


Premiul „Academia Română a Românilor din România”

În februarie 2017, la inițiativa academicienilor Victor Voicu, Ion-Aurel Pop (rector al Universității Babeș-Bolyai de la Cluj, devenit între timp și președinte al Academiei Române) și Gheorghe Păun, instituția a inițiat un apel menit să îndemne la apărarea „identității, suveranității și unității naționale”. În textul publicat pe site-ul principalului for cultural și științific al României, autorii identificau ca principale pericole la adresa statului român mai multe „acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (sic!)” cum ar fi: „rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului” etc. De asemenea, în Apel se mai face referire la „acțiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate <<corectitudini politice>>”, precum și la „încercări recurente de <<regionalizare>>, sau de creare de enclave autonome pe baze etnice”. Prin acest document, Academia Română își asuma un discurs populist, îndreptat împotriva toleranței și diversității și care încearca să introducă un sentiment de teamă în rândul populației.

Conform documentului existent și la data redactării prezentului raport pe site-ul Academiei Române, Apelul a fost semnat de 84 de membri și membri corespondenți ai instituției. În condițiile în care au apărut în spațiul public mai multe declarații prin care persoane care apar printre semnatari se dezic de conținutul documentului, numărul exact al semnatarilor reali nu este cunoscut.

Se acordă premiul „Academia Română a Românilor din România” Academiei Române care și-a ascuțit ceasloavele și a chemat poporul să otrăvească mințile și să pârjolească ogoarele în fața invaziei drepturilor omului și diversității imperialist-globaliste.


Premiul „Combatanți cu cheiță”

Anul 2017 a fost unul excelent pentru Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării: a început să dea semne de practică unitară, a aplicat, de cele mai multe ori, sancțiuni proporționale cu discursurile de ură care-i fuseseră aduse în atenție și, extrem de important, a făcut o regulă din a spune cetățenilor unde își pot îndrepta plângerile când instituția nu avea, din punct de vedere legal, cum să se ocupe de faptă. La început de 2018, presiunile politice făcute la nivelul CNCD au fost prea puternice și instituția a sucombat: a dat o serie de hotărâri care au dinaminat jurisprudența pe care o clădise și care au săpat la temelia a ceea ce CNCD ar trebui să fie în materie de combatere a discursului de ură: o instituție educativă, care arată care sunt limitele libertății de exprimare în raport cu respectarea demnității umane a membrilor grupurilor vulnerabile discriminării.
Se acordă premiul „Combatanți cu cheiță” CNCD care a întors armele la începutul anului 2018 și s-a împușcat singur în picior, doar pentru a-și arăta devotamentul față de păpușarii de la putere.


Premiul „Ministerul Pudic”

Anul trecut, procurorii din Ministerul public au avut în lucru 149 sesizări pentru fapte de incitare la ură sau discriminare și negarea Holocaustului. Le-au citit și li s-au părut atât de groaznice încât s-au rușinat și nu au îndrăznit să le mai arate și judecătorilor, drept care nu a răzbit într-un tribunal decât un singur dosar rătăcit.

Se acordă premiul „Ministerul Pudic” Ministerului Public care s-a obișnuit cu haterii din presă și din politică, încât a ajuns să se uite galeș la promotorii urii, lăsându-i să bântuie liber prin societate.


Premiul „Primar micuț, cu tricolorul mare!”

Numirea lui Ioan Vasile Țene în 2017 în funcția de Șef al Biroului de învățământ, cultură, culte, sport și societate din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a stârnit o serie de critici din partea unor clujeni îngrijorați că valorile pe care acesta le promovează nu sunt compatibile cu exercitarea unei funcții publice. Ioan Vasile Țene este reprezentantul legal al publicației Napoca News, cunoscută pentru folosirea ocazională a unor discursuri instigatoare la ură împotriva minorităților etnice, sexuale sau comunităților religioase. Câteva exemple: „Târgu Secuiesc este un fel de cartier Molenbeek din Bruxelles, unde autoritățile statului nu au acces și unde elementele teroriste sau extremiste sunt protejate și integrate într-o comunitate de tip enclavă”, sau  „Criza refugiaţilor e de fapt o INVAZIE musulmană organizată”.

