Asociația Agenția de Monitorizare a Presei, în perteneriat cu Fundația Roma Education Fund România, Asociația Medicilor Rezidenți, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN și Open Society Institute desfășoară proiectul O generație de specialiști romi în domeniul medical.

Proiectul se desfășoară în perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2014 și este co- finanțat din Fondul Social European - “Investește in oameni!”, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Contract nr. POSDRU/96/6.2/S/62047.


Proiectul are ca principal obiectiv susținerea accesului tinerilor romi la educație academică și la profesii în domeniul medical, precum și combaterea abordărilor stereotipe cu privire la dezinteresul persoanelor de etnie romă pentru educație și pentru practicarea profesiilor care necesită un înalt grad de calificare.

Demersul nostru presupune dezvoltarea unui mecanism de susținere a tinerilor de etnie romă care sunt interesați să urmeze profesii medicale, dar care, din cauza mediului socio-economic dezavantajat din care provin, întâmpină diverse obstacolele în accesul la o formare de calitate și, implicit, la o carieră profesională cu înaltă calificare.

Proiectul este organizat în 2 componente, astfel: - Programul de Dezvoltare Personală adresat tinerilor romi interesați de o carieră

în domeniul medical; - Campania de comunicare pentru promovare programului de formare, cu accent

pe combaterea prejudecăților despre etnia romă.

Proiectul propune o abordare sistemică, pe termen lung, prin care se asigură accesul romilor la locuri de muncă cu înaltă calificare, fapt determinant pentru diminuarea sărăciei și creșterea incluziunii sociale a acestui grup marginalizat.

Mai multe detalii pe www.profesionistiromi.ro

ActiveWatch / CC BY 3.0