Liderul UDMR din Cluj-Napoca, Csoma Botond, a făcut o sesizare către CNCD cu privire la faptul că Ioan Țene, funcționar public al Primăriei, manifestă idei cu caracter discriminatoriu față de minorități religioase și etnice din România în spațiul public. Deși CNCD a considerat că activitatea publicistică a reclamatului este conformă cu principiile libertății de exprimare, instituția a emis, totuși o recomandare către Agenția Națională a Funcționarilor publici cu privire la evaluarea profilului moral al candidatului în procesul de recrutare pentru a se asigura că nu se încalcă principiul nediscriminării.


Se acordă premiul „Primar micuț, cu tricolorul mare!” primăriei Cluj-Napoca pentru că nu mai vopsește băncuțe tricolore, dar angajează recidiviști în xenofobie și populism-naționalism pentru emanciparea poporului daco-clujean.


Promotorii discursului public responsabil

Premiul „Diversitate în ciuda diversiunilor”

Gândită ca un eveniment care să promoveze egalitatea de gen, Conferința Women’s Talk a atins și alte teme sensibile și de interes pentru societatea românească: drepturile minorităților sexuale, drepturile minorității rome, reprezentarea femeilor etc. Proiectul, inițiat de un grup de elevi de liceu din Focșani, a beneficiat de o finanțare din partea Departamentului de Stat American în cadrul unui program de schimburi culturale.

Programat să aibă loc la Ateneul Popular din Focșani, evenimentul a fost blocat inițial în urma intervenției diferitelor instituții locale, cum ar fi Baroul Vrancea, Inspectoratul Școlar Județean, organizații afiliate la Coaliția pentru Familie, respectiv reprezentanți ai autorităților locale.  Conform unor relatări din presă, la ședința cu directorii de școli organizată de Inspectoratul Școlar Județean, au participat o reprezentantă a Coaliției pentru Familie și reprezentanți ai poliției. Discuția de la respectiva ședință a fost rezumată de inspectorul general prin cuvintele: „Atenție cu elevii minori la ce activități participă. Directorii să aibă foarte mare atenție unde se duc elevii”.

În cele din urmă, pentru ca evenimentul să poată să aibă loc, locația acestuia a fost mutată într-o sală de conferințe închiriată de la un hotel din localitate, iar, pentru a preîntâmpina apariția unor probleme de legalitate, participanților li s-a cerut să vină cu un acord parental semnat.


Premiul „Diversitate fără diversiuni” se acordă Irinei Novac care nu s-a lăsat intimidată de presiunile adulților din diferite instituții publice, mari la stat, dar mici la minte și la suflet.



Premiul „Plăcuțe bilingve cu o singură destinație”

În urma cererilor venite din partea societății civile clujene și după mai mulți ani de procese, Primăria Municipiului Cluj Napoca a decis să oprească acțiunile în instanță și să instaleze plăcuțe multilingve la intrările și ieșirile din oraș.

Grupul civic Musai-Muszáj inițiase de mai multă vreme o serie de acțiuni civice prin care îi cerea primarului Emil Boc să respecte caracterul multicultural al orașului și să amplaseze plăcuțe cu denumirea orașului și în limbile maghiară și germană. Municipalitatea a contestat aceste cereri și a încercat prin toate căile să obțină în instanță o decizie prin care să nu dea curs cererilor grupului Musai- Muszáj. În cele din urmă, în luna aprilie 2017, la presiunea activiștilor civici, instituția condusă de Emil Boc a decis să nu mai conteste o hotărâre judecătorească care obliga primăria să amplaseze plăcuțe multilingve, aceasta devenind definitivă.

Conform activiștilor Musai-Muszáj, la sfârșitul anului 2017, deciziile instanțelor nu erau încă implementate în totalitate, existând încă multe intrări în oraș în care aceste plăcuțe nu fuseseră instalate.

Premiul „Plăcuțe bilingve cu o singură destinație” se acordă primăriei Cluj-Napoca pentru că a înțeles, după ani de șicane juridice și administrative, că plăcuțele bilingve de la intrarea și ieșirea din oraș au o singură destinație: Europa.



Premiul „Dialog intercultural în rime”

Aflat la a doua ediție, Festivalul Internațional „Romanii Poesia” s-a desfășurat la Sibiu, în perioada 11-14 octombrie 2017 și a fost organizat de Fundația Social-Culturală a Romilor „Ion Cioabă”.

Festivalul a avut ca scop promovarea poeților romi din spațiul românesc sau internațional și a reprezentat o invitație la dialog intercultural pentru combaterea discriminării romilor în întreaga lume. Pe parcursul acestei ediții au fost organizate prezentări de poezii, un târg culinar și de meșteșuguri tradiționale, ultima zi fiind dedicată unui spectacol de poezie, muzică și dans cu invitați din diferite colțuri ale lumii.

Se acordă premiul „Dialog intercultural în rime” organizatorilor festivalului Romanii Poesia pentru energia și eforturile creative depuse pentru a promova cultura romă.


Premiul #spuneLGBT

Primul eveniment Pride din Transilvania s-a desfășurat în Cluj-Napoca în perioada 28 iunie-1 iulie 2017 oferindu-le membrilor comunității LGBT sau simpatizanților din această zonă posibilitatea de a se face auziți și de a se implica activ în promovarea drepturilor LGBT.

Cluj Pride a fost organizat de activiști LGBT care activează în asociații ce susțin incluziunea minorităților sexuale, diversitatea, toleranța și dialogul social bazat pe respectul libertății și demnității umane. Pe durata evenimentului au avut loc mai multe activități printre care se numără vizionări de filme și documentare, ateliere de creație, discuții și dezbateri. Ultima zi a fost consacrată Marșului #spunedrept, o formă pașnică de protest prin care s-a cerut recunoașterea drepturilor comunității LGBT din România.

La marș au participat aproximativ de 500 de participanți, senatorul USR Adrian Dohotaru și fostul senator UDMR de Cluj Eckstein Kovacs Peter fiind printre cei prezenți. Pentru a manifesta dezacordul față de astfel de evenimente și intoleranța față de comunitatea LGBT, Noua Dreaptă a organizat un contra-protest la care a fost afișat un banner cu mesajul „Când lumea se întoarce cu fundul în sus, noi rămânem cu picioarele pe pământ. Noi, clujenii”.

Primăria Cluj-Napoca a șicanat organizarea marșului Cluj Pride, întârziind foarte mult aprobarea acestuia și acceptând desfășurarea lui pe un traseu departe de centrul orașului. În schimb, contramanifestația organizată de Noua Dreaptă a putut avea loc central, în piața Avram Iancu.

Se acordă premiul #spuneLGBT Activiștilor LGBT din Cluj & friends, organizatorii primului eveniment de stradă dedicat comunității LGBT, pentru că i-a invitat pe clujeni să #spunadrept dacă un oraș fără diversitate mai poate fi numit cosmopolit.

Premiul „Teatru cu pâine”

A doua ediție a Festivalului Caleido s-a desfășurat între 27 noiembrie și 1 decembrie 2017 și a fost găzduit de UNTEATRU.

Abordând subiecte ce țin de etnicitate și multiculturalism, acest festival și-a propus să schimbe perspectiva asupra modului în care este privit teatrul și să promoveze un dialog intercultural deschis. Pentru a putea fi selectat în festival, un spectacol a trebuit fie să fie scris sau regizat de o persoană care aparține unei minorități etnice din România, fie să aibă în distribuție un actor al unei minorități etnice.  În cele cinci zile au fost jucate 10 spectacole iar la sfârșitul fiecărei zi jurnalistul și scriitorul Andrei Crăciun a moderat o serie de discuții.

Se acordă premiul „Teatru cu pâine” organizatorilor festivalului Caleido pentru că pun în scenă probleme sociale, fără să dramatizeze, dar și pentru că au dus arta generozității în cele mai sărace comunități din București.


Share această pagină:


Din aceeași categorie

Simpatizanți ai ideologiei fasciste amenință cu moartea apărători ai drepturilor etniei Rome

Știre, 5 Dec 2024

Susținători ai candidatului Călin Georgescu, amenințări mafiote la adresa jurnaliștilor SNOOP

Comunicat de presă, 4 Dec 2024

Sesizare CNA - Derapaje anti-ONG-uri la Realitatea TV

Știre, 3 Dec 2